Primele explicații pentru petrecerea cu manele la care au fost prezenți jucătorii Universității Craiova. „Am încercat să ne detașăm de ce s-a întâmplat”
Ce a declarat fotbalistul Universității Craiova despre imaginile de la petrecerea cu maneliști, organizată la o zi după înfrângerea din meciul cu AEK Atena.
Joi seara, oltenii au suferit cea mai mare dezamăgire a sezonului. Universitatea Craiova a fost eliminată din Conference League după înfrângerea incredibilă suferită în fața celor de la AEK Atena. Jucătorii echipei din Bănie au fost prezenți sâmbătă la un eveniment organizat alături de sponsori, iar Alexandru Crețu a vorbit despre starea de spirit din cadrul lotului.
Oltenii speră să își revină rapid după eliminarea din Conference League
Universitatea Craiova a ratat in extremis calificarea în primăvara europeană după înfrângerea de la Atena. Echipa din Bănie a încheiat competiția pe primul loc sub linia celor 24 de echipe care au obținut biletele pentru fazele superioare, după un gol încasat la ultima fază.
Oltenii încearcă acum să treacă peste acest moment complicat. Mai sunt multe etape de jucat în Superliga României, iar jucătorii Universității Craiova au ca obiectiv câștigarea titlului. Luni seara, echipa lui Filipe Coelho va primi vizita nou-promovatei Csikszereda.
Jucătorul Universității Craiova a vorbit despre petrecerea cu manele organizată la o zi după meciul cu AEK Atena
Alexandru Crețu a fost prezent alături de colegii săi de la Craiova la un eveniment organizat de sponsorul clubului. Fotbaliștii au petrecut timp cu fanii și au făcut poze cu suporterii. Mijlocașul a dat de înțeles că, deși starea de spirit nu este una foarte bună, oltenii încearcă să strângă rândurile pentru duelul din Superligă.
În plus, fotbalistul a explicat și ce s-a întâmplat vineri seara. Pe rețelele de socializare au apărut imagini de la o petrecere privată în care jucătorii Universității Craiova dansau pe manele. Alexandru Crețu a precizat că evenimentul a fost organizat cu mult timp înainte și că, în acest fel, atât el, cât și colegii săi, au încercat să se detașeze de stresul acumulat în ultimele zile.
„Suporterii ne-au spus să ținem capul sus, pentru că nu trecem printr-un moment ușor. Nu prea avem timp să ne gândim la trecut. Urmează un meci important. Trebuie să ne revenim. E clar că vom intra motivați. Personal, nu a fost un an prea reușit pentru mine. E loc de mai bine. Sper să fie mai bine în viitor. Suporterii au văzut că avem o echipă bună, un grup unit.
Craiova a arătat că e o echipă foarte bună. Putem face un an 2026 bun. Am avut aseară o petrecere organizată de mult timp. Am încercat să ne detașăm de ce s-a întâmplat și să ne bucurăm de moment. Cred că toată lumea știe ce îmi doresc. Să fim sănătoși și, la final, să ne bucurăm împreună”, a mai spus Alexandru Crețu.
Primele explicații pentru petrecea cu manele la care au fost prezenți jucătorii Universității Craiova. „Am încercat să ne detașăm de ce s-a întâmplat”
Care este reacția ta?