Președintele de la Cagliari analizează transferul lui Florinel Coman. „El e singurul regret”
Florinel Coman nu va continua la Cagliari în următorul sezon. Atacantul român nu s-a impus în Serie A, iar viitorul său rămâne incert.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/befunky-collage-19-1.jpg?#)
Florinel Coman a avut parte de o experiență nu prea fericită în Serie A, la Cagliari. Internaționalul român a prins puține minute pe teren, din cauza unei accidentări. Președintele clubului din Sardinia a vorbit despre atacant.
Florinel Coman nu s-a impus în Italia. Ce spune președintele de la Cagliari despre atacantul român
În perioada petrecută la Cagliari, Florinel Coman a înscris un singur gol. Acest lucru s-a întâmplat însă chiar la debutul său. Florinel Coman a marcat în partida cu Parma, cu o execuție de mare fotbalist, și părea că se îndreaptă pe drumul cel bun.
Totuși, norocul nu a fost de partea sa. Accidentările l-au ținut mult timp pe bancă și nu a putut să demonstreze că merită să continue în Serie A. Cagliari nu îl va cumpăra definitiv de la Al Gharafa, iar cel mai probabil atacantul va continua în Golf.
„Singurul regret este Coman”
Președintele clubului Cagliari, Tommaso Giulini, a spus câteva cuvinte despre Florinel Coman. El îl consideră un fotbalist de mare talent, însă recunoaște că transferul său nu a fost unul reușit, și asta din cauza problemelor medicale cu care s-a confruntat.
„În ultimele luni, l-am poreclit pe Nereo Bonato (n.r. – directorul sportiv de la Cagliari, care a plecat în această vară) regele ferestrei de transferuri din iarnă. Îi mulțumim că a dus clubul nostru către o nouă eră. A făcut foarte puține greșeli, iar pentru un club precum Cagliari e foarte important.
Singurul regret este Coman, care e un jucător de mare clasă, dar care a ajuns aici cu o accidentare urâtă, pe care nu a putut să o depășească. Dacă nu era așa, ar fi fost și el o perlă a ferestrei de transferuri”, a precizat Giulini, conform TMW.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Florinel în viitorul apropiat. Presa din Grecia a vorbit despre un posibil transfer la PAOK Salonic, echipa la care antrenează Răzvan Lucescu. Atacantul dă semne că ar vrea să rămână în Europa, după experiența din Qatar.
Care este reacția ta?






