Pep Guardiola, vehement la conferința de presă după Manchester City – West Ham 4-1. “Nu mă poți întreba așa ceva!”

Manchester City a urcat în top 6 după victoria clară cu West Ham United 4-1, însă reacția lui Pep Guardiola nu a fost una pe măsura rezultatului.

Jan 5, 2025 - 09:30
 0  0
Pep Guardiola, vehement la conferința de presă după Manchester City – West Ham 4-1. “Nu mă poți întreba așa ceva!”

Pep Guardiola a avut o reacție care i-a surprins pe fanii lui Manchester City după victoria clară cu West Ham 4-1. Antrenorul iberic nu s-a arătat încântat de evoluția jucătorilor săi.

Pep Guardiola, reacție contradictorie după victoria clară din Manchester City – West Ham 4-1

Așa cum ne-a obișnuit Pep Guardiola, acesta s-a arătat încă o dată extrem de dezamăgit de prestația echipei sale chiar dacă Manchester City a obținut victoria clară cu West Ham United 4-1.

Antrenorul spaniol susține că jucătorii săi au avut mult noroc în duelul din etapa 20 de Premier League și evoluția echipei este departe de ceea ce își dorește acesta.

“Am avut noroc cu primul gol. Au fost mai buni în primele minute, ar fi putut conduce cu 1-0 sau 2-0, am fost norocoși și aveam nevoie de calm. Dar al doilea gol a ajutat, un al doilea gol incredibil, fantastic. Totuși, nu suntem așa cum am fost în trecut.

Jocul nostru încă nu este destul de calm. Accelerăm totul. Dar, în același timp, am luptat mult cu rezultatele în ultima vreme, iar în ultimele trei jocuri nu am pierdut, așa că e bine.

E mai fericit să câștigăm, dar nu suntem așa cum eram din diferite motive. Dar desigur, rezultatele ne vor ajuta. Ne-am luptat cu punctele noastre forte, jocul cu mingea.

“E o mare greșeală!”

Nu mă poți întreba dacă vechiul Man City s-a întors, pentru că dacă vezi jocul, noi nu suntem aceiași! Ați văzut de multe ori în opt ani ce am făcut noi cu adversarii.

În mod normal, când se află de mulți ani la un nivel, jucătorii cred că merită ceva special pentru ceea ce au făcut. Și asta este o mare greșeală! O mare greșeală! Ei trebuie să demonstreze din nou și din nou și din nou.

Împotriva lui Everton (n.r. 1-1) am jucat mult, mult mai bine decât astăzi. Și atunci totul a fost de genul: ‘O, mare criză, dezastru’.

Bineînțeles, azi sunt o mulțime de lucruri pozitive incredibile, dar dacă mă întrebați dacă echipa joacă așa cum am jucat noi în ultimii ani, răspunsul e nu! Absolut nu!”, a spus Pep Guardiola după meciul cu West Ham United, potrivit BBC Sport.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow