Protest 1 martie, în București, pentru susținerea lui Călin Georgescu. Polonezul prins cu un cuțit la un alt miting, ridicat de jandarmi. Update
Protest 1 martie, în București, pentru pentru susținerea lui Călin Georgescu. Peste 100.000 de persoane sunt așteptate la evenimentul din Capitală.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/03/protest-1-martie-bucuresti-calin-georgescu.jpg?#)
Sâmbătă, 1 martie, în București se anunță un protest masiv pentru susținerea lui Călin Georgescu. Organizatorii se așteaptă la o participare uriașă, iar autoritățile au luat măsuri sporite de securitate.
UPDATE, ora 13.50. Polonezul prins cu un cuțit la un protest precedent, ridicat de jandarmi
Printre miile de persoane adunate sâmbătă în Capitală a fost depistat și cetățeanul polonez care avea control judiciar și interdicție de a participa la proteste. Reamintim că, la o manifestație anterioară, acesta a fost găsit cu armă albă. Acesta a fost ridicat de jandarmi.
Bărbatul polonez a fost săltat acum la Universitate. Pe 10 februarie, în portbagajul mașinii acestuia, polițiștii au găsit un adevărat arsenal. E vorba de arme albe, uniformă militară sau numere false de înmatriculare.
Peste 100.000 de oameni sunt așteptați pe străzile din București, pe 1 martie, la acest protest de susținere al lui Călin Georgescu
Liderul Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion estimează că 100.000 de persoane vor fi prezente la protestul de sâmbătă. Evenimentul are două obiective: ”să revenim la democrație, la cursul democratic, să susţinem alegerile libere şi să protestăm contra guvernului, să cerem demisia lui Marcel Ciolacu”, a afirmat George Simion, la începutul mitingului.
Protestul are loc la doar trei zile după ce Călin Georgescu, fostul candidat independent la prezidențiale, a fost pus sub control judiciar. În ultimele ore, acesta şi-a îndemnat susținătorii să iasă din nou în stradă. Și el va fi prezent la evenimentul de sâmbătă.
”De data asta am o rugăminte să fim toți, să ne unim toți care credem în bine, libertate și într-un viitor demn pentru România, casa noastră. Vă aștept să-mi fiți alături în vederea susținerii la Președinție.
Voi fi acolo prezent, alături de voi, suntem împreună. Să dovedim că nimeni și nimic nu va putea să mai înfrângă spiritul libertății”, a spus Călin Georgescu, pe pagina sa de socializare.
Candidatul independent a anunțat și traseul protestului. Georgescu a explicat că mitingul de sâmbătă, 1 martie, va începe la ora 14:00 în Piața Universității. De aici se va pleca în marș spre Piața Victoriei.
Jandarmeria Capitalei anunță măsuri sporite de securitate pentru a evita orice fel de incidente
Încă de la ora 10.00, sute de oameni se aflau deja în Piaţa Universității. Aceștia au adus cu ei steaguri tricolore şi au cerut plecarea Guvernului. S-a scandat și ”Georgescu preşedinte!” sau ”Turul 2 înapoi!”
Dată fiind amploarea protestului anunțat de AUR, forţele de ordine au luat deja măsuri speciale de securitate, pentru prevenirea oricăror incidente în planul ordinii și siguranței publice.
”Subliniem importanța unui dialog și a unei bune colaborări și insistăm ca organizatorii și reprezentanții acestora, respectiv participanții la această adunare publică, să colaboreze permanent cu forțele de ordine prezente pe traseele de afluire/defluire, respectiv cu cele de la locurile de desfășurare a adunărilor publice, colaborarea propusă fiind o condiție de bază pentru desfășurarea manifestației fără incidente.
Ținând cont de atitudinea participanților față de reprezentanții mass-media de la ultimele manifestații publice, Jandarmeria Capitalei va delimita o zonă de siguranță pe care jurnaliștii o vor putea folosi, atât în Piața Universității, cât și în Piața Victoriei”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.
Care este reacția ta?






