Power Couple: și bărbații nasc câteodată. Soțul interpretei Bella Santiago, aproape inconștient: ”Mi-a amorțit partea de jos”. Exclusiv

Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore au oferit pentru FANATIK o primă reacție după ce au încheiat una dintre cele mai dificile probe ale show-ului Power Couple (Antena 1).

Jan 21, 2025 - 00:00
 0  2
Power Couple: și bărbații nasc câteodată. Soțul interpretei Bella Santiago, aproape inconștient: ”Mi-a amorțit partea de jos”. Exclusiv

Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore, unul dintre cuplurile de la Power Couple, ne-au povestit prin ce emoții au trecut după o probă destul de grea.

A fost o seară grea la Power Couple, la Antena 1! Dani Oțil i-a anunțat pe concurenți că a venit vremea ca cea mai cunoscută probă din primul sezon să fie repetată, pentru bărbați – Au, mami!

Bella Santiago și soțul ei, probă grea la Power Couple: “Mi-a amorțit partea de jos și m-am focusat pe partea de sus”

Speriați de gândul că vor trece prin durerile nașterii, băieții s-au pregătit psihic pentru ce era mai rău. Iar fetele au licitat sume importante de bani, fiind convinse de duritatea partenerilor.

De parcă nu era de ajuns că toți știau că este cea mai grea probă, Dani le-a spus că există și o noutate a sezonului! Mai exact, dacă răspundeau corect la întrebări, nu mai era nevoie să ducă minutul aferent acelui nivel până la capăt. Ci treceau la următorul nivel.

Cea care nu a stat prea mult pe gânduri și a investit suma serii a fost, de această dată, Bella Santiago. Artista s-a gândit la faptul că soțul ei, fost sportiv de performanță, nu va avea nicio problemă cu durerea resimțită. Și că va trece prin probă cu mare ușurință.

N-a fost neapărat așa. Dar se pare că artista a reușit pariul câștigător, urcând rapid, alături de Nicu, direct pe primul loc al săptămânii. Reporterii FANATIK au aflat de la cei doi cum au resimțit proba, dar și detalii despre investiție.

”Am avut un moment când am vrut să renunț, până am devenit incoștient. Mi-a amorțit partea de jos și m-am focusat pe partea de sus. Doar ascultam întrebări și răspundeam. Aveam senzația că orice obiect sau persoană mă atingea, reveneam la realitate”, ne-a mărturisit Nicu Grigore.

“Era cu acele elemente care îi dădeau șocuri, m-am gândit că mai bine îi fac vânt”

De cealaltă parte, Bella mărturisește că a stat cu sufletul la gură. ”Eram lângă el și îi spuneam să reziste, ca să nu plecăm acasă. El era cu acele elemente care îi dădeau șocuri, m-am gândit că mai bine îi fac vânt, decât să deranjez. Mă pregăteam să pun întrebări cât mai rapid. Ca să nu stea mai mult la aparat”, spune ea.

Se pare că strategia celor doi a funcționat și acum rămâne de văzut ce superputere au obținut. Dar și cum o vor folosi până la finalul acestei săptămâni! Reamintim că săptămâna trecută, superputerea a fost obțină de luptătorul Andrei Stoica și soția lui, cei doi având parte de șansa de a avea un vot dublu la momentul eliminării.

De această dată, Andrei și soția au pornit etapa doar pe locul secund, așa că rămâne de văzut cât de mult vor trage și în următoarele zile.

Emisiunea Power Couple se difuzează de luni până miercuri, de la 20:30, la Antena 1, iar probele următoare par să fie și mai dificile decât până acum.

Cele nouă cupluri care se înbtrec la Power Couple 2025 sunt:

  • Leonard Doroftei și soția lui, Monica
  • Bella Santiago și soțul ei, Nicu
  • Grigore Giulia și Vlad Huidu
  • DOC și Anca Munteanu
  • Radu Bucălae și Alexandra
  • Robert Tudor (magicianul) și soția lui, Elena
  • Theo Zeciu și Cesima
  • Diana Bulimar și Radu Dumitrache
  • Andrei și Andra Stoica

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow