Prezența la vot – Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Rezultatele de la BEC. Cea mai mare participare din ultimul deceniu 64,72%. Update

Românii se pregătesc de finala alegerilor prezidențiale, mai exact de turul doi programat în 18 mai 2025. Președintele va fi ales între Nicușor Dan și George Simion.

May 18, 2025 - 22:00
 0  1
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Rezultatele de la BEC. Cea mai mare participare din ultimul deceniu 64,72%. Update

Văzut mare favorit în urmă cu două săptămâni, atunci când a câștigat alegerile cu peste 40% din voturi, George Simion nu mai păstrează o distanță impresionantă față de Nicușor Dan. Astfel, totul se va decide pe muchie de cuțit și cu siguranță rezultatul final va depinde de prezența la vot. FANATIK vă prezintă în timp real care este prezența la vot.

Update. Prezență istorică la alegerile prezidențiale 2025, turul 2: 64,72%. Cea mai mare din ultimul deceniu

Conform datelor oficiale venite de la AEP, alegerile din 2025 au ajuns la o prezență 64,72% la ora 21:00. Acestea le-au depășit deja pe cele din 2014, când Klaus Iohannis l-a învins pe Victor Ponta. Din 2000, turul 1 Iliescu – Vadim Tudor, când au venit 65,31% dintre alegători la vot, nu am avut o astfel de prezență.

La ora 21:00, votaseră 11.641.755 de români. Dacă privim spre diaspora, aici votaseră 1,645.379 de milioane de români, cu aproape 650.000 mai mulți ca acum două săptămâni.

Update. Prezența la vot, la ora 20.30, trece de 64%

Până la ora 20.30, prezența la urne a ajuns la peste 64%. A fost egalată cea mai însemnată participare din ultimul deceniu. Ea fusese înregistrată în 2014, la turul 2 de atunci al prezidențialelor: 64,10%.

Au votat până în acest moment, cu o jumătate de oră până la închiderea urnelor, 11,5 milioane de români în țară și în străinătate, ceea ce înseamnă o prezență la urne de 64,10%. În diaspora votaseră 1,62 de milioane de români, cu circa 700.000 mai mulți ca acum două săptămâni.

În țară, județul Ilfov se apropie de o prezență istorică de 80%. Este urmat de Cluj (68%), Giurgiu (63%), Brașov, Argeș și București, toate cu câte 60%.

Update. S-a trecut de 61% prezență la vot, peste 11 milioane de români, la ora 19.30

La ora 19.30 s-au mai doborât două borne majore la aceste alegeri prezidențiale 2025. Pentru turul 2 votaseră deja 11,03 milioane de români în țară și în străinătate. Astfel, prezența totală la urne a trecut de pragul de 61%. În diaspora au votat 1,57 milioane de români până la 19.00, cu aproximativ 640.000 mai mult ca în urmă cu două săptămâni.

La prezența în țară continuă să impresioneze cetățenii din Ilfov. Aici, la urne s-au prezentat 76,10%. Departe pe locul 2 sunt cei din Cluj cu 66%. Apoi, urmează Giurgiu cu aproape 60%. La egalitate, cu 59%, sunt Argeș, Brașov și Municipiul București.

Update. Peste 10 milioane de români s-au prezentat la urne în turul 2, la ora 18.00

În jurul orei 18.00, s-a depășit pragul psihologic de 10 milioane de persoane prezente la vot. În acest moment, la ora 18.30, platforma roaep.ro indică o prezență de 57,80%, adică 10,4 milioane.

Primul județ care trece de granița prezenței de 70% este Ilfov (70,74%). Este urmat de Cluj (61,9%), apoi 3 județe cu peste 55%: Brașov, Argeș și Giurgiu. Vaslui și Botoșani încă se mențin sub ”cota” de 40% (34 și 39%).

Dacă ne uităm la situația din diaspora, aici s-au strâns peste 1,5 milioane de voturi, cu aproximativ 620.000 mai multe ca în primul tur, la aceeași oră (18.30).

Update. Prezența la vot din turul 1, depășită deja la ora 17.30. Mai sunt peste 3 ore de vot

La ora 17.30 s-a atins și depășit prezența la vot din turul 1 care a fost organizat pe 4 mai 2025. În urmă cu două săptămâni, la închiderea urnelor, votaseră circa 9,57 milioane de români (53,21%). Acum, sunt deja 9,61 de milioane (53,39%), când mai sunt încă 3 ore și jumătate de votare.

Ilfovul pare ”evadat” în topul județelor cu cea mai mare prezență, cu peste 65%. S-a mai raportat o prezență de peste 50% în Cluj, Brașov, Argeș, București, Giurgiu, Prahova și Harghita. La coadă sunt Vaslui (31%), Satu Mare, Botoșani, Caraș-Severin (37%) și Galați cu 39%.

Și în diaspora, românii continuă votul în ritm accelerat. În acest moment totalul ajunge la 1,42 de milioane. În urmă cu două săptămâni, circa 973 de mii de conaționali s-au prezentat la secțiile de vot.

Update. S-a trecut de 50% prezență, la ora 17.00

Cu 4 ore rămase până la închidere urnelor, prezența la urne din turul 2 aproape că a egalat-o pe cea din primul tur. Mai exact, la ora 17.00, votaseră 9,3 milioane de români în țară și în străinătate, față de 7,12 milioane, câți se înregistrau acum două săptămâni la aceeași oră.

Prezența a depășit pragul de 51% pe teritoriul țării. Apoi, în diaspora votaseră 1,38 milioane de români, față de aproape aproape 800.000 câți erau până la același interval. Este o diferență de peste 580.000 de voturi față de turul 1. Reamintim că, prezența totală în turul 1, la ora închiderii tuturor urnelor a fost de 53,21%.

Cum arată top 5 județe cu cea mai mare prezenţă la vot. De notat intrarea Capitalei în această zonă în care se votează cel mai bine.

  • Ilfov – 62,58%;
  • Cluj – 54,45%;
  • Brașov – 49,97%;
  • Argeș – 49,81%;
  • Municipiul București – 49,14%.

Update. Aproape 48% dintre români au votat până la ora 16.00. S-a raportat un record absolut: 200.000 de voturi în 10 minute

Aproape jumătate dintre românii înscriși pe liste s-au prezentat la urne în țară și în diaspora. La ora 16.00, votaseră circa 8,5 milioane de cetățeni, față de 6,46 de milioane câți se înregistrau acum două săptămâni la aceeași oră.

Astfel, prezența totală a ajuns la aproape 48%. În interiorul țării, la ora 16.00, votaseră 7,2 de milioane de persoane, cu 1,45 milioane mai mult ca în turul 1, la aceeași oră. În diaspora votaseră 1,3 milioane de români, față de aproape 746.000 câți erau până la același interval – o diferență de peste 550.00 de voturi față de turul 1.

Site-ul care raportează prezența, roaep.ro, a raportat un record absolut. Astfel, între orele 12:10 si 12:20 (ora României) a fost înregistrat un număr record de 204.000 de voturi.

Update. Peste 7,7 milioane de români au votat. Prezență peste 42% la ora 15.00

Prezența la vot la aceste alegeri prezidențiale 2025, turul 2, la ora 15.00, a trecut de 42% la nivel general (țară + diaspora). Este o creștere cu 10% față de turul 1 de pe 4 mai. În urmă cu două săptămâni, la ora 15.00, prezența era de 32,41%.

Iată un top 5 judeţe cu cea mai mare prezenţă la vot:

  • Ilfov – 51,17%;
  • Cluj – 44,69%;
  • Argeș – 41,70%;
  • Brașov – 41,55%;
  • Prahova – 41,43%.

S-au mișcat mai încet românii din următoarele județe:

  • Vaslui – 25.65%;
  • Satu Mare – 27,75%;
  • Caraș-Severin – 28,14%;
  • Maramureş – 29,71%;
  • Botoșani – 30,93%.

Românii continuă să se prezinte în număr important și în afara granițelor. În diaspora au votat, la ora 15 (ora României) 1,2 milioane de oameni. Cele mai multe voturi sunt în Italia sunt aproape 214.000 de români care au votat. Urmează apoi Germania (peste 200 de mii), Marea Britanie (192.000) și Spania (142 de mii).

Update. Aproape 38% prezență totală la vot în turul 2, la ora 14.00

Românii continuă să ia cu asalt urnele de votare din țară. La ora 14.00, aproape 38% dintre cei înscriși pe liste și-au exprimat opțiunea la turul 2 al alegerilor prezidențiale. Ne apropiem de totalul de 7 milioane.

În continuare, județul Ilfov conduce detașat, cu peste 44% prezență. Este urmat de Cluj (38%), apoi Argeș, Prahova și Brașov, toate cu 36%. Codașe sunt Vaslui (22%), Satu Mare (23%), Caraș-Severin / Maramureș (25%) și Bistrița-Năsăud (26%).

În diaspora sunt deja peste 1,1 milioane de oameni care și-au exprimat votul. În Italia sunt aproape 200.000 de români care au votat. Urmează apoi Germania (aproape 180 de mii), Marea Britanie (171.000) și Spania (130 de mii).

Update. Prezența la vot alegeri prezidențiale 2025, turul 2, ora 13:00

Mobilizare masivă la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2025. Până la ora 13:00 s-au prezentat la urne peste 32 la sută dintre alegătorii din țară și din diaspora. Mai exact, 26,27% dintre  români, adică 4.725.180, au votat în țară. Dintre aceștia, 4.032.534 sunt pe liste permanente, 647.449 pe liste suplimentare și 45.197 cu urnă mobilă.

Și în diaspora prezența la vot este semnificativă. Până la această oră și-au exprimat opțiunea electorală 1.003.209 de români. 1.000.070 dintre aceștia au votat pe liste suplimentare, iar 3.139 pe liste de corespondență.

Update. Prezența la vot alegeri prezidențiale 2025, turul 2, ora 12.00

Până la ora 12:00 au votat 4.593.255 de alegători, reprezentând 25,53% din totalul celor înscrişi în listele electorale. Dintre aceştia, 3.688.710 şi-au exprimat votul în ţară (20,51%), iar 904.545 – în străinătate.

Spre comparaţie, la primul tur al alegerilor prezidenţiale prezenţa a fost, la ora 12.00, de 19,54%,

Top 5 judeţe cu cea mai mare prezenţă la vot:

  • Ilfov – 28,43%;
  • Argeş – 24,68%;
  • Prahova – 24,08%;
  • Constanţa – 24,05%;
  • Tulcea – 23,50%.

Top 5 judeţe cu cea mai scăzută prezenţă la vot:

  • Satu Mare – 14,64%;
  • Vaslui – 14,75%;
  • Bistriţa-Năsăud – 15,35%;
  • Maramureş – 15,36%;
  • Caraş-Severin – 15,73%.

În Bucureşti, prezenţa la vot este de 22,03%, situaţia pe sectoare fiind următoarea:

  • Sector 1 – 25,15%;
  • Sector 2 – 22,89%;
  • Sector 3 – 18,41%;
  • Sector 4 – 22,84%;
  • Sector 5 – 20,52%;
  • Sector 6 – 24,64%.

Update. Prezența la vot alegeri prezidențiale 2025, turul 2, ora 11.00

Până la ora 11.00 au votat 3.468.121 de alegători, reprezentând 19,28% din numărul celor înscrişi în listele electorale, cu aproape cinci procente mai mult decât la scrutinul de acum două săptămâni, când se înregistraseră 14,58%. În urmă cu două săptămâni, până la ora 11.00 votaseră 2.621.766 de alegători.

Top 5 judeţe cu cea mai mare prezenţă la vot:

  • Ilfov – 20,40%;
  • Tulcea – 17,70%;
  • Argeş – 17,61%;
  • Constanţa – 17,52%;
  • Prahova – 17,19%.

Top 5 judeţe cu cea mai scăzută prezenţă la vot:

  • Vaslui – 10,39%;
  • Satu Mare – 10,77%;
  • Bistriţa-Năsăud – 10,94%;
  • Maramureş – 11,35%;
  • Suceava – 11,39%.

În Bucureşti, prezenţa la vot este de 15,45%, situaţia pe sectoare fiind următoarea:

  • Sector 1 – 17,66%;
  • Sector 2 – 16,17%;
  • Sector 3 – 12,87%;
  • Sector 4 – 15,92%;
  • Sector 5 – 14,40%;
  • Sector 6 – 17,31%.

Update. Prezența la vot alegeri prezidențiale 2025, turul 2, ora 10.00

Numărul votanţilor se apropie de 2,5 milioane, fiind cu peste 700.000 mai mare decât la turul 1, din 4 mai, când se prezentaseră şa urne. Până la ora 10.00 au votat 2.479.121 de alegători, reprezentând 13,78% din numărul celor înscrişi în listele electorale.

Top 5 judeţe cu cea mai mare prezenţă la vot:

  • Ilfov – 13,31%;
  • Tulcea – 11,75%;
  • Constanţa – 11,55%;;
  • Giurgiu – 11,30%
  • Argeş – 11,25%.

Top 5 judeţe cu cea mai scăzută prezenţă la vot:

  • Vaslui – 6,64%;
  • Satu Mare – 6,88%;
  • Bistriţa-Năsăud – 7,12%;
  • Maramureş – 7,31%;
  • Caraş-Severin – 7,47%.

În Bucureşti, prezenţa la vot este de 5,49%, situaţia pe sectoare fiind următoarea:

  • Sector 1 – 11,26%;
  • Sector 2 – 10,40%;
  • Sector 3 – 8,18%;
  • Sector 4 – 10,06%;
  • Sector 5 – 9,36%;
  • Sector 6 – 10,92%.

Update. Prezența la vot alegeri prezidențiale 2025, turul 2, ora 09.00

Până la ora 9.00 au votat 1.672.308 de români, adică 9,30% din totalul celor înscrişi în listele electorale. În urmă cu două săptămâni la aceeaşi oră procentul era de 6,47%, prezenţa la vot fiind atunci de 1.164.054 persoane.

Din totalul de 1.672.308 de alegători, 915.430 au votat în ţară (5,09%), iar 756.878 au votat în străinătate.

Top 5 judeţe cu cea mai mare prezenţă la vot:

  • Ilfov – 7,57%;
  • Călăraşi – 6,52%;
  • Tulcea – 6,58%;
  • Constanţa – 6,49%;
  • Giurgiu – 6,47%.

Top 5 judeţe cu cea mai scăzută prezenţă la vot:

  • Bistriţa-Năsăud – 3,28%;
  • Maramureş – 3,48%;
  • Satu Mare – 3,50%;
  • Vaslui – 3,57%;
  • Sălaj – 3,67%.

În Bucureşti, prezenţa la vot este de 5,49%, situaţia pe sectoare fiind următoarea:

  • Sector 1 – 6,29%;
  • Sector 2 – 5,80%;
  • Sector 3 – 4,57%;
  • Sector 4 – 5,59%;
  • Sector 5 – 5,21%;
  • Sector 6 – 6,05%.

Update. Prezența la vot alegeri prezidențiale 2025, turul 2, ora 08.45

Prezența la urne este de 8,37%, dintre care 4,18% numai în România. Astfel, conform cifrelor oficiale de pe site-ul Autorității Electorale Permanente până acum au votat peste 1,4 milioane de români.

Aproximativ 770.000 de voturi s-au înregistrat în secţiile din ţară, iar în diaspora au votat până la această oră 754.308 de persoane.

În ceea ce priveşte prezenţa pe judeţe, Ilfovul se menţine în frunte, cu o prezenţă de 6,54%, urmat de Giurgiu şi Constanţa, cu prezenţă de 5,58 şi, respectiv, 5,57%.

UPDATE, 18 mai, ora 08.05. Numărul votanților din diaspora a trecut de 740.000

748.000 de români au votat până la această oră în diaspora pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, prezența fiind aproape dublă față de cea de la primul tur, din 4 mai, când până la ora 8.00 votaseră 403.904 de români.

Cei mai mulţi alegători au votat la al doilea tur de scrutin în Marea Britanie – 131.014, Italia – 117.067, Germania – 113.792, Spania – 85.826, Republica Moldova – 76.182, Franţa – 36.599, SUA – 18.392 şi Canada – 12.140.

În țară au votat aproape 390.00 de oameni, prezența fiind aproape similiară celei de acum două săptămâni. Prezenţa la vot în ţară, la o oră de la deschiderea urnelor este 2,17%, 390.895 de persoane exercitându-şi pnă acum dreptul de vot.

Pe teritoriul ţării sunt organizate 18.979 de secţii de votare, dintre care în Capitală sunt deschise 1.289 de secţii. În diaspora votul a început vineri, în toate cele 965 de secţii.

UPDATE, 17 mai, ora 22:24. Aproape 730.000 de români din diaspora au votat

Până la ora 22:00, peste 730.000 de români aflați în străinătate au votat cu cel pe care și-l dorește la conducerea României. Dintre aceștia, 726.492 de români au votat pe listele suplimentare și 3.139 prin corespondență.

Prezența la vot este de 4,07%, aproape dublă față de primul tur de scrutin. În Italia, au votat peste 117.000 de români, în Germania, peste 113.000, în Spania, peste 85.000, în Regatul Unit, peste 127.000 și Republica Moldova, peste 74.000.

UPDATE, 17 mai, ora 21:06. Prezența la vot- Peste 700.000 de români din diaspora au votat

Până la ora 21:00, 706.637 de români din diaspora au pus ștampila de vot pe candidatul pe care și-l dorește învingător în cursa pentru Cotroceni. Dintre aceștia, 703.498 au votat pe listele suplimentare, iar 3.139 de români au votat prin corespondență. La primul tur al alegerilor prezidențiale, sâmbătă, la ora 21:00, votaseră doar 378.215 de români.

UPDATE, 17 mai, ora 19:37. Au votat peste 625.000 de români din afara țării

Peste 625.000 de români au votat până acum în diaspora, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor oficiale transmise de AEP. În Italia, Germania și Marea Britanie s-au înregistrat deja peste 100.000 de voturi în fiecare țară. În Republica Moldova, peste 71.000 de cetățeni români au pus ștampila pe candidatul favorit. În primul tur al alegerilor prezidențiale, sâmbătă, la ora 19:00, au ieșit la vot doar 326.493 de români.

UPDATE, 17 mai, ora 18:00. Prezență la vot- 560.000 de români din diaspora au votat până în prezent

Prezența la vot a urcat la 3,12%, doar pe baza voturilor exprimate de românii din diaspora în zilele de vineri și sâmbătă, potrivit datelor furnizate de AEP. Până la această oră, peste 560.000 de alegători au votat în afara țării, aproape dublu față de turul întâi, când, la același moment, se înregistrau puțin peste 300.000 de voturi.

UPDATE, 17 mai, ora 17:21. Peste jumătate de milion de români au votat în diaspora

Până la ora 17:00, peste 512.000 de români au votat în diaspora în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, potrivit informațiilor transmise de AEP. Prezența la vot este în acest moment de 2,85%, o creștere semnificativă față de turul întâi, când, la aceeași oră, era de 1,53%.

În Republica Moldova, peste 63.000 de alegători și-au exprimat deja opțiunea de vot până la ora 17:00. În primul tur, numărul total al votanților din Republica Moldova a fost de 90.851. Pe 4 mai 2025, în primul tur, până sâmbătă la ora 17:00, își exprimaseră votul în diaspora puțin peste 277.000 de persoane.

UPDATE, 17 mai, ora 16:34. Prezența la vot- 466.271 de români din afara țării au pus ștampila pe buletinul de vot

Potrivit informațiilor transmise de AEP, până sâmbătă la ora 16:00 au votat în diaspora 469.410 de alegători. Dintre aceștia, 466.271 au votat pe liste suplimentare, iar 3.139 prin corespondență. Cele mai mari prezențe la urne au fost înregistrate în Marea Britanie (74.461 de alegători), Italia (69.867), Germania (65.206), Republica Moldova (59.788), Spania (50.422), Franța (23.252) și Austria (15.153). În Statele Unite au votat 6.418 persoane, iar în Canada (5.701).

Comparativ, în primul tur al prezidențialelor, până la ora 16:00 votaseră 250.812 români în diaspora. La alegerile din 24 noiembrie 2024, prezența la aceeași oră era de 125.126 de persoane, dintre care 120.899 și-au exprimat opțiunea politică pe liste suplimentare.

UPDATE, 17 mai, ora 15:40. Prezența la vot- peste 420.000 de români au votat

Până sâmbătă, la ora 15:00, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, au votat 425.757 de români din diaspora, potrivit datelor în timp real furnizate de AEP. Dintre aceștia, 422.618 au votat pe liste suplimentare, iar 3.139 au ales votul prin corespondență.

Cele mai mari prezențe la urne s-au înregistrat în Marea Britanie (66.644 de alegători), Germania (65.206), Italia (62.282), Republica Moldova (55.960), (Spania 46.627), (Franța 20.752) și (Austria 13.624). În Statele Unite au votat 6.246 de persoane, iar în Canada 5.417.

Participarea în Republica Moldova a fost de peste două ori mai mare față de primul tur, când, până la aceeași oră, se înregistrau 24.799 de votanți. În primul tur, sâmbătă la ora 15:00, numărul total al alegătorilor din diaspora care au mers la vot era de puțin peste 227.000, dintre care 222.930 pe liste suplimentare.

UPDATE, 17 mai, ora 13:45. Prezența la vot – peste 300.000 de votanți

Numărul celor care au votat la această oră a depășit 300.000. La primul tur, la ora 12:00, votaseră 157.404 persoane. Așadar, o prezență la vot cu 100% mai mare raportat la primul tur. Cei mai mulți români au votat în Marea Britanie, peste 47.000 de persoane înscrise pe liste.

Potrivit BEC, din cei 302.620 de alegători până la ora 12:00, 48,20% sunt femei și 51,80% sunt bărbați. Majoritatea alegătorilor au între 35 și 64 de ani, în timp ce tinerii între 18 – 24 de ani au votat doar în proporție de 6,93%. O cifră asemănătoare și pentru românii cu vârsta peste 65 de ani (8,45%).

Marea Britanie, cu 46.469 de alegători, Italia (44.968), Germania (42.763), Moldova (42.574) și Spania (32.045) sunt țările unde au votat cei mai mulți români. La pol opus, cea mai slabă participare a fost în Anglia (5 votanți), Belarus (5 votanți), Turkmenistan (5 votanți), Nigeria (2 votanți) și Zimbabwe (1 votant). Desigur, vorbim despre țări exotice, unde prezența românilor nu este atât de ridicată.

UPDATE, 17 mai, ora 11:45. Prezența la vot – peste 246.000 de votanți

Peste 246.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 10:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, conform datelor prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă.

De asemenea, 3.139 de alegători au votat prin corespondență, totalul voturilor exprimate în străinătate fiind în prezent de 249.265.

UPDATE, 17 mai, ora 9.15. Prezența la vot în diaspora se apropie de 228.000 de votanți

227.112 alegători au votat la secţiile din afara ţării, până sâmbătă la ora 07.00. În primul tor, până la aceeași oră votaseră 116.855 de persoane, astfel că prezența e dublă. De la ora 7:00 se vor deschide secțiile din tot mai multe țări pentru vot. Trebuie menționat că au mai votat 3.139 de oameni prin corespondență, astfel că totalul e de 230.251. Conform datelor oficiale, 40.460 alegători au votat în Regatul Unit, 31.120 în Germania, 31.345 în Italia, 24.984 Peste 28.200 de persoane au votat în Republica Moldova.

UPDATE, 17 mai, ora 00.15. Prezență dublă în diaspora față de turul 1

Conform celor mai noi date de la AEP, prezența la vot în diaspora a ajuns la 224.742, față de circa 118.000 în primul tur al alegerilor prezidențiale, la aceeași oră (00:00).

Cele mai multe voturi se înregistrează, momentan, în Marea Britanie, Italia, Germania, Republica Moldova și Spania. Aici, urnele s-au închis la ora locală 21.00.

UPDATE, 16 mai, ora 22.00. Ziua de votare în Europa se încheie cu peste 220.000 de români prezenți la urne

La ora 22.00, conform datelor AEP, peste 220.825 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la al 2-lea tur al alegerilor prezidenţiale. De asemenea, 3.139 de alegători au votat pe liste de corespondență.

De notat că, la ora locală 21.00, secțiile de votare s-au închis în majoritatea statelor din centrul și vestul Europei. Apoi, pe timpul nopții, votul continuă în state de peste ocean, precum SUA și Canada unde se află un număr important de români.

Până la această oră, cele mai multe voturi au fost înregistrate în:

  1. Marea Britanie – 38.371 de persoane
  2. Italia – 31.345
  3. Germania – 31.120
  4. Republica Moldova – 28.203
  5. Spania – 24.977

UPDATE, 16 mai, ora 21.00. Peste 200.000 de români au votat în diaspora

Prezența la vot în diaspora, la ora 21.00 (ora României), a ajuns la 205.614, față de circa 100.000 în primul tur al alegerilor prezidențiale, la aceeași oră. S-a schimbat ierarhia țărilor cu cele mai multe voturi. Republica Moldova (28.000) a fost detronată de Marea Britanie (31.500).

Țara vecină este a patra în top. După UK urmează acum Italia și Germania – circa 30.000 de votanți. Spania vine tare din urmă cu peste 23.000 de români prezenți la secțiile de votare.

UPDATE, 16 mai, ora 20.00. S-a atins procentul de 1% prezență la vot

Peste 180.000 de români au votat în diaspora, până la ora 20.00, aproape cât au votat, la un loc, în primul tur al alegerilor cu turul doi al scrutinului din 2019. În comparație cu scrutinul de pe 4 mai, asta înseamnă o diferență de peste 80%.

S-a ajuns, la ora 20.00, la primul procent de prezență. Recordul a fost în 1992-1996 când prezența finală a fost peste 76%. Țările în care s-a votat cel mai mult până la această oră sunt: Republica Moldova – peste 27.000 de voturi, Germania și Italia, aproape 27.000 de voturi și Marea Britanie – peste 26.000 de voturi.

UPDATE, 16 mai, ora 19.00. Vot accelerat în diaspora: peste 150.000 de români prezenți la urne

Continuă să crească accelerat numărul românilor care se prezintă la vot în diaspora. Peste 150.000 de oameni au votat în străinătate la turul 2 al prezidențialelor, până la ora 19.00, aproape cât au votat, la un loc, în primul tur al alegerilor cu turul 2 al scrutinului din 2019.

Continuă să conducă la acest capitol al prezenței Republica Moldova. Au votat, până la ora 19.00, aproape 25.000 de oameni. Acum două săptămâni, la aceeași oră, votaseră circa 10.000 de cetățeni. Pe locul 2 a urcat Italia, cu peste 22.000 de voturi, apoi Germania (21.800) și Marea Britanie (circa 20.000).

UPDATE, 16 mai, ora 18.00. Peste 130.000 de români au votat în străinătate

Până la ora 18.00, peste 130.000 oameni au mers deja la urne, în diaspora, în prima zi de vot. Este o prezență uriașă, în comparație cu cea din turul 1 care a avut loc pe 4 mai.

Cei mai ”harnici” la vot sunt românii din Republica Moldova. Au fost înregistrate aici aproape 23.000 de voturi până la această oră. În Italia au votat circa 19.000 de oameni. Și în Marea Britanie este o prezență ridicată. Au votat în insulă peste 18.000 de oameni.

UPDATE, 16 mai, ora 17:05. Aproape 115.000 de voturi în diaspora. Republica Moldova, lider cu 20.000 de persoane prezente la urne

La ora 17.00, aproape 115.000 de oameni au votat în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, cu peste 41.000 mai mulți decât la primul tur. În continuare, cea mai ridicată prezentă este în Republica Moldova. Peste Prut au votat peste 20.000 de oameni. Sunt de două ori mai mult decât în primul tur.

Apoi, urmează în top Italia, cu peste 16.000 de votanți. Marea Britanie cade pe locul 3. În insulă au votat 15.888 de oameni. Prezența este mare și în Germania (14.600), Spania (12.200) și Franța (5.300).

UPDATE, 16 mai, ora 16:05. Creștere accelerată a numărului de votanți în diaspora: aproape 100.000 de conaționali s-au prezentat la urne

Până la ora 16.00 (ora României), adică la mai puțin de 24 de ore de la deschiderea secțiilor de votare din afara granițelor țării noastre, aproape 100.000 de conaționali și-au exprimat opțiunea electorală pentru turul 2 al alegerilor  prezidențiale.

Au votat peste 97.000 de persoane. La o simplă comparație, vedem că prezența la vot în diaspora este cu peste 75% mai mare în turul 2 decât la primul tur din 4 mai. Cei mai mulți votanți sunt în: Republica Moldova, aproape 18.000, Italia și Marea Britanie – peste 13.000. În Germania și Spania au votat circa 11.000, respectiv 10.000 de români.

UPDATE, ora 15:10. Peste 80.000 de români au votat în diaspora

82.790 de alegători au votat, până la această oră, în afara granițelor. Mai exact, 79.651 de români și-au exprimat opțiunea electorală pe liste suplimentare, iar 3.139 pe liste de corespondență.

Prezența la vot continuă să fie masivă. În primul tur al alegerilor prezidențiale, până la ora 14:00, votaseră peste 46.000 de cetățeni din români, în secțiile amplasate în străinătate.

UPDATE, ora 14:15. Mobilizare masivă la vot în diaspora

Românii din diaspora continuă să iasă în număr mare la vot. Prezența este semnificativă, la această oră fiind de 70.697. Dintre aceștia, 67.558 sunt votanți pe liste suplimentare, iar 3.139 sunt votanți pe liste de corespondență.

În primul tur al alegerilor, la aceeași oră se prezentaseră la vot 38.454.

UPDATE, 16 mai, ora 13:40. George Simion acuză fraudă la votul din Republica Moldova

La doar câteva ore de la deschiderea urnelor, candidatul AUR la prezidențiale, George Simion, acuză guvernul din Republica Moldova că fraudează votul.

„Gata cu «campania», acum trebuie să oprim frauda imensă! Colegii mei sunt cu conducerea STS acum, în Republica Moldova guvernul a început să fure! Nu îi lăsăm!”, se arată într-un mesaj postat de George Simion.

Alături de acest mesaj a fost publicată o imagine cu fostul președinte Traian Băsescu și Nicușor Dan. Prezența la vot în diaspora este masivă, țările fruntașe fiind Republica Moldova, Italia și Marea Britanie.

UPDATE, 16 mai, ora 13:00. Peste 50.000 de români au votat în diaspora

Până la această oră, peste 50.000 de români au votat în diaspora. Mai exact, 52.470 de cetățeni cu drept de vot și-au exprimat opțiunea electorală în afara granițelor. Dintre aceștia, 3.139 au votat prin corespondență, iar 49.331 pe liste suplimentare.

Observăm că prezența la vot este masivă. În primul tur, până la ora 13:00 votaseră peste 23.000 de români. Amintim că în diaspora au fost organizate 966 de secții, iar procesul electoral are loc pe parcursul a trei zile: vineri, sâmbătă și duminică.

UPDATE, 16 mai, ora 12:00. Aproape 40.000 de români au votat în diaspora

Ultimele date arată că prezența la vot crește semnificativ în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Până la această oră, 39.031 de români au venit la urne: 35.892 au votat pe liste suplimentare, iar 3.139 pe liste de corespondență.

Făcând o comparație cu primul tur al scrutinului, observăm că până la aceeași oră, 23.433 de cetățeni români își exprimaseră opțiunea electorală în diaspora.

UPDATE, 16 mai, ora 11:00. Peste 26.000 de români au votat în diaspora

Numărul total al votanților este de 26.489, la ora 11:00, în afara granițelor. Dintre aceștia, 23.350 și-au exprimat opțiunea pe liste suplimentare, iar 3.139 pe liste de corespondență.

Este important de precizat că la primul tur al prezidențialelor, până la aceeași oră, votaseră 16.834 de români din diaspora.

UPDATE, 16 mai, ora 10:00. Prezența la vot s-a dublat în ultima oră

Prezența la vot este masivă în diaspora, încă din primele ore de la deschiderea urnelor. Dacă până la ora 09:00 ieșiseră la vot aproximativ 7.000 de români, la ora 10:00 prezența la vot arată că aproape 14.000 de cetățeni și-au exprimat opțiunea electorală.

Pe lângă votanții de pe listele suplimentare, încă 3.139 de oameni au votat pe liste de corespondență. Totalul votanților este de 17.035 în diaspora.

UPDATE, ora 09:00. Câți români din diaspora au votat în primele ore de la deschiderea urnelor

Conform celor mai recente date, peste 7.000 de români și-au exprimat opțiunea electorală, până la această oră. Încă 3.139 de persoane au votat prin corespondență. Vorbim de o prezență aproape dublă față de primul tur al alegerilor prezidențiale.

La data de 4 mai, până la ora 09:00, 4.585 de români din diaspora se prezentaseră la urne. Amintim că în afara granițelor sunt organizate 966 de secții de votare.

Prezența la vot la alegerile prezidențiale 2025, turul 2, ora 08.00

Ca de obicei, românii din diaspora au mai multe zile la dispoziție pentru a vota. Până la această oră au votat peste 5.700 de români din afara granițelor.

În România urnele se deschid pe 18 mai la ora 7:00 și se închid la ora 21:00. Singura excepție, alegătorii care stau la coadă sau se află în secție la ora 21:00, care vor avea dreptul să voteze până la 23:59.

În România, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a pregătit 18.979 de secții, iar în București funcționează 1.289 de secții. În diaspora, românii vor vota în perioada 16-18 mai 2025, tot de la ora 07:00 – 21:00. Au fost pregătite 965 de secții, cele mai multe fiind în Italia (161), Spania (147), Marea Britanie (108), Franța (68) și Republica Moldova (59). Prima secție de votare va fi deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, pe 15 mai 2025.

Prezența la vot în București

Ca de obicei, în București milioanele de oameni care trebuie să voteze se vor mobiliza pentru a-și alege candidatul. Rămâne de văzut cum vor vota bucureștenii, însă în primul tur al alegerilor marele câștigător în Capitală a fost Nicușor Dan. De altfel, doar bucureștenii și clujenii au votat masiv Nicușor Dan, restul județelor preferând varianta George Simion.

Prezența la vot pe sectoare

În primul tur al alegerilor, în București au votat 902.397 de oameni, așadar o prezență de 50,65%. În Sectorul 1 au votat 121.817 oameni (prezență 58,08%), în Sectorul 2 152.795 de oameni (prezență 52,16%), în Sectorul 3 188.070 oameni (prezență 42,39%), Sectorul 4 142.688 votanți (prezență 52,79%), Sectorul 5 113.808 oameni (prezență 47,49%) și Sectorul 6 183.219 oameni (prezență 56,32%). Cu siguranță toți ochii vor fi ațintiți spre Capitală, pentru a vedea dacă ies la vot mai mulți oameni.

Prezența la vot în județe

Analiștii politici se așteaptă ca prezența la vot de această dată să sară de 60%, însă cu siguranță rămâne de văzut care vor fi județele fruntașe și care vor fi cele care nu sunt exagerat de interesate de vot. În primul tur, județele fruntașe au fost Ilfov, Giurgiu, Cluj, Argeș și Olt, în timp ce la polul opus s-au situat Vaslui, Satu Mare, Botoșani, Covasna, Maramureș.

Prezența la vot în diasporă

Tradițional, diaspora este cea care înclină mereu balanța și decide cine câștigă alegerile prezidențiale. Un vot anti-sistem care i-a făcut președinți pe Traian Băsescu sau pe Klaus Iohannis. De această dată, chiar dacă George Simion a câștigat alegerile în primul tur în străinătate, este de așteptat ca situația să fie mult mai strânsă.

Câți români au votat în plus față de turul 1

Statistic, românii nu se înghesuie să voteze cum o fac alte popoare, însă o prezență de 50% este considerată decentă, în timp ce 60-65% este un record. Deși analiștii politici și statisticienii se așteaptă să avem o prezență la vot cu 10-15% mai mare ca în primul tur, doar realitatea va arăta câți români au votat în plus față de turul 1. Momentan, știm că în primul tur au votat 9.571.740 români, adică o prezență de 53,21% din totalul de 17.988.031 votanți.

Factori care influențează participarea la vot

Cu siguranță prezența la vot în al doilea tur al alegerilor prezidențiale va fi diferită față de cea din primul tur. În mod normal, specialiștii se așteaptă la o creștere a numărului de oameni care vor vota. În primul rând vor ieși la vot indecișii, acei români care probabil în primul tur nu au fost prea determinați să voteze. De asemenea, îi vom vedea la urne pe acei români care au fost ocupați sau nu au fost interesați de cine câștigă primul tur, însă sunt deciși să decidă destinul țării în turul secund. În cele din urmă, nu poate fi neglijat faptul că aceste alegeri sunt considerate cele mai importante alegeri din istoria țării noastre, iar în spațiul public se vorbește foarte mult despre o alegere pro-europeană și una ”suveranistă”.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow