Pensia alimentară pe care românca Laura o primește de la superstarul din ”Clona”. Artistul a părăsit-o după ce i-a făcut un copil

Un celebru artist de calibru internațional a fost chemat în instanță de iubita româncă, după ce acesta a părăsit-o cu un copil în vârstă de nouă ani.

May 14, 2025 - 02:00
 0  1
Pensia alimentară pe care românca Laura o primește de la superstarul din ”Clona”. Artistul a părăsit-o după ce i-a făcut un copil

Judecătoria Sectorului 4 mediază termenii despărțirii dintre un artist italian de calibru internațional și o frumoasă româncă. Din relația lor a rezultat un băiat de care italianul nu dă semne să fie prea interesat. Femeia îi reproșează italianului că refuză să contribuie la tratamentul medical de care are nevoie minorul.

Presa a speculat o infidelitate a româncei

Scandalul a început în noiembrie 2023, la mai bine de trei ani de la momentul în care tenorul italian Alessandro Safina i-a spus adio iubitei lui, Laura Maria. Cei doi erau împreună din anul 2012, iar românca i-a dăruit un băiat în 2015.

”M-am mutat în București pentru că m-am îndrăgostit de o româncă… S-a întâmplat tragedia. Și datorită relației pe care o am cu Laura, m-am mutat aici, acum vreo patru ani. Apoi s-a născut Chris”, spunea Alessandro Safina, într-un interviu acordat revistei Life în anul 2019.

Se pare că motivul rupturii ar fi fost o presupusă infidelitate a româncei, peste care solistul de pop-opera nu a putut să treacă. Cei doi nu au confirmat niciodată informațiile vehiculate în presă.

Laura a solicitat un sfert din veniturile nete ale tenorului Alessandro Safina

În fine, acțiunea introdusă de Laura în instanță are ca obiect exercitarea autorității părintești, stabilirea domiciliului minorului și pensia de întreținere. În cererea depusă la Judecătoria Sectorului 4, femeia a solicitat ca minorul să rămână la domiciliul ei, însă custodia să fie comună. De asemenea, ea a cerut un sfert din veniturile nete ale tenorului italian, însă nu mai puțin de 600 de euro pe lună, până când minorul va împlini 18 ani.

”Reclamanta a solicitat să fie avut în vedere şi faptul că suma oferite de pârât cu titlu de pensie de întreținere (600 euro – aprox. 3500 lei), este una infimă față de posibilitățile financiare ale pârâtului, acesta fiind un artist de talie internațională, cu un număr impresionant de concerte susținute în diferite țări de pe glob, un singur astfel de concert fiind remunerat pentru pârât cu sume cuprinse între 10.000 euro și 100.000 euro”, se arată în cererea depusă de româncă în instanță.

Mama băiatului a mai arătat că tratamentul minorului se ridică la aproximativ 8.000 de euro pe lună și că acesta este acoperit, în mare parte, de o asociație umanitară.

Câți bani primește lunar românca de la fostul iubit, până la finalizarea procesului

”Reclamanta a menţionat că s-a despărţit de pârât în luna ianuarie 2020, moment de la care pârâtul a manifestat o vădită lipsă de interes şi preocupare faţă de minor, acesta manifestă totală respingere față de copil, pentru că minorul are o situație medicală aparte, fiind diagnosticat cu (…).

Reclamanta a menţionat că, de la separarea sa de pârât și până în prezent, pârâtul a asigurat cu regularitate o parte dintre cheltuielile de creștere şi îngrijire a minorului numai pe parcursul anului 2022, în anul 2023 trimițând anumite sume destinate minorului numai în lunile aprilie și iunie, după mari insistenţe ale acesteia în acest sens”, se mai arată în cererea depusă în instanță.

Magistrații de la Judecătoria Sectorului 4 au luat decizia să admită în parte cererea româncei, însă doar cu caracter provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond. Până atunci, Alessandro Safina va achita lunar suma de 800 de euro, care se va indexa trimestrial cu rata inflației.

Averea lui Alessandro Safina ar fi cuprinsă între 4 și 6 milioane de dolari

Tenorul italian Alessandro Safina, devenit celebru la începutul anilor 2000 cu piesa ”Luna”, care a făcut parte de pe coloana sonoră a serialului brazilian ”Clona”, a mai fost căsătorit cu Lorenza Mario, o dansatoare italiană, de care s-a despărțit în anul 2011. Cei doi au împrună un fiu, Pietro, născut în 2002.

Avocatul artistului a depus la dosar o sentință civilă a unui tribunal din Padova, din care rezultă că-i plătește primului său fiu o pensie alimentară de 2.200 de euro pe lună, la care se adaugă și jumătate din cheltuielile ”extraordinare” care apar în viața minorului.

Potrivit informațiilor din dosar, cele două părți ar fi încercat o mediere a situației, însă aceasta nu s-a încheiat cu un rezultat pozitiv. Instanța din România a solicitat o comisie rogatorie, pentru audierea tenorului italian Alessandro Safina, iar la următorul termen se vor analiza înscrisurile depuse la dosar de reprezentantul acestuia.

Alessandro Safina ar deține o avere personală estimată la 6 milioane de dolari, potrivit platformei IdolNetWorth. Un alt site de profil, PeopleAI a stabilit cota de piață a tenorului italian la 4,3 milioane dolari. Aceste estimări reflectă veniturile acumulate din cariera sa muzicală, care include albume de succes, turnee internaționale și colaborări cu artiști de renume precum Sarah Brightman sau Elton John.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow