Pe cine vrea FCSB? Portretul lui Mario Tudose, creionat de oficialul FRF: „Îl cunosc de la 15 ani”

Mario Tudose, lăudat la scenă deschisă de un oficial FRF. Care este marea calitate a fundașului dorit de Gigi Becali la FCSB. „Peste medie”

Sep 6, 2025 - 16:30
 0  2
Pe cine vrea FCSB? Portretul lui Mario Tudose, creionat de oficialul FRF: „Îl cunosc de la 15 ani”

Mario Tudose ar putea ajunge în aceste zile la FCSB. Dani Coman, oficialul celor de la FC Argeș, a comentat oferta venită de la campioana României, iar Andrei Vochin l-a analizat în detaliu pe tânărul jucător al echipei piteștene.

FCSB are un nou jucător pe listă. Cine e Mario Tudose

Tudose este unul dintre cei mai interesanți tineri fotbaliști români. După experiența la Benfica, fundașul a revenit în România, la FC Argeș, și și-a găsit un loc de titular. Acum a intrat în vizorul lui Gigi Becali, care caută un stoper de calitate.

Andrei Vochin îl cunoaște foarte bine pe Mario Tudose încă de când fundașul evolua la loturile de juniori ale naționalei României. Acesta i-a făcut un portret apărătorului, pe care îl consideră extrem de matur pentru vârsta sa și îi prevede un viitor frumos în fotbalul românesc.

Andrei Vochin, cuvinte de laudă pentru Mario Tudose, jucătorul pe care Gigi Becali îl vrea la FCSB

„Are calitățile postului pe care joacă. Are statura potrivită, stă bine în dueluri și are abilitatea de a participa la faza de construcție. Îl cunosc de la 15 ani, de când a venit la lotul național. A venit de la Lisabona cu o cultură tactică dezvoltată. În analiza pe care eu o fac jucătorilor tineri, un lucru contează foarte mult: educația.

Prin educație mă refer la faptul că înțelege ce i se întâmplă, își admite și înțelege erorile dacă are parte de antrenori care să le corecteze. Dacă are parte de un antrenor bun, va avea o creștere. Mi se pare că are o inteligență și o educație peste medie.

(N.r. Referitor că nu a prins lotul final oentru EURO U21) Fiind un jucător cu trei ani mai mic față de maximul admis la U21, a fost foarte aproape să fie în lot. El a înțeles tocmai pentru că are o inteligență peste medie și a înțeles că îi va veni rândul. Cred că celor de la FC Argeș li se datorează asta: i-au dat drumul să joace. Fundași centrali U21 care să joace întâlnești destul de rar. Dani Coman îl cunoaște foarte bine. L-au lăsat să joace cu încredere și i-au creat un sistem care să îl protejeze, cu trei fundași pe linia de fund. Bravo lor că au curaj să facă lucrul acesta”, a declarat Andrei Vochin la FANATIK SUPERLIGA.

Mario Tudose, FUNDASUL DORIT de Gigi Becali la FCSB, ANALIZAT IN DIRECT

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow