Profilul lui Ianis Zicu, pariul lui Gheorghe Hagi la Farul Constanța. Ce îl recomandă pe tânărul antrenor să îl înlocuiască pe „Rege”

Ianis Zicu reprezintă pariul de play-off făcut de Gheorghe Hagi la Farul Constanța în sezonul 2025-2026. Profilul tânărului tehnician

Jul 13, 2025 - 22:00
 0  0
Profilul lui Ianis Zicu, pariul lui Gheorghe Hagi la Farul Constanța. Ce îl recomandă pe tânărul antrenor să îl înlocuiască pe „Rege”

Ianis Zicu (41 de ani) este pariul lui Gheorghe Hagi (60) pentru noua stagiune din SuperLiga la Farul Constanța. „Regele” a făcut un pas în spate după un sezon dezamăgitor și a ales să mizeze pe un antrenor de perspectivă familiarizat cu fotbalul constănțean.

Profilul lui Ianis Zicu, pariul lui Gheorghe Hagi la Farul Constanța

Ianis Zicu s-a format ca jucător chiar la Farul Constanța, echipa din orașul său natal. Dinamo l-a adus de la formația U19 a „marinarilor” în vara anului 2000, în schimbul sumei de 200.000 de euro, la numai 16 ani. Cornel Dinu (76 de ani) era la acea vreme antrenorul „câinilor roșii”.

După o experiență la Voluntari U18 (16.01.2019 – 30.06.2019), Zicu a debutat ca antrenor la un club profesionist tot la Farul Constanța. A stat pe banca dobrogenilor între iulie 2019 și mai 2021. În iunie 2021 Viitorul și Farul au fuzionat. Echipa lui Gheorghe Hagi a preluat în Liga 1 de la formația patronată de Ciprian Marica sigla și numele grupării istorice înființate în 1920.

Locul Farului din Liga a 2-a a fost luat de Unirea Constanța, desființată în 2023. Timp de câteva partide, până în august 2021, Ianis Zicu a ocupat funcția de antrenor principal și la Unirea. Proiectul nu a fost însă pe placul său din cauza condițiilor puse la dispoziție, motiv pentru care a ales să plece.

Hagi a vrut ca Zicu să îl înlocuiască după primul său succes din cariera de antrenor

Până în martie 2022 Ianis Zicu nu a mai activat la un club în stafful tehnic. Atunci a ajuns la o înțelegere cu Concordia Chiajna, unde a rezistat doar 6 luni până în septembrie. Pauza sa a fost lungă și de această dată. La un an distanță a devenit tehnicianul principal la Metaloglobus, formație la care a cunoscut primul său succes în cariera de antrenor.

În doar 2 ani de zile Ianis Zicu a reușit să promoveze cu Metaloglobus în SuperLiga României. Perfomanța alături de bucureșteni este una incredibilă raportată la buget. După cum FANATIK a scris, ei au avut la dispoziție pentru cheltuieli doar 412.000 de euro în anul 2024. 280.000 de euro au alcătuit bugetul de salarii.

Și mai surprinzător a fost că Metaloglobus a reușit să o retrogradeze la baraj pe Poli Iași. Moldovenii erau considerați mari favoriți, la momentul respectiv, în fața bucureștenilor. În Copou meciul s-a terminat la egalitate (1-1), iar la Clinceni s-a produs surpriza. Metaloglobus s-a impus cu 1-0.

  • 54 de partide, 23 de victorii, 11 remize și 20 de înfrângeri reprezintă bilanțul lui Zicu la Metaloglobus.
  • 6558 a fost golaverajul bucureștenilor sub comanda sa.

Ianis Zicu, un mare talent al fotbalului românesc

Ianis Zicu s-a numărat printre cei mai talentați mijlocași ofensivi ai generației sale. De-a lungul carierei, el s-a confruntat cu probleme cu greutatea, fiind unul dintre motivele pentru care nu și-a atins potențialul.

Zicu are în palmares două campionate (2002 și 2004), trei Cupe (2001, 2004 și 2005) și o Supercupă a României cu Dinamo (2005). A cucerit Cupa și cu Rapid (2007), respectiv Supercupa Bulgariei cu CSKA Sofia (2011). Și-a trecut în CV și Cupa Coreei de Sud (2012) în aventura sa de la Pohang Steelers.

La nivel individual, Ianis Zicu a ieșit golgheterul campionatului României în sezonul 2010-2011. Atunci îmbrăca tricoul Politehnicii Timișoara pentru care puncta de 18 ori în primul eșalon al țării noastre.

Talentul său l-a adus până la Inter Milano, care în vara anului 2003 a plătit către Dinamo 2,5 milioane de euro. Nu a avut nicio șansă să se impună printre „nerazzurri”, însă a strâns câteva partide pentru Parma în Serie A sub formă de împrumut. Zicu se poate mândri, de asemenea, cu 12 selecții și un gol pentru naționala României.

  • 6,59 de milioane de euro au cheltuit echipele din cariera fostului mijlocaș ofensiv pentru a-l achiziționa, conform Transfermarkt.
  • 137 de goluri a marcat Ianis Zicu la nivel de club în 448 de meciuri oficiale.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow