Real Madrid a făcut scor cu echipa lui Horațiu Moldovan. Ce se întâmplă cu portarul echipei naționale

Echipa spaniolă Real Madrid a învins duminică seara, în deplasare, scor 3-0, formaţia Real Oviedo, în etapa a doua din La Liga.

Aug 25, 2025 - 07:30
 0  2
Real Madrid a făcut scor cu echipa lui Horațiu Moldovan. Ce se întâmplă cu portarul echipei naționale

Oviedo n-a avut nicio șansă în fața multiplei campioane a Spaniei. Real Madrid s-a impus cu 3-0 pe terenul echipei la care este legitimat și Horațiu Moldovan. Portarul naționalei a fost din nou rezervă și încă n-a prins niciun minut în La Liga.

Mbappe a reușit dubla și are trei goluri în noul sezon

Mbappe a deschis scorul, în minutul 37, marcând din assistul lui Arda Guler. Gazdele puteau egala, dar șutul lui Sibo a lovit bara porții lui Courtois. Repriza a doua a aparținut celor de la Oviedo, însă cei care au marcat au fost tot jucătorii Realului.

Xabi Alonso l-a aruncat în luptă şi pe Vinicius Junior, în minutul 63. Acesta a fost atât omul pasei decisive pentru Mbappe, în minutul 83, cât şi jucătorul care a stabilit scorul final, înscriind în minutul 90+3. Brazilianul a început să protesteze furios în timpul sărbătoririi golului, cu un mesaj către arbitru, care îi arătase cartonașul galben pentru că anterior a simulat un fault.

Vinicisu a făcut show, dar nu mai e de neatins

Mbappe a sosit imediat lângă el și, râzând, a acoperit gura coechipierului său, pentru a evita orice sancțiune, într-o imagine care va face înconjurul lumii. Apoi a sosit și Tchouaméni pentru a încerca să-l calmeze pe brazilian, care și-a domolit furia după ceva timp.

Presa spaniolă a remarcat deja câteva schimbări semnificative în mandatul lui Xabi Alonso, față de cee ace comanda Carlo Ancelotti. Prima ține chiar de Vinicius, care nu mai e de neatins. Brazilianul a fost rezervă și va avea de luptat pentru un loc în primul 11. Xabi Alonso pare însă fascinat de argentinianul Mastantuono, pe care l-a titularizat în meciul cu Oviedo.

Villareal, Barcelona și Real Madrid au maximum de puncte

Tehnicianul spaniol l-a readus în echipă pe Rudiger, care și-a ispășit suspendarea și a dat un plus defensive din care a ieșit Tchouameni, împins ca mijlocaș. De asemenea, în prima echipă a revenit Dani Carvajal, care l-a ținut pe bancă pe Trent Arnold.

Real Madrid a jucat în formula: Courtois – Carvajal (86 Trent), Rudiger, Huijsen, Carreras – Valverde, Tchouameni, Guler (74 Gonzalo Garcia) – Rodrygo (63 Vinicius), Mbappe (86 Ceballos), Mastantuono (63 Dias). Meciul s-a disputat în fața a 29.700 spectatori.

Los Blancos au maximum de puncte, șase, alături de FC Barcelona şi Villarreal. Submarinul galben a dispus, tot duminică, de Girona, cu 5-0. Nicolas Pepe (min. 4), Tajon Buchanan (min. 16), Rafa Marin (min. 25) şi din nou Buchanan, în minutul 28, au dus scorul la 4-0. În partea secundă Buchanan a reuşit tripla, înscriind în minutul 64, şi Villarreal – Girona s-a încheiat 5-0.

Etapa viitoare, Real Madrid joacă acasă, cu Mallorca. Barcelona se deplasează la Rayo Vallecano, echipa lui Andrei Rațiu, care azi are meci la Bilbao. Liderul Villareal (grație golaverajului) întâlnește pe Celta Vigo, echipa lui Ionuț Radu.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow