Prezență surpriză în tribune la FCSB – CFR Cluj. Cum a fost suprins jucătorul dorit de Gigi Becali. Foto și Video
Jucătorul dorit de Gigi Becali și-a făcut inopinant apariția la derby-ul FCSB - CFR Cluj. Din vară, el ar putea fi noul fotbalist al roș-albaștrilor
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/04/48260621812243246997006742665517910376210653n.jpg?#)
Andrea Padula (29 de ani), jucătorul dorit de Gigi Becali, a venit la Arena Națională pentru derby-ul FCSB – CFR Cluj. Italianul, care are și cetățenie română, ar putea fi una dintre achizițiile roș-albaștrilor în perioada de mercato din vară.
Jucătorul dorit de Gigi Becali, prezent la stadion pentru FCSB – CFR Cluj
Andrea Padula, care mai are contract cu FC U Craiova doar până la vară, este un jucător interesant pentru FCSB. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că fundașul stânga a devenit una dintre țintele lui Gigi Becali, ca soluție de back up pentru Risto Radunovic.
Padula joacă în România din iulie 2023, atunci când a semnat cu FC U Craiova, liber de contract după despărțirea de elvețienii de la Bellinzona. A îmbrăcat tricoul echipei lui Adrian Mititelu de 52 de ori, reușind să marcheze 2 goluri și să ofere 2 pase decisive.
Momentan, pe lângă Radunovic, FCSB mai are în lot doi fotbaliști care pot juca pe postul de fundaș stânga, pe David Kiki și pe Alexandru Pantea.
Adrian Mititelu nu îl păstrează pe Andrea Padula la FC U Craiova
Adrian Mititelu pregătește o adevărată revoluție din sezonul viitor la actuala echipă a lui Andrea Padula. Deși anul acesta n-a prins nici măcar play-off-ul ligii secunde, patronul oltenilor vrea ca la anul să atace promovarea în SuperLiga. Mititelu a început deja curățenia în cadrul lotului, iar fundașul italian nu mai intră în planurile lui FC U.
„Facem un restart, o sa mai plece câțiva jucători, încă 3-4, unora li se termină contractul și nu mai continuăm, au salarii foarte mari pentru situația noastră. Lui Padula, Achim, Răduț și Pop le dau drumul.
Lucrăm la un plan pentru un restart, să sperăm ca nu mai dam greș. Și antrenor aducem, încercăm din nou, o luăm de la capăt și să sperăm că luăm decizii mai potrivite, am avut și ghinion mult, nu mai zic de arbitraje”, a declarat Adrian Mititelu, conform gsp.ro.
- 300 de mii de euro este cota de piață a lui Andrea Padula, conform transfermarkt.com
Andrea Padula, la FCSB - CFR Cluj
Care este reacția ta?






