Premieră! Gigi Becali a anunțat varianta nebunească prin care vrea să se califice cu FCSB în grupa Champions League
FCSB luptă să se califice în faza principală din Europa League, după ce a dezamăgit în preliminariile Champions League. Gigi Becali știe cum va ajunge echipa lui la „masa bogaților” în cele din urmă.
După dezamăgirea din preliminariile Champions League, când a fost eliminată rușinos de Shkendija în turul 2, FCSB este la doar un pas de faza principală din Europa League. Gigi Becali nu își poate lua gândul însă de la cea mai importantă competiție UEFA și a dezvăluit cum va ajunge echipa lui acolo.
Gigi Becali nu renunță la visul Champions League. Planul patronului de la FCSB
România nu a mai avut o reprezentantă în Champions League din sezonul 2013/2014, când tot echipa patronată de Gigi Becali ajungea în faza grupelor. Acum, campioana en-titre trebuie să treacă de Aberdeen la returul de joi seară, care se va vedea la TV de această dată, pentru calificarea în faza principală din Europa League.
Gigi Becali, împreună cu Mihai Stoica, regretă că FCSB nu a putut merge mai departe în preliminariile Champions League, însă pune la cale un plan prin care visul său se se îndeplinească. Latifundiarul din Pipera vrea să ajungă la „masa bogaților” prin intermediul Europa League.
„Eu vreau Europa League, ca să mă duc în Champions League direct!”
„(n.r. campionat) Nu e problemă de puncte, problema că e Craiova prea puternică. Diferența poți să o recuperezi, dar problema este că U Craiova are putere și e greu să recuperezi. Este valoroasă echipa care are punctele distanță. Noi nu deznădăjduim. În al doilea rând, eu merg pe câștigarea Cupei, Europa League. Eu vreau Europa League, ca să mă duc în Champions League direct. Eu așa vreau, așa am făcut toată viața mea. Așa cum o fi, o fi.
Am avut ghinion, să te scoată Shkendija, cea mai slabă echipă. Mi-am pus baza în Dumnezeu. Poate face ceva minunat cu mine și mă duce sus. Acum e echipa mult mai valoroasă, e și competiția mai puternică decât în 2006. Dacă e echipa valoroasă, de ce are 5 puncte în 7 etape? Asta nu știu să vă răspund.
„Să câștig Europa!”
Meme mi-a zis aseară, se uita la TV, ‘Bă, Gigi, așa mă oftic. Mă uit la astea, două echipe de Divizia B și au ajuns în grupă. Mai rău mă oftic’. I-am zis că nu a fost anul nostru, ne gândim la trecut? Ce trece, trece, la revedere, nu mai contează.
Eu tot timpul mă gândesc la viitor. Nu mă gândesc la trecut nicio secundă, iar la viitor mă gândesc sus. Să câștig Europa, dacă nu câștig, asta e, n-a ieșit, care e problema”, a declarat Gigi Becali la TV Digi Sport.
Care este reacția ta?