Portugalia – Spania, live video în finala Nations League 2025. Echipele de start: Ronaldo și Yamal, titulari!
Ediția din 2025 a Nations League își va afla câștigătoarea duminică, 8 iunie, de la ora 22:00. Află totul despre meciul Portugalia - Spania pe site-ul Fanatik.ro.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/6775070a-888d-46ab-8d52-f40ae6e7c7db.jpeg?#)
Finala Nations League de anul acesta se dă între Portugalia și Spania. Cele două echipe naționale iberice au reușit să treacă în semifinale de Germania, respectiv de Franța. Veteranul Cristiano Ronaldo se va întâlni în premieră cu tânărul și noul star mondial, Lamine Yamal.
UPDATE: Echipele de start la Portugalia – Spania
Portugalia: D. Costa – Semedo, R. Dias, Inacio, N. Mendes – B. Silva, Vitinha – Neto, B. Fernandes, Conceicao – Ronaldo. Rezerve: R. Silva, J. Sa, Dalot, Goncalves, Diogo Jota, Joao Felix, Leao, R. Mora, R. Neves, Palhinha, G. Ramos, Semedo, A. Silva, Trincao, Veiga. Selecționer: Roberto Martinez.
Spania: Simon – Mingueza, Le Normand, Huijsen, Cucurella – Pedri, Zubimendi, F. Ruiz – Yamal, Oyarzabal, N. Williams. Rezerve: Raya, Remiro, Baena, Cubarsi, Gavi, Grimaldo, Isco, F. Lopez, Merino, Olmo, Morata, Pino, Porro, Samu, Vivian. Selecționer: Luis de la Fuente.
Portugalia – Spania, live video în finala Nations League 2025. Primul duel între Cristiano Ronaldo și Lamine Yamal, direct cu trofeul pe masă
Finala Nations League 2025 aduce față în față două țări vecine, ambele situate în peninsula iberică. Portugalia, câștigătoarea EURO 2016, dar și a Nations League 2019 (prima ediție), vrea să își adjudece un nou trofeu, după ce ultimele turnee nu au fost grozave pentru lusitani.
Spania vine după o perioadă glorioasă. „Furia Roja” a câștigat cel mai recent Nations League 2023 și EURO 2024, având o generație de jucători cu adevărat fantastică.
Meciul dintre cele două naționale îi va aduce față în față, pentru prima dată, pe marele Cristiano Ronaldo și pe noul star mondial de la Barcelona, Lamine Yamal.
Cum s-a calificat Portugalia în finala Nations League 2025
Portugalia a ajuns în marea finală după ce a trecut de Germania. Meciul din semifinale s-a consumat miercuri, 4 iunie, pe Allianz Arena. Deși nemții au deschis scorul prin Wirtz (48), s-au văzut întorși ulterior.
Conceicao a restabilit egalitatea în minutul 63, pentru ca lovitura decisivă să îi aparțină chiar lui Cristiano Ronaldo (min 68.), cel care continuă cursa către borna de 1000 de goluri în carieră.
Cum s-a calificat Spania în finala Nations League 2025
Spania s-a duelat în semifinale cu Franța, într-un meci disputat joi, 5 iunie, care sigur va rămâne în istorie. Ibericii au câștigat cu 5-4, după ce au condus cu lejeritate.
Francezii au încercat să revină și chiar au reușit, însă timpul nu a mai fost de partea lor pentru a marca și golul egalizator. Nico Williams (22), Merino (25), Yamal (54 pen., 67) și Pedri (55) au marcat pentru Spania, în timp ce reușitele Franței au fost semnate de Mbappe (59 pen.), Cherki (79), Vivian (83 aut.) și Kolo Muani (90+4).
Cine transmite la TV partida Portugalia – Spania
În România, duelul de foc dintre Portugalia și Spania poate fi vizionat în direct, începând cu ora 22:00, la posturile de televiziune Prima Sport 1 și Digi Sport 1, unde au fost difuzate și partidele din semifinale.
Allianz Arena: oră de start, condiții meteo
Allianz Arena, unul dintre cele mai frumoase stadioane din lume va găzdui finala Nations League de anul acesta. Casa celor de Bayern Munchen are o capacitate de 70.000 de locuri pentru duelurile internaționale.
Vremea se anunță a fi una excelentă pentru fotbal. Temperatura estimată de meteorologici la ora 22:00, când va începe Portugalia – Spania, este de 15 grade celsius, numai bună pentru ca jucătorii să ofere spectacol.
Echipele probabile în Portugalia – Spania, în finala UEFA Nations League
- Portugalia: Costa – J. Neves, Dias, Inacio, Mendes – R. Neves, Silva – Trincao, Fernandes, Neto – Cr. Ronaldo.
- Spania: Simon – Pedro, Le Normand, Huijsen, Cucurella – Merino, Zubimendi, Pedri – Yamal, Oyarzabal, N. Williams.
LIVE Score, goluri și faze VAR
Site-ul FANATIK.RO, publicația care dă ora exactă în privința știrilor exclusive din sportul românesc, va reda partida Portugalia – Spania în format live score & text. Cele mai importante faze ale jocului, cum ar fi golurile sau intervențiile arbitrajului video, vor fi disponibile la FANATIK.
Unde vezi finala: TV, Live-stream, aplicații mobile
Televiziunile Prima Sport și Digi Sport vor pune și online la dispoziție ciocnirea între cei doi titani europeni. Microbiștii vor putea viziona pe telefon, tabletă sau laptop Portugalia – Spania. Digi Online, Prima Play și Orange TV Go vor difuza pe internet întâlnirea dintre ultimele două câștigătoare de Nations League.
Statistici head-to-head și recorduri Nations League
Bilanțul confruntărilor directe dintre Portugalia și Spania este unul înclinat către „Furia Roja”. Din cele 40 de întâlniri, Spania a câștigat 18 meciuri, în timp ce Portugalia doar 6.
Numărul remizelor este însă unul ridicat, 16 mai exact. Prima confruntare a avut loc în 1921, într-un amical în care Spania s-a impus cu 3-1. Cea mai recentă întâlnire a fost cea din toamna anului 2022, în grupa A din Nations League, când „Furia Roja” s-a impus cu 1-0.
De asemenea, Spania conduce autoritar și la golaveraj, marcând 81 de goluri în toate confruntările contra Portugaliei. Echipa lui „CR7” a marcat doar de 47 de ori.
Cote pariuri la meciul Portugalia – Spania
„Favorita” caselor de pariuri în această confruntare este Spania, care are la victorie o cotă de 1.90. În cazul unui succes al Portugaliei, cota primită de lusitani este de 3.90.
Remiza în timpul regulamentar este cotată cu 3.75. Iubitorii de goluri pot miza și pe varianta „ambele echipe marchează: GG”, care are o cotă de 1.59 pentru DA, și 2.32 pentru NU.
Care este reacția ta?






