Rapid a ratat marele obiectiv! Formația lui Dan Șucu și-a luat adio de la cupele europene după 1-4 cu CFR Cluj

Rapid a pierdut la scor cu CFR Cluj și a ratat calificarea în preliminariile Conference League. Rapid nu a îndeplinit principalul obiectiv. Craiova merge în Europa

May 20, 2025 - 00:30
 0  2
Rapid a ratat marele obiectiv! Formația lui Dan Șucu și-a luat adio de la cupele europene după 1-4 cu CFR Cluj

Rapid a avut ocazia de a se apropia la doar două puncte de Universitatea Craiova înainte de ultima etapă. Giuleștenii au pierdut drastic contra celor de la CFR Cluj, scor 1-4, chiar la meciul de retragere al lui Cristi Săpunaru.

UPDATE: Rapid, out din Europa! Giuleștenii nu mai au nicio șansă să prindă Conference League

Rapid a pierdut la scor în fața lui CFR Cluj, iar „alb-vișinii” nu mai au nicio șansă să prindă locul patru care i-ar fi trimis în preliminariile Conference League. Astfel, cu o etapă înainte de final se știu toate echipe care vor participa în cupele europene.

FCSB va merge în preliminariile Champions League, în timp ce CFR Cluj merge în preliminariile Europa League din postura de câștigătoare a Cupei României. România va fi reprezentată în Conference League de Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, locul trei respectiv, locul patru.

Rapid, condamnată la victorie împotriva lui CFR și U Cluj

Primul criteriu pentru ca Rapid să meargă în cupele europene este o victorie împotriva echipei lui Dan Petrescu, „îmbătată” încă de victoria din finala Cupei României cu Hermannstadt, scor 3-2, și prin care și-a asigurat participarea în preliminariile Europa League.

Dacă această condiție minimă va fi împlinită, giuleștenii vor juca în ultima etapă cu calificarea pe masă. Rapid se va deplasa la Universitatea Cluj, echipă care și-a asigurat deja prezența în preliminariile Conference League, în timp ce Universitatea Craiova va juca pe „Ion Oblemenco” în fața lui Dinamo, ultima echipă clasată în play-off.

În acest moment, Rapid și Universitatea Craiova ar fi despărțite de două puncte. Deoarece niciuna dintre echipe nu a avut parte de rotunjire, în cazul în care cele două vor termina la egalitate, oltenii vor avea câștig de cauza datorită faptului că au avut un clasament mai bun în sezonul regulat.

Rapid ar putea sta la mâna lui Dinamo în ultima etapă din SuperLiga

Prin urmare, Rapid are nevoie de victorii în ultimele două meciuri, iar singurul rezultat care îi poate trimite pe alb-vișinii în cupele europene este o victorie a lui Dinamo în Bănie, împotriva Universității Craiova.

Ținând cont de rivalitatea dintre „câini” și „lei” și a faptului că Mirel Rădoi va face tot ce îi stă în putință pentru a salva sezonul printr-o calificare în cupele europene, rămâne de văzut ce se va întâmpla în acest final de campionat.

Cert este că singurul scenariu în care Rapid se poate califica în preliminariile Conference League este ca Dinamo să învingă pe Universitatea Craiova, iar Rapid să câștige cu CFR Cluj și Universitatea Cluj.

  • 6 puncte avea nevoie să obțină Rapid în ultimele 2 meciuri, în timp ce Universitatea Craiova ar fi trebuit să piardă împotriva lui Dinamo 

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow