Presa din Ungaria a dat de pământ cu suporterii români după incidentele de la Craiova: „Scandalagiii nu s-au putut controla”. Update

Incidentele de la partida de Futsal, dintre România și Ungaria, au intrat și în atenția jurnaliștilor maghiari, care au comentat imediat imaginile.

Sep 25, 2025 - 00:30
 0  2
Presa din Ungaria a dat de pământ cu suporterii români după incidentele de la Craiova: „Scandalagiii nu s-au putut controla”. Update

Meciul de fotbal în sală dintre România și Ungaria a fost întrerupt zeci de minute din cauza unor incidente provocate de suporteri.

UPDATE: Jurnaliștii din Ungaria nu i-au iertat pe suporterii români după incidentele din Sala Polivalentă

Curg reacțiile în presa maghiară după incidentele de la meciul România – Ungaria, din barajul pentru Campionatul European de futsal. Suporterii naționalei tricolore s-au luat la bătaie, iar jandarmeria a fost nevoită să intervină după ce o parte dintre fani au sărit pe teren. Jurnaliștii de peste graniță i-au taxat dur pe spectatorii din Sala Polivalentă din Craiova.

„Fanii români nu s-au putut controla. Imediat după ce au marcat, din cauza unei tulburări în arenă, jandarmeria a intervenit în sectorul celor mai fanatici fani români, iar apoi cele două părți s-au bătut. Întâi a explodat o petardă, apoi torțe, iar jandarmii au luptat cu gaze lacrimogene (N.r. Jandarmeria a comunicat că nu s-au folosit gaze lacrimogene). S-a aflat faptul că, scenele tensionate au fost declanșate de faptul că pentru o perioadă pe tabelă a apărut Ungaria – Ungaria, în loc de România – Ungaria.

Scandalagiii au fost scoși din sală, iar după pauza forțată care a durat mai mult de 30 de minute, meciul a continuat, dar arbitrii și oficialii delegați de forumurile europene au informat organizatorii că în cazul unor noi tulburări, meciul va fi oprit definitiv”, au scris maghiariide la sportal.blikk.hu.

Ce scrie presa din Ungaria după incidentele de la partida cu România

Jurnaliștii maghiari au avut o reacție promptă și au scris despre cele întâmplate în sala polivalentă din Craiova. Aceștia relatează evenimentele exact cum s-au întâmplat și notează că disputa pe care fanii au avut-o nu a fost între ei, ci cu forțele de ordine. De asemenea, ziariștii unguri punctează și faptul că partida a fost întreruptă din cauza evenimentul ce s-a petrecut pe parchetul sălii, când meciul era în desfășurare.

”Cu echipa gazdă conducând cu 1-0, meciul de futsal România-Ungaria, manșa secundă a play-off-ului Campionatului European de miercuri seară, a fost întrerupt în minutul șase din cauza unei tulburări în tribune. Unii dintre fanii gazdelor s-au luptat cu forțele de ordine, mai mulți au traversat terenul în fugă, iar apoi a explodat o petardă, așa că arbitrii au întrerupt imediat meciul, iar cele două echipe au intrat la vestiare. Maghiarii au câștigat primul meci al duelului cu 3-2, joia trecută, la Debrecen”, au scris jurnaliștii maghiari de la Nemzeti Sport.

Ce s-a întâmplat la Craiova. Cele două versiuni lansate în mediul online

Tensiunea partidei de la Craiova s-a simțit încă dinainte de fluierul de start. Ultrașii olteni și-au făcut apariția și au scandat împotriva adversarilor, atât în afara sălii, cât și în interiorul acesteia. Lucrurile nu au degenerat în primele minute ale confruntării, însă după deschiderea scorului fanii au luat foc și le-au reproșat organizatorilor o eroare ce era pe tabela de marcaj: scria Ungaria și la echipa gazdă, și la echipa oaspete.

De acolo ar fi pornit incidentele, spun suporterii, care s-au luat la ceartă cu forțele de ordine și totul a degenerat. Al doilea grup de fani organizați a intervenit pentru a le sări în ajutor „fraților” aflați în conflict cu Jandarmeria și au sărit pe parchetul sălii, moment în care arbitrul a întrerupt meciul. Jucătorii s-au panicat și au fost îndrumați rapid către vestiare, iar partida a fost reluată zeci de minute mai târziu, după ce ultrașii au fost evacuați.

Totuși, forțele de ordine spun că incidentele ar fi fost chiar între fani, care s-au luat la bătaie. Confruntarea dintre România și Ungaria s-a terminat la egalitate, 2-2, iar tricolorii pierd astfel dubla manșă. după ce în tur au fost învinși, la Debrecen, 3-2. Ultimul gol al confruntării a venit când mai erau de jucat mai puțin de două minute și a spulberat astfel șansele noastre de a ne califica la Campionatul European de Futsal.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow