Prognoza meteo pentru perioada 7 – 20 iulie 2025. Temperaturile scad brusc în România. Regiunile lovite de furtuni

Prognoza meteo pentru intervalul 7 - 20 iulie 2025 anunță zile de foc urmate de o răcire bruscă și furtuni. Iată cum va fi vremea în fiecare regiune.

Jul 7, 2025 - 15:30
 0  1
Prognoza meteo pentru perioada 7 – 20 iulie 2025. Temperaturile scad brusc în România. Regiunile lovite de furtuni

ANM a publicat prognoza meteo pentru intervalul 7 – 20 iulie 2025. Potrivit specialiștilor, românii se vor confrunta cu zile de foc, iar apoi temperaturile vor scădea cu 10 grade și vor începe furtunile. Dacă zilele acestea ne confruntăm cu un cod roșu de caniculă și cu temperaturi de până la 41 de grade, în câteva zile ne vom răcori.

Prognoza meteo 7 – 20 iulie. Temperaturile scad brusc în România

În Banat, primele două zile din interval vor fi extrem de călduroase. Temperaturile maxime vor atinge 38 – 39 de grade Celsius, iar nopțile rămân tropicale, cu valori de până la 19 grade. De miercuri, se va răci brusc, iar termometrele vor înregistra în jur de 23 de grade.  Minimele nocturne vor coborî treptat, până la 13 grade la finalul primei săptămâni, după care vor crește din nou. Până pe 20 iulie, temperaturile vor reveni la valori mai ridicate, cu maxime în jur de 34 de grade.

În Crișana, valul de căldură va fi la fel de puternic în primele zile din interval, cu temperaturi maxime de 35 -27 de grade. Începând cu data de 9 iulie, se va resimți o răcire puternică, temperaturile ajungând la doar 21 – 22 de grade. Și nopțile vor deveni mai răcoroase, apropiindu-se de 12 grade spre sfârșitul primei săptămâni.

Meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în România

În Transilvania, luni și marți vor fi zile sufocante, cu maxime de 34 – 35 de grade. Noaptea, valorile termice se vor menține în jurul a 15 – 16 grade. După 9 iulie, vremea se răcește semnificativ. Maximele coboară la 23 de grade, iar minimele nocturne pot ajunge chiar și la 10 grade.

Începând cu 11 iulie, temperaturile încep să crească ușor, iar spre finalul intervalului se vor atinge din nou 30 de grade ziua și 14 – 15 grade noaptea. Ploile vor fi mai frecvente în jurul datei de 10 iulie și din nou, în ultima parte a perioadei analizate.

Nici Maramureșul nu scapă de vremea caniculară în primele zile din interval, unde se vor înregistra temperaturi de 34 – 35 de grade Celsius. După data de 9 iulie, vremea se va răci considerabil, iar maximele ajung la 22 de grade. De asemenea, nopțile vor fi răcoroase, cu 11 grade înregistrate în termometre.

ANM anunță furtuni în România. Zonele afectate

Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul lunii, temperaturile cresc treptat spre 30 de grade. Furtunile își vor face apariția în jurul datelor de 10 și 15 iulie. ANM anunță că va ploua torențial, se vor înregistra descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Furtunile vor afecta zona în jurul datei de 10 iulie și în jurul datei de 15. Se vor semnala ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Alternanțele termice vor fi accentuate, iar diferențele dintre zi și noapte se vor simți mai ales în zonele depresionare, potrivit ANM.

În Moldova, primele zile sunt pur și simplu de foc. Maximele ajung la 36 – 37 de grade, iar nopțile sunt foarte calde, cu 18 – 19 grade. Din 10 iulie, temperaturile scad brusc. Ziua vor fi cel mult 26 de grade, iar noaptea se vor înregistra minime de 13 grade. Spre finalul primei săptămâni, vremea începe să se încălzească din nou. Până pe 20 iulie, se vor atinge iar 31 de grade ziua și 17 grade noaptea. Riscul de instabilitate atmosferică va fi mai mare în jurul datei de 10 iulie și în cea de-a doua parte a intervalului.

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele săptămâni

În Dobrogea, până pe 9 iulie, vremea rămâne călduroasă, cu maxime de 32 de grade și nopți tropicale, în special în zona continentală. Din 10 iulie se răcește ușor, iar temperaturile maxime scad spre 29 de grade. Nopțile devin mai plăcute, cu minime de 17 grade. Spre finalul intervalului, valorile termice urcă din nou spre 32 – 33 de grade, iar minimele nocturne ajung la 20 – 21 de grade. Sunt posibile ploi și furtuni mai ales în jurul datei de 10 iulie și după 16 iulie.

În Muntenia, începutul săptămânii aduce temperaturi greu de suportat. Se vor înregistra 38 – 39 de grade la umbră, iar nopțile vor fi foarte calde, cu 19 grade. După data de 9 iulie, vine o răcire puternică. Maximele coboară spre 29 – 30 de grade, iar minimele nocturne pot ajunge la 15 grade. După 11 iulie, temperaturile vor urca din nou. Spre finalul intervalului, vor fi din nou zile de vară fierbinte, cu 34 de grade la prânz și 18 – 19 grade noaptea.

Primele două zile din interval vin cu temperaturi caniculare în Oltenia. Se vor atinge 39 de grade, iar nopțile vor fi sufocante, cu 20 de grade. Din 10 iulie, vremea se răcește semnificativ. Maximele nu vor mai depăși 28 de grade, iar noaptea pot fi chiar 13 – 14 grade. Spre finalul intervalului, valorile termice urcă din nou, cu maxime de 35 de grade și minime de 18 grade.

Prognoza meteo luna iulie la munte. Cum va fi vremea

În zonele montane, luni și marți vor fi neobișnuit de calde, cu maxime de 25 de grade și minime de 15 grade. De miercuri, aerul se răcorește semnificativ. Ziua vor fi în jur de 14 grade, iar noaptea se va coborî până la 6 grade. După 11 iulie, temperaturile cresc treptat. Maximele ajung la 21 de grade, iar nopțile vor avea minime de 12 grade. Ploile și furtunile nu vor lipsi pe tot parcursul intervalului, dar cele mai multe sunt așteptate în jurul datei de 10 iulie și după 15 iulie.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow