Record negativ pe Arena Națională la Dinamo București – CFR Cluj! Niciodată nu s-a mai întâmplat în play-off

Meciul dintre Dinamo București și CFR Cluj a înregistrat un record negativ de asistență pe Arena Națională în play-off. Cifra oficială

Apr 29, 2025 - 00:30
 0  2
Record negativ pe Arena Națională la Dinamo București – CFR Cluj! Niciodată nu s-a mai întâmplat în play-off

Partida Dinamo București – CFR Cluj a înregistrat un record negativ de asistență pe Arena Națională în play-off. Doar 7.421 de fani, cifră oficială, au fost prezenți luni seara, pe 28 aprilie, pe cel mai mare stadion al României.

Record negativ pe Arena Națională la Dinamo București – CFR Cluj

Alb-roșiii nu ar fi reușit să umple nici mai micul stadion „Arcul de Triumf”. Cealaltă casă a „câinilor roșii” din actualul sezon are o capacitate totală de 8.207 de locuri. Arena Națională are 55.634 de locuri, aproape de șapte ori mai mult decât stadionul tradițional al naționalei de rugby.

Situația neplăcută pentru o formație cu popularitatea lui Dinamo este explicată de conflictul dintre Peluza Sud și conducerea clubului. Ultrașii au boicotat partida, nemulțumiți fiind de faptul că șefii dinamoviștilor s-au înțeles cu Jandarmeria să îi mute într-un alt sector.

Imagine relevantă de la Dinamo București - CFR Cluj
Imagine relevantă de la Dinamo București – CFR Cluj / Foto: FANATIK

Conducerea revelației din Superliga României a ajuns la un astfel de acord pentru a evita o nouă amendă din partea autorităților. Dinamo se numără printre cele mai sancționate cluburi de către jandarmi în stagiunea curentă.

Mesajul fanilor din Peluza Sud dinamovistă

„Drept urmare a ’parteneriatului’ rușinos încheiat între conducerea clubului nostru și Jandarmeria Română, am decis să nu participăm la acest meci și nici la alte partide disputate acasă în alt sector decât cel în care ne-am poziționat până acum pe Arena Națională — sectorul 111.

Măsurile abuzive și complet nejustificate impuse de aceste entități, pentru motive care sfidează logica, nu fac decât să dăuneze grav spiritului sudist, identității noastre si exprimării ultra’ într-un mod coerent.

Pionii nu ne pot muta în stadion ca într-o piesă de șah pentru că miza e doar la noi. Noi nu facem compromisuri! FCD SUD – liberi să fim ultra’, Dar azi, în afara stadionului!”, au explicat fanii radicali ai „câinilor roșii”.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow