Reacţia lui Nicuşor Dan, după ce George Simion l-a făcut autist: „Intolerabil să jignești sute de mii de copii și adulți”
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Nicușor Dan a reacționat după ce George Simion l-a făcut autist într-o discuție cu un jurnalist.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/nicusor1.jpg?#)
Nicușor Dan spune că e intolerabil ca sute de mii de copii și adulți care suferă de diverse forme de autism să fie jigniți în acest mod de un personaj care dorește să ajungă președinte al României. Nicușor Dan a condamnat ”cu fermitate” mesajul lui George Simion, unul lipsit de ”umanitate”.
Reacţia lui Nicuşor Dan, după ce George Simion l-a făcut autist
”Este intolerabil să jigneşti sute de mii de copii şi adulţi cu tulburări de spectru autist din România. Familiile din România care au un copil cu nevoi speciale se zbat pentru o viaţă firească într-un stat care doar umileşte”, a punctat candidatul independent Nicuşor Dan.
”Să vrei să fii preşedinte şi să spui ”autist” ca pe o injurie este inacceptabil. Condamn cu fermitate acest mesaj lipsit de umanitate, nedemn nu doar pentru campania electorală, ci pentru orice om decent şi cu înţelegere faţă de semenii săi”, a completat Nicușor Dan, potrivit News.ro.
Candidatul independent a subliniat că ”președintele României, oricare ar fi el, trebuie să fie președintele tuturor cetățenilor, indiferent de suferințele lor”. George Simion a discutat la Bruxelles cu un jurnalist român care îi ceruse o declarație, afirmând că ”aveți un candidat pe care-l susțineți, e autist, săracu”.
Președintele CNCD, reacție dură după declarația lui George Simion
Csaba Ferenc Asztalos, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a declarat că ”un asemenea astfel de comportament este nedemn pentru un candidat la funcţia supremă în stat”.
”Mă întreb ce vor face părinţii acelor copii care oricum sunt etichetaţi, stigmatizaţi şi hărţuiţi în şcoli? Ce vor face aceste familii, prietenii acestor cetăţeni sau cineva care nu are o funcţie publică precum Nicuşor Dan şi va fi etichetat sau atacat în acest fel?”, a declarat preşedintele CNCD.
Afirmația făcută de George Simion, cum că Nicușor Dan ar suferi de autism, a fost desființată inclusiv de cunoscutul psihiatru Gabriel Diaconu. Cu toate acestea, susținătorii lui George Simion folosesc acest ”argument” foarte des pe rețelele de socializare atunci când vor să arate de ce Nicușor Dan nu ar merita să fie votat.
Care este reacția ta?






