Răzvan Lucescu, salvat in-extremis în meciul cu rivala locală. Antrenorul român acuză o situație delicată pentru PAOK

Aris și PAOK s-au întâlnit în derbyul orașului Salonic, programat în faza a patra a Cupei Greciei, echipa tehnicianul român reușind să egaleze în minutul 96

Dec 4, 2025 - 09:30
 0  0
Răzvan Lucescu, salvat in-extremis în meciul cu rivala locală. Antrenorul român acuză o situație delicată pentru PAOK

Formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a remizat, în deplasare, scor 1-1, cu echipa Aris Salonic, într-un meci din faza a patra a Cupei Greciei. Cele două echipe se vor întâlni și în campionat, în acest weekend, de data aceasta pe terenul lui PAOK.

PAOK a evitat eșecul cu un gol în minutul 96

Echipa lui Răzvan Lucescu a început mai bine meciul și a ratat un penalty prin Despodov, în minutul 16. Pentru Aris a înscris Dudu, în minutul 47, iar echipa PAOK a egalat la ultima fază a meciului, prin Giakoumakis, în minutul 90+6.

Răzvan Lucescu a pus remiza pe seama numărului mare de meciuri pe care echipa sa este nevoită să-l joace. PAOK este angrenată în campionat, cupă și Europa League și va avea o lună decembrie foarte aglomerată.

Lucescu acuză programul încărcat

„Adevărul este că atunci când trebuie să joci un meci ca acesta trebuie să fii perfect, dar trebuie să gestionezi și unele lucruri. Trebuie să jucăm trei meciuri în șase zile. Am început bine meciul, am ratat penalty-ul și am avut ocazii, apoi meciul s-a deschis mult cu mingi mari.

În repriza a doua nu am început cum trebuie, Aris a profitat de momente și a găsit golul după o fază frumoasă și după greșeala noastră. Taison ne-a ajutat mult și în ultimele douăzeci de minute, când fotbalul s-a jucat doar cinci minute„, a spus cel poreclit Generalul.

Moruțan a rămas pe banca de rezerve

La gazde, Olimpiu Moruțan a fost rezervă neutilizată. Mijlocașul român are un statut incert la Aris. A fost titular în câteva partide, dar și rezervă sau lăsat în afara lotului. El nu a marcat niciun gol pentru echipa elenă, la care s-a transferat în acest sezon.

Cupa Greciei are o desfășurarea bizară, mai ciudată decât cea a Cupei României. Echipele joacă în niște grupe, dar punctează într-un clasament general. PAOK este acum pe locul 11, din 20 de competitoare.

PAOK, nevoită să joace play-off în Cupă

Primele patru echipe merg direct în sferturile de finală, în vreme ce de la locul 4 la locul 12 se joacă un play-off, care înseamnă un meci în plus în această fază. Deși mai are de jucat un meci, echipa lui Răzvan nu are cum să mai prindă primele patru locuri, ocupate acum de Levadiakos, AEK, Aris și Olympiakos.

Asta înseamă că PAOK își va aglomera și mai mult programul, iar vacanța va fi mai scurtă. Vulturii din Salonic mai au de jucat cinci meciuri în decembrie, ultimul pe 21 decembrie, după care vor relua pregătirea la începutul lunii ianuarie.

Programul lui PAOK Salonic:

7 decembrie: PAOK – Aris (campionat)

11 decembrie: Ludogorets – PAOK (Europa League)

14 decembrie: Atromitos – PAOK (campionat)

17 decembrie: PAOK – Marko (cupa)

21 decembrie: PAOK – Panathinaikos (campionat)

6-7-8 ianuarie: Barajul de cupă (nu se știe data exactă)

10-11 ianuarie: Panetolikos-PAOK (campionat)

13-14-15 ianuarie: Sferturile de finală ale Cupei (nu se știe data exactă)

17-18 ianuarie: PAOK-OFI Creta (campionat)

22 ianuarie: PAOK-Betis (Europa League)

24-25 ianuarie: Kifissia-PAOK (campionat)

29 ianuarie: Lyon-PAOK (Europa League)

31 ianuarie: PAOK-Panserraikos (campionat)

 

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow