Rezultate Champions League, etapa 2. Inedit! Cu ce au fost primite vedetele de la Real Madrid în Kazahstan

Rezultate Champions League, etapa 2. Scoruri finale la toate meciurile, clasament live actualizat și program complet al următoarei etape

Sep 30, 2025 - 18:30
 0  1
Rezultate Champions League, etapa 2. Inedit! Cu ce au fost primite vedetele de la Real Madrid în Kazahstan

Champions League se pregătește de etapa cu numărul 2. Marți, 30 septembrie, și miercuri, 1 octombrie, ne așteaptă 18 partide de foc, de la derby-uri ca Barcelona – PSG, la dueluri complet dezechilibrate, precum Kairat – Real Madrid și Pafos – Bayern.

UPDATE: Starurile lui Real Madrid, primire inedită în Kazahstan

Așa cum era de așteptat, la Almaty a fost isterie generală în seara în care delegația clubului de pe „Santiago Bernabeu” a ajuns în oraș în perspectiva meciului direct de marți seară. Fanii kazahi s-au înghesuit pentru a face poze cu vedetele lui Xabi Alonso și pentru a lua autografe de la fotbaliști.

În plus, jucătorilor le-au fost oferite chiar și gogoși tradiționale cu această ocazie. În vreme ce fotbaliștii au fost destul de reticenți vizavi de această chestiune, Roberto Carlos, fostul mare fundaș stânga brazilian, în prezent ambasador al lui Real Madrid, s-a arătat foarte deschis și chiar a gustat din preparatele respective, după cum a informat presa din Spania.

UPDATE: Delegația lui Liverpool, noapte de coșmar la Istanbul înaintea meciului cu Galatasaray

În noaptea dinspre luni spre marți, cu aproximație la ora locală 03:00, suporterii fanatici ai lui Galatasaray au pus în scenă un spectacol pirotehnic de mare amploare, format din artificii, chiar în fața hotelului din Istanbul în care erau cazați „cormoranii”, au informat jurnaliștii englezi de la The Sun.

În mod evident, scopul turcilor a fost acela de a nu-i lăsa pe cei de la Liverpool să se odihnească în mod corespunzător în perspectiva meciului direct dintre cele două echipe, programat marți seară. (AICI VIDEO cu momentul)

Rezultate complete din etapa 2 din Champions League

Două zile de competiție vin cu spectacolul Champions League în etapa 2. Nu mai puțin de 18 meciuri sunt programate în cele două seri de fotbal adevărat. Iată programul complet al rundei și posturile tv care difuzează partidele. Rezultatele complete ale rundei și clasamentul actualizat sunt pe FANATIK.

Champions League, etapa 2, marți, 30 septembrie

Ora 19:45

  • Atalanta – Club Brugge (Digi Sport 2 și Prima Sport 2)
  • Kairat Almaty – Real Madrid (Digi Sport 1 și Prima Sport 1)

Ora 22:00

  • Atletico Madrid – Eintracht Frankfurt (Prima Sport 5)
  • Bodo/Glimt – Tottenham (Prima PPV 2)
  • Chelsea – Benfica (Digi Sport 4 și Prima Sport 3)
  • Galatasaray – Liverpool (Digi Sport 2 și Prima Sport 1)
  • Inter – Slavia Praga (Digi Sport 1 și Prima Sport 2)
  • Marseille – Ajax (Prima PPV 1)
  • Pafos – Bayern (Digi Sport 3 și Prima Sport 4)

Liga Campionilor, etapa 3, miercuri, 1 octombrie

Ora 19:45

  • Qarabag – FC Copenhaga (Digi Sport 2 și Prima Sport 2)
  • Royale Union SG – Newcastle (Digi Sport 1 și Prima Sport 1)

Ora 22:00

  • Arsenal – Olympiacos (Digi Sport 3 și Prima Sport 2)
  • Barcelona – PSG (Digi Sport 1 și Prima Sport 1)
  • Dortmund – Athletic Bilbao (Prima PPV 1)
  • Leverkusen – PSV (Prima Sport 5)
  • Monaco – Manchester City (Digi Sport 2 și Prima Sport 3)
  • Napoli – Sporting (Prima PPV 2)
  • Villarreal – Juventus (Digi Sport 4 și Prima Sport 4)

Meciurile etapei 2 din Champions League – detalii și scoruri finale

Fără doar și poate, șocul etapei este Barcelona – PSG, însă nu e singurul meci tare din această rundă de Liga Campionilor. Chelsea – Benfica, Dortmund – Bilbao și Villarreal – juventus promit, la rândul lor, spectacol. În schimb, Real Madrid și Bayern Munchen au o misiunea ușoară, în ciuda faptului că vor evolua în deplasare.

Chelsea – Benfica

Chelsea – Benfica este unul dintre meciurile tari ale etapei a doua din Liga Campionilor. Se joacă marți, 30 septembrie, de la ora 22:00. În vară, cele două s-au întâlnit la Campionatul Mondial al Cluburilor, iar londonezii, care aveau să câștige trofeul, au avut nevoie de reprize suplimentare pentru a elimina Benfica. În prima etapă, Chelsea a pierdut 1-3 pe terenul lui Bayern. Și Benfica a cedat, în surpriza rundei inaugurale, 2-3 cu Qarabag chiar la Lisabona, după ce avea 2-0 după 16 minute.

Inter – Slavia Praga

Cristi Chivu și Inter sunt în căutarea celei de-a doua victorii consecutive în Liga Campionilor. Italienii au învins Ajax la Amsterdam cu 2-0 și acum primesc vizita Slaviei Praga. Un meci, teoretic, mai ușor decât cel contra olandezilor. Slavia a remizat 2-2 cu Bodo/Glimt în etapa precedentă.

Barcelona – PSG

Șocul din etapa 2 de Champions League este Barcelona – PSG, de miercuri, de la ora 22:00. Catalanii sunt principalii favoriți la trofeu, conform cotelor la pariuri. În schimb, PSG este campioana en-titre. Se anunță un superduel pe Stadionul Olimpic din Barcelona.

Dortmund – Athletic Bilbao

După un 4-4 de poveste pe terenul lui Juventus, Dortmund primește vizita lui Athletic Bilbao. Borussia a avut 1-0, 2-1 și 4-2 la Torino, însă Vlahovic a păstrat un punct în Italia, după gol în minutul 90+4 și pasă de gol în 90+6. Bilbao a început grupa din Liga Campionilor cu stângul. Bascii nu i-au făcut față lui Arsenal, care s-a impus cu 2-0.

Leverkusen – PSV

Dennis Man se deplasează cu PSV la Leverkusen miercuri. Niciuna dintre cele două nu a reușit să câștige în runda trecută. PSV a pierdut acasă cu belgienii de la Royale Union, în timp ce nemții au plecat cu un punct din Danemarca, după 2-2 cu FC Copenhaga. Danezii au condus în două rânduri, dar Grimaldo cu o lovitură liberă superbă și Hatzidiakos cu un autogol au echilibrat de fiecare dată tabela.

Villarreal – Juventus

Și tot printr-un autogol a pierdut și Villarreal la Tottenham. Portarul Luiz Junior a ieșit pe o centrare ușoară și a bâlbâit mingea, care s-a scurs în poartă, în minutul 4. Tabela a rămas neschimbată până la fluierul final și Spurs a luat toate punctele. Juventus, în schimb, a oferit un adevărat thriller cu Dortmund. 4-4, cu ultimele două goluri ale italienilor venite după minutul 90.

Deplasări ușoare pentru Real Madrid și Bayern Munchen

Două dintre favoritele la trofeu, Real Madrid și Bayern Munchen, am meciuri ușoare în etapa 2 de Champions League. Spaniolii merg pe terenul lui Kairat Almaty, o deplasare-record de 6.500 de kilometri. Iar nemții au meci în Cipru, pe terenul lui Pafos, echipă înființată în 2014.

Cine transmite la TV Champions League. Cum poți să vezi online, cum vizionează românii din diasporă

Ca de obicei, posturile Digi Sport și Prima Sport sunt cele care vor transmite meciurile din Champions League, etapa 2. De asemenea, pe platformele Digi Online, Prima Play și Orange TV Go, care difuzează online conținutul canalelor Digi Sport și Prima Sport, pot fi urmărite live stream online meciurile din etapa 2 de Liga Campionilor.

Românii din diaspora au la dispoziție lista completă a posturilor de televiziune care dețin drepturile de televizare pentru Champions League în fiecare țară pe site-ul oficial UEFA, accesând ACEST LINK.

Cote și ponturi pariuri Liga Campionilor, etapa 2

Chiar dacă s-a chinuit cu Benfica la Campionatul Mondial al Cluburilor, Chelsea e favorită de această dată, cu 1,60 cotă la victorie. „Soliști” rentabili sunt și Liverpool la Galatasaray (1,64), Marseille cu Ajax (1,53), Atletico Madrid cu Frankfurt (1,62) și Man City la Monaco (1,49).

Poate fi o etapă bună și pentru „ambele marcehază”, cu meciuri ca Atalanta – Brugge (cotă 1,61), Marseiile – Ajax (1,65), Qarabag – Copenhaga (1,68) sau Napoli – Sporting (1,76).

Clasament Champions League înainte de etapa 2

În prima etapă de Liga Campionilor, patru partide s-au terminat la egalitate. Astfel, în fruntea clasamentului avem 10 echipe cu trei puncte, urmate de cele 8 care au remizat și au un punct, și apoi alte 10 formații cu niciun punct.

Departajarea se face la golaveraj, astfel că Frankfurt, 5-1 cu Galatasaray în primul meci, e lider, urmat de PSG (4-0 cu Atalanta), Club Brugge (4-1 cu Monaco) și Sporting (4-1 cu Kairat Almaty).

Juventus și Dortmund au oferit spectacolul primei runde și au încheiat cu scorul de 4-4.

Clasament Champions League înainte de etapa 2
Clasament Champions League înainte de etapa 2. Foto: Flashscore

Programul următoarei etape din Champions League

Etapa a treia de Liga Campionilor este programată în zilele de marți și miercuri, 21 și 22 octombrie. Vor fi câte 9 partide în fiecare dintre cele două zile, iar orele de start ale meciurilor sunt 19:45 și 22:00.

Liga Campionilor, etapa 3, marți, 21 octombrie

Ora 19:45

  • FC Barcelona – Olympiacos
  • Kairat Almaty – FC Pafos

Ora 22:00

  • Arsenal – Atletico Madrid
  • FC Copenhaga – Borussia Dortmund
  • Bayer Leverkusen – PSG
  • Newcastle – Benfica
  • PSV – Napoli
  • Royale Union Stain-Gilloise – Inter
  • Villarreal – Manchester City

Champions League, runda 3, miercuri, 22 octombrie

Ora 19:45

  • Athletic Bilbao – Qarabag
  • Galatasaray – Bodo/Glimt

Ora 22:00

  • Atalanta – Slavia Praga
  • Bayern – Club Brugge
  • Chelsea – Ajax
  • Eintracht Frankfurt – FC Liverpool
  • AS Monaco – Tottenham Hotspur
  • Real Madrid – Juventus
  • Sporting – Marseille

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow