PPC, anunț despre prețul pe kilowatt după 1 iulie 2025. Cât vor avea de plătit clienții în plus la factura la energie
Așa cum toți românii știu deja, facturile la energie se vor mări de la 1 iulie, odată cu eliminarea plafonării. Unele creșteri de preț ajung și la 130%
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/closeup-economist-using-calculator-while-going-through-bills-taxes-office-5-scaled.jpg?#)
Românii vor scoate mai mulți bani din buzunare pentru facturile la energie electrică, începând cu data de 1 iulie 2025. Doar persoanele vulnerabile vor mai beneficia de compensare din partea statului.
Anunțul PPC cu privire la noile tarife
PPC, în trecut Enel, Care acoperă consumatorii din sudul Munteniei, Dobrogea și Banatul, a transmis o înștiințare privind noile tarife valabile de la 1 iulie, atunci când este eliminară plafonarea. Astfel, prețul va crește cu 130%, adică de la 0,68 lei/kwh la 1,57 lei/kwh(cu tot cu TVA), scrie economedia.ro, citat de romaniatv.net.
„Schema de sprijin pentru plata energiei electrice se încheie la 30 iunie 2025, conform Ordonanței de Urgență nr. 6/20251. Această informare este trimisă în baza Ordinului ANRE nr. 13/2023 pentru aprobarea Contractului-cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal, a condiţiilor generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal şi a modelului de factură aplicabil clienţilor casnici, şi cuprinde prețul aplicabil în perioada 01.07.2025 – 31.12.2025”, se arată în informarea trimisă de PPC clienților.
În același timp, la începutul săptămânii, Electrica Furnizare, care se ocupă de Transilvania și nordul Munteniei, a făcut anunțul cu noile prețuri. La fel ca la PPC, majorarea prețurilor este tot de 130%, până la 1,57 lei/kwh. E.ON, care acoperă Moldova, nu a anunțat prețurile.
În zilele toride de vară, un consumator casnic, ce trăiește într-un apartament dotat cu aer condiționat, poate scoate sute de lei din portofel pentru o factură la energie electrică. Dacă pentru 400 kwh se plătea, până acum, o factură de 270 de lei, din 1 iulie poate ajunge până la 600 de lei.
Plafonarea rămâne valabilă pentru românii vulnerabili
„De la 1 iulie expiră schema de compensare – plafonare și sprijinul statului va fi direcționat către consumatorii vulnerabili. Acesta este planul.
Noi lucrăm pe mai multe scenarii și angajamentul este același: să nu lăsăm niciun român în urmă. În prezent, sunt 250.000 de gospodării care beneficiază de suplimentul de energie. (…)
Împreună cu Ministerul Muncii, am lucrat pe trei scenarii, cu o anvelopă bugetară aferentă la fiecare, în care pragul de venit minim crește între 29% față de nivelul actual și 90%. Suma necesară de la bugetul de stat este cuprinsă între 300 milioane de euro și 1 miliard de euro, pe an, în funcție de scenariul ales. Urmează să discutăm cu Ministerul Finanțelor”, a explicat Sebastian Burduja, ministrul energiei, potrivit Agerpres.
Care este reacția ta?






