„RăDOI în UNUL!” Andrei Vochin, despre ieşirea nervoasă a lui Mirel Rădoi după Universitatea Craiova – UTA Arad 1-2

În fotbal, nu doar planul tactic spune povestea unei echipe. Uneori, felul în care antrenorul vorbește după o înfrângere descrie mai mult decât orice așezare în teren. La Craiova, Mirel Rădoi continuă să fie un lider în căutarea propriului echilibru, iar episoadele de la interviurile de după meci arată limpede un proces încă neterminat: reglajul psihologic, capacitatea de a gestiona tensiunea, de a nu vedea în fiecare întrebare o provocare, un atac voalat sau o subminare.

Pentru Mirel Rădoi, întrebările reporterilor devin potenţiale atacuri

Rădoi vine dintr-un fotbal trăit cu pieptul gol, brut, fără filtru. Ca jucător, reacția era uneori soluția. Ca antrenor, reacția este uneori problema. În momentele de victorie, discursul lui curge logic: vorbește calm, explică, asumă și transmite identitate. Dar în înfrângere apare ruptura. Tonul se asprește, privirea se încordează, iar întrebările reporterilor – oricât de neutre ar fi – devin, pentru el, potențiale atacuri.

Se întâmplă aproape invariabil: un jurnalist calm și total neutru a întrebat despre lipsa clarității în atac, despre seria de 7 meciuri in campionat din care Universitatea nu a adunat decât 6 puncte sau despre faptul că Asad n-a mai marcat de vreo 3 luni.

Nici măcar nu fusese chestionat cu privire la schimbările din repriza a doua, de jucători și de sistem, iar Rădoi a răspuns defensiv, ca și cum întrebarea ar conține o acuzație. Mesajul nu mai este despre meci, ci despre cât de nedreaptă i se pare percepția celorlalți. Și exact aici apare esența problemei: Mirel Rădoi nu se simte încă în siguranță în momentele grele.

La nivelul la care aspiră Craiova, sinceritatea brută nu este suficientă!

Această tensiune se transmite inevitabil echipei. Un antrenor care interpretează orice întrebare drept critică confirmă faptul că el însuși nu este împăcat cu rezultatul. Iar o echipă simte lipsa liniștii din vârful ierarhiei. Fotbalul modern cere lideri care să absoarbă presiunea, nu să o reflecte. Rădoi, în astfel de seri, pare că face exact invers: presiunea iese la suprafață, nu se dizolvă în mesaj.

Și totuși, tocmai această vulnerabilitate îl face un personaj interesant. El nu minte prin calm artificial. Nu joacă rolul antrenorului imperturbabil doar pentru cameră. Reacționează așa cum simte. Numai că, la nivelul la care aspiră Craiova, sinceritatea brută nu este suficientă. E nevoie de control, de dozaj, de capacitatea de a privi o întrebare simplă fără să vezi în ea un pericol. O stihie.

Mirel Rădoi este un antrenor în devenire, nu unul finalizat. Rezultatele pot continua să vină, jocul poate crește, dar adevărata maturitate va apărea în clipa în care, în loc să răspundă încordat, va răspunde limpede. Atunci când nu se va mai lupta cu lumea, cu tot felul de inamici fabricați numai de mintea lui, ci doar cu adversarul.

Până atunci, Craiova îl are pe Rădoi „în unul”: intens, capabil, dar încă nefinisat. Un antrenor care știe fotbal, dar care mai are de învățat să treacă peste el.