Presa spaniolă anunță marea înțelegere între Real Madrid și Jurgen Klopp! ”E gata să antreneze doar începând cu luna iulie!”

Jurgen Klopp și Real Madrid au început negocierile. Dezvăluirea făcută în presa spaniolă despre o potențială lovitură pentru ”Los Blancos”

Apr 17, 2025 - 21:00
 0  1
Presa spaniolă anunță marea înțelegere între Real Madrid și Jurgen Klopp! ”E gata să antreneze doar începând cu luna iulie!”

Jurgen Klopp (57 de ani) s-a arătat disponibil pentru a începe negocierile cu Real Madrid, pentru funcția de antrenor principal, după ce conducerea ”Los Blancos” l-a contactat în acest sens.

Jurgen Klopp, pregătit să negocieze cu Real Madrid

Actualul director sportiv global al echipelor Red Bull este dispus să se întoarcă pe banca tehnică doar la două echipe: Real Madrid și naționala Braziliei. Antrenorul care a scris istorie la Liverpool și la Borussia Dortmund își dorește să revină doar din iulie, la începutul pregătirii din vară pentru noul sezon.

”Apropiații lui Klopp spun despre el că ar fi de acord să negocieze doar cu Real Madrid sau cu naționala Braziliei și că e gata să antreneze doar începând cu luna iulie”, a notat publicația spaniolă Sport, citând UOL Esporte.

Klopp, noul favorit al lui Florentino Perez

Inițial Florentino Perez, președintele madrilenilor, îl voia pe Xabi Alonso ca înlocuitor al lui Carlo Ancelotti. Criza de pe Santiago Bernabeu accentuată de eliminarea din sferturile Ligii Campionilor, administrată de Arsenal cu scorul de 5-1 la general, i-a schimbat socotelile. L-a făcut pe Perez să prefere un antrenor consacrat în locul unui tehnician foarte promițător.

Sport susține că Florentino Perez a mai discutat cu Jurgen Klopp în trecut, însă nu a găsit niciodată momentul potrivit pentru a-l aduce pe Santiago Bernabeu. Perez este încântat de disciplina, caracterul și ideile tactice ale lui Klopp.

Carlo Ancelotti, obligat să o redreseze pe Real Madrid

Din aceste motive, tehnicianul german este văzut ca soluția ideală pentru a opri elanul Barcelonei din stagiunea curentă, căpătat sub mandatul lui Hansi Flick. După 31 de etape, catalanii au 70 de puncte în La Liga, reprezentând un avans de patru ”lungimi” față de ocupanta poziției secunde, Real Madrid.

Carlo Ancelotti mai are contract cu ”Los Blancos” până pe 30 iunie 2026. Este foarte greu de crezut însă că Perez va mai fi dispus să continue cu ”Don Carlo”, dacă italianul nu va cuceri din nou campionatul Spaniei. Rezultatul din finala Cupei Regelui din 26 aprilie, sâmbătă, contra marii rivale va conta.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow