Pep Guardiola, făcut praf în Anglia după Manchester City – Real Madrid 2-3: ”Este o întrebare la care trebuie să răspundă”
Înfrângerea din meciul Manchester City - Real Madrid 2-3 a făcut ca jurnaliștii din Anglia să-l critice dur pe Pep Guardiola pentru alegerile pe care le-a făcut.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/02/pep-guardiola-manchester-city-real-madrid-2-3.jpg?#)
Campioana Angliei are șanse mici de a merge în optimile Champions League după Manchester City – Real Madrid 2-3, iar Pep Guardiola trebuie să înfrunte un nou val de nemulțumiri.
Pep Guardiola, criticat vehement după Manchester City – Real Madrid 2-3
Managerul spaniol a rămas stană de piatră pe banca tehnică la finalul partidei din prima manșă a play-off-ului parcă nevenindu-i să creadă că formația sa a scăpat printre degete acest joc în care a condus cu 1-0 și 2-1 cu golurile reușite de Erling Haaland.
Cu o apărare în piuneze, madrilenii au abordat jocul cu mult curaj și au avut ocazii nenumărate la poarta lui Ederson. Cu acest succes, ”galacticii” au devenit echipa care l-a învins pe Guardiola de cele mai multe ori în Champions League (4) și l-au pus pe catalan într-o situație delicată.
”A fost decizia corectă să-l punem pe Rico Lewis în acel mediu, împotriva ferocității lui Vinicius? Poate că aceasta este o întrebare la care Pep trebuie să răspundă…”, a fost discursul dur al jurnalistei Laura Hunter de la Sky Sports.
În același timp, fostul mare atacant Alan Shearer a spus la Prime Video: ”La 2-2 mai era o speranță, dar ar fi un miracol absolut dacă Real Madrid nu ar trece acum. Încrederea celor de la Manchester City trebuie să fie total distrusă. Aproape s-a terminat – nu chiar, dar aproape”.
Presa spaniolă, în delir după victoria de pe Etihad
Sub titlul ”Belli râde”, cotidianul The Sun a notat: ”Această seară a început cu o ceartă pentru Balonul de Aur de anul trecut, dar s-a transformat într-un meci de foc cu încă trei concurenți pentru marele trofeu din acest an: Erling Haaland, Kylian Mbappe și Jude Bellingham”.
”City s-a prăbușit” este titlul dat de Daily Mail. ”Aș spune că nu pot să cred ceea ce tocmai am văzut, dar chestia este că pot. Această echipă a lui Manchester City pur și simplu nu are capacitatea de a câștiga un meci, este o nebunie. Este o poveste prea familiară cu City acum”, a scris Harry Bamforth, pentru publicația britanică.
De partea cealaltă, presa spaniolă a jubilat după o nouă ”remontada” fantastică reușită de elevii lui Carlo Ancelotti. Sub titlul ”Aceasta a fost o adevărată fraudă”, publicați As a scris că Real Madrid a știut să treacă peste absențele importante din defensivă, iar Champions League le-a redat ”galacticilor” simțul responsabilității.
”Cel mai bun Madrid uimește Europa”, a titrat Marca, care a notat: ”Trebuia să fie așa. Cel mai bun Real Madrid al sezonului a fost la 5 minute să cadă în același mod în care și-a eliminat întotdeauna rivalii.
Un gol al lui Brahim și altul al lui Bellingham în minutul au pecetluit o nouă revenire în cea de-a 300-a victorie din Europa. Încă o noapte memorabilă pentru colecția de fapte continentale”.
Care este reacția ta?






