”Procurorilor români li s-a cerut un compromis în cazul fraților Tate. Au fost furioși”. Anchetă New York Times: ordinul a venit de la cel mai înalt nivel
Într-un reportaj exploziv, jurnaliștii de la New York Times au dezvăluit influența administrației Trump asupra ”eliberării din România” a fraților Tate.
New York Times scrie în ediția de miercuri, 11 decembrie, despre implicarea unor figuri politice influente din Statele Unite și România în eliberarea fraților Andrew și Tristan Tate. ”Procurorii români au fost furioși”, spun jurnaliștii americani, citând surse protejate apropiate cazului.
New York Times: Eliberarea fraților Tate – o mișcare despre care ”premierul României credea că ar mulțumi administrația Trump”
”Interviuri cu zeci de persoane din România, SUA și Marea Britanie, precum și analiza a sute de pagini de documente judiciare și mesaje private, oferă cea mai completă relatare de până acum despre cum au trecut frații Tate de la marginea internetului la statutul de cauză celebră a dreptei.
Eliberarea lor din România a reprezentat vârful unei campanii de ani de zile prin care Andrew a încercat să-și creeze alianțe cu consilieri și membri ai familiei Trump”, arată jurnaliștii de la New York Times.
Publicația americană scrie despre ”un ordin extraordinar de la cele mai înalte niveluri ale guvernului român”, prin care ”procurorilor li s-a cerut un compromis cu frații Tate. În ciuda reținerilor lor, aceștia au ridicat restricțiile de călătorie – o mișcare despre care premierul României credea că ar mulțumi administrația Trump”.
Un diplomat american ar fi discutat ”de două ori cu oficiali români” despre frații Tate
Articolul vorbește despre relațiile pe care Andrew Tate le-ar fi cultivat, în timp, cu Donald Trump Jr și cu fiul cel mic al președintelui american, Barron, care acum are 19 ani.
”Am primit veste de la Administrația Trump că sunt pe fază”, i-ar fi scris Tate unei persoane apropiate, într-un mesaj analizat de The New York Times. ”Mi s-a spus că voi fi liber curând, dar Trump trebuie să mă vadă în Miami”, ar mai fi completat influencerul.
Ancheta The New York Times arată că Richard Grenell, trimis diplomatic al administrației Trump, ar fi discutat de două ori de cazul fraților Tate cu oficiali români.
Procurorii români, revoltați de ”ordinul” de a-i elibera pe britanici
”La câteva zile după a doua conversație, procurorii români au primit instrucțiuni și le-au acordat fraților libertatea de a călători — deși susținuseră mult timp că aceștia reprezintă un pericol public și un risc de fugă. Procurorii au fost revoltați, potrivit unor persoane familiare cu situația.
Eliberarea fraților a tulburat mulți diplomați americani, care se temeau de o nouă eră opacă în relațiile internaționale. Și a provocat ostilitate din partea conservatorilor tradiționali, de la guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, la comentatoarea Megyn Kelly, care a spus: „Asta chiar este masculinitate toxică.” Unii i-au comparat pe frați cu Jeffrey Epstein”, mai arată publicația americană.
Oficial, nimeni nu știe nimic. Avocatul frații Tate acuză NY Times de fake news
Procurorii români au transmis, într-o declarație pentru NY Times că beneficiază de independență, potrivit constituției și că deciziile lor în cazul fraților Tate ai fost legale. Marcel Ciolacu nu a răspuns întrebărilor pentru New York Times.
De asemenea, un oficial al Casei Albe a declarat că administrația Trump nu are cunoștință și nu este implicată în problemele legale ale fraților Tate. Donald Trump Jr nu a răspuns solicitărilor de a comenta în legătură cu acest subiect. De asemenea, avocatul fraților Tate a spus că informațiile Times despre Andrew și Barron Tate reprezintă ”fake news”.
Frații Tate, urmăriți de procurori pe două continente
Problemele legale ale fraților Tate nu au dispărut, în ciuda faptului că aceștia se află în Dubai și și-au reluat stilul de viață extravagant. Dosarul din România avansează, iar Andrew și Tristan ar putea fi judecați pentru viol și în Marea Britanie.
În Statele Unite, Times a descoperit că agenți anti-trafic din cadrul Departamentului de Securitate Internă îi investighează pe cei doi frații de mai mulți ani.
Care este reacția ta?