PSD se opune ideii vehiculate în spațiul public potrivit căreia copiii ar putea să-și aleagă genul, indiferent de vârstă. Dragoș Benea: ”Este jenant să construim o realitate paralelă cu realitatea biologică!”
Reprezentanții PSD se opun categoric unei idei apărute în spațiul public, conform căreia copiii ar putea să-și aleagă genul, indiferent de vârstă. De la ce a plecat revolta politicienilor social-democrați.
Voci importante din PSD critică dur o idee vehiculată în aceste zile în spațiul public potrivit căreia copiii ar putea să-și aleagă genul, indiferent de vârstă. Reacții dure vin de la lideri importanți social-democrați, precum Gabriela Firea sau Dragoș Benea.
Politicienii PSD, fermi împotriva ideii vehiculate în spațiul public potrivit căreia copiii ar putea să-și aleagă genul, în funcție de vârstă
Un articol apărut la mijlocul săptămânii în presa britanică a agitat spiritele pe continent. Britanicii au scris că, potrivit noii strategii recomandate de Comisia Europeană privind egalitatea LGBTQ+, ”copiii ar putea să-și aleagă genul indiferent de vârstă”. Acest document, aflat încă în stadiu de proiect, trebuie aprobat de guvernele statelor membre. Cu toate acestea, el a stârnit deja controverse în România și în alte țări europene.
Într-o postare pe Facebook, liderul PSD Bacău și actual europarlamentar, Dragoș Benea, a criticat inițiativele europene privind identitatea de gen. A transmis ferm că social-democrații români din Parlamentul European nu acceptă ca un copil să-și aleagă genul indiferent de vârstă.
”Este jenant să construim o realitate paralelă cu realitatea biologică şi să facem din asta o misiune a Uniunii Europene! Oricât de bogată ar fi imaginația noastră, oricâtă disponibilitate am manifesta față de concepte, filozofii sau curente de gândire, mărturisesc că nici eu, nici colegii social-democrați români din Parlamentul European nu ne împăcăm cu ideea ca, în numele ‘egalității LGBTQ+’, un copil să-şi poată alege genul indiferent de vârstă.
Putem da curs propriilor imaginații/fantasme, putem construi o realitate paralelă cu existența noastră de zi cu zi, în care astfel de inițiative poate că ar avea un sens pur teoretic: dar datul nostru biologic, condiția umană în care viețuim, trăim şi murim, arată tocmai contrariul”, a transmis Benea.
Politicianul social-democrat mai notează că, așa cum politica nu se termină la stânga sau dreapta, ”probabil că putem imagina o dezbatere dincolo de Masculin şi Feminin, dar nu putem face din asta o misiune, cu atât mai puțin o misiune a Comisiei sau Uniunii Europene, chiar dacă toleranța şi incluziunea sunt şi rămân pentru noi toți valori cardinale, de căpătâi pentru întreaga construcție europeană.
Dacă privim cu luciditate în jurul nostru, vom observa că altele sunt problemele presante ale Uniunii, probleme în raport de care sute de milioane de cetățeni europeni aşteaptă un răspuns pertinent din partea Bruxelles-ului şi măsurile concrete de rigoare”.
Gabriela Firea: ”Spun un NU categoric ideii aruncate în spațiul public potrivit căreia copiii ar putea să-și aleagă genul, indiferent de vârstă”
Tot pe Facebook, Gabriela Firea, în prezent membru în Parlamentul European, respinge și ea categoric ideea vehiculată în media conform căreia ”copiii ar putea să-și aleagă genul, indiferent de vârstă”. Eurodeputata notează că ”protecția copilului trebuie să fie întotdeauna deasupra oricărei agende politice sau ideologice”.
”Copiii mei, ai tuturor românilor și ai celorlalți cetățeni europeni NU sunt subiecți de experiment ideologic! Sunt mamă și spun un NU categoric ideii aruncate în spațiul public, dinspre Comisia Europeană, potrivit căreia copiii ar putea să-și aleagă genul, indiferent de vârstă. Consider că această inițiativă este un atac la adresa dreptului părintesc și o ignoranță periculoasă a etapei de dezvoltare a copiilor. Înțeleg dreptul unui adult de a decide asupra propriei vieți, dar pentru copii suntem noi, părinții, responsabili și trebuie să acționăm ca atare”, a transmis eurodeputatul într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare citată.
De ce respinge Gabriela Firea astfel de posibile proiecte
În aceeași amplă postare din online, fostul edil al Capitalei a prezentat o serie de motive pentru care respinge această idee. ”Un copil nu are capacitatea psihologică și emoțională de a lua o decizie atât de complexă și, posibil, ireversibilă. Rolul părintesc este să îl protejăm, nu să îl expunem unor alegeri care îi depășesc maturitatea”, argumentează ea.
Aceasta mai califică drept ”absurd să ceri unui copil să ia o decizie despre identitatea de gen înainte de a se maturiza fiziologic și psihologic. Aceasta nu este egalitate, ci inoculare ideologică la vârste vulnerabile”. Nu în ultimul rând, eurodeputata mai notează că ”nici o strategie europeană nu poate și nu trebuie să submineze autoritatea mea de părinte de a-mi ghida copilul în cele mai sensibile aspecte ale vieții”, mai spune Gabriela Firea.
Dată fiind poziția ei la nivel european, Firea a anunțat că va cere ”ferm colegilor mei din Comisia Europeană și din Parlamentul European să se opună ratificării în totalitate a oricărui articol care permite autodeterminarea de gen pentru minori”. Firea a specificat că aceasta este și poziția Partidului Social Democrat.
De notat că miercuri, 8 octombrie 2025, Comisia Europeană a publicat un document de strategie intitulat ”LGBTIQ+ Equality Strategy 2026-2030” (Strategie pentru egalitatea LGBTIQ+ 2026-2030).
Vorbim de un plan strategic, care vizează promovarea egalității pentru persoanele LGBTQ+ în UE, inclusiv aspecte legate de recunoașterea identității de gen. E foarte important de spus că nu vorbim de o lege finală. Aceasta trebuie ratificată de guvernele naționale ale statelor membre UE până să intre în vigoare.
Care este reacția ta?