Regele Charles al III-lea, văzut în public după scurta sa spitalizare de joi
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit a fost văzut în public, salutându-i pe trecători şi pe admiratorii săi, pentru prima dată după ce a petrecut o scurtă perioadă sub observaţie medicală într-un spital din Londra din cauza efectelor secundare legate de tratamentul său împotriva cancerului, informează Reuters, care afirmă cele ce urmează.