Prime uriașe în Spitalul Județean Satu Mare, îngropat în datorii de 18 milioane de euro. „Fenomen inexplicabil în administrație”

Caz revoltător în Satu Mare. Conducerea Spitalului Județean încasează prime uriașe, deși unitatea medicală este îngropată în datorii de milioane de euro

Jul 5, 2025 - 14:00
 0  1
Prime uriașe în Spitalul Județean Satu Mare, îngropat în datorii de 18 milioane de euro. „Fenomen inexplicabil în administrație”

Caz revoltător în Satu Mare. Personalul administrativ și auxiliar din cadrul Spitalului Județean a încasat prime în valoare totală de 1,3 milioane de lei, deși unitatea medicală are datorii de 90 de milioane de lei. Care este motivul pentru care se ofereau acești bani.

Prime exorbitante pentru conducerea unui spital îngropat în datorii

Situație halucinantă la nivelul conducerii Spitalului Județean Satu Mare. Consilierii PNL au dat în judecată spitalul, după ce au solicitat o întrevedere cu actuala conducere a unității medicale, în decembrie 2024, conform satmarenii.ro.

Nici până la momentul actual nu au primit un răspuns, însă în mai 2025 s-a aprobat un proiect de hotărâre pentru acordarea primelor. Ulterior, liberalii au primit o listă cu aceste sume de bani, care sunt oferite până la sfârșitul acestui an.

Astfel, s-a descoperit că cei de la conducerea spitalului și-au băgat în buzunare sume cuprinse între 6.000 și 8.100 de lei, în contextul în care unitatea medicală figurează cu datorii de 90 de milioane de lei.

Atunci, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a explicat că aceste prime s-au dat ca personalul administrativ să nu se simtă disctriminat față de medici și asistente, care aveau deja salariile majorate. Cazul a fost făcut public de deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, în cadrul unei conferințe de presă.

„În prezent, asistăm la un fenomen inexplicabil în administrație: premierea contraperformanței. Adică domnul Pataki s-a gândit să ofere premii managementului spitalului pentru contraperformanță. Sunt oameni într-o familie care nu caștigă atâția bani și cei de la spital iau atâta premiu”, a declarat Adrian Cozma.

Ministerul Sănătății va fi informat cu privire la această situație

Mai departe, liberalul Adrian Cozma a anunțat că va îl va informa și pe noul ministru al sănătății, Alexandru Rogobete, cu privire la această situație, pentru a se demara o serie de verificări. De asemenea, consilierul județean Alexandru Horvat a anunțat că s-a depus o sesizare oficială și către Camera de Conturi Satu Mare.

„Sperăm ca, de această dată, instituțiile statului să își facă datoria și să nu mai tolereze astfel de abuzuri, ilegalități și utilizări discreționare ale fondurilor publice”, a declarat Alexandru Horvat, potrivit sursei mențioante.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow