Rezultate SuperLiga, etapa 14. FC Argeș – Dinamo 1-1. Egalitate la pauză!

Rezultate Superliga, etapa 14. Află scorurile finale, cine a făcut spectacol pe teren și unde poți urmări rezumatele meciurilor care vor avea loc în această rundă.

Oct 24, 2025 - 21:30
 0  0
Rezultate SuperLiga, etapa 14. FC Argeș – Dinamo 1-1. Egalitate la pauză!

Etapa 14 din SuperLiga stă să înceapă, iar în acest weekend vom avea parte de câteva meciuri care pe care. Duelurile se anunță a fi echilibrate și ne așteptăm și la surprize din partea rivalelor din această rundă.

UPDATE: FC Argeș – Dinamo 1-1 (Moldoveanu 40 / Boateng 35)

Min. 45+2: S-a încheiat prima parte, FC Argeș și Dinamo sunt la egalitate.

Min. 40: GOOOL FC ARGEȘ! Caio centrează în careu, iar balonul ajunge la Robert Moldoveanu, care trimite un șut spre poartă. Execuția nu i-ar fi pus probleme lui Epassy, însă mingea este deviată de Stoinov și intră în poarta oaspeților. Fostul jucător al lui Dinamo nu sărbătorește reușita.

Min. 35: GOOOL DINAMO! Armstrong centrează din corner, iar Kennedy Boateng se desprinde din marcajul lui Sierra și punctează cu o lovitură de cap.

Min. 24: Mărginean trage de la distanță, balonul este deviat și lovește bara porții gazdelor.

Min. 5: Alexandru Musi înscrie, dar reușita este anulată pentru offside.

Min. 1: A început meciul.

UPDATE: Echipele de start din FC Argeș – Dinamo

  • FC Argeș: Lazar – Oancea, Tudose, Sadriu, Briceag (cpt.) – Rață, Sierra, Blagaic – Ferreira, Matos, R. Moldoveanu. Rezerve: Straton, Tchassem, Orozco, R. Popescu, Seto, Borta, Pîrvu, Brobbey, Bettaieb, A. Manole, L. Crăciun. Antrenor: Bogdan Andone.
  • Dinamo: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Gnahore, Mărginean, Cîrjan (cpt.) – Armostrong, Perica, Musi. Rezerve: Roșca, Ungureanu, Tabuncic, Milanov, Bordușanu, C. Mihai, Kyriakou, Caragea, M. Toader, Alvarez, L. Bărbulescu, Al. Pop. Antrenor: Zeljko Kopic.

UPDATE: Csikszereda – Petrolul 1-1 (Eppel 42 / Chică-Roșă 13)

Final: Horațiu Feșnic fluieră pentru ultima oară în această partidă.

Min. 90+1: Roche primește al doilea cartonaș galben în urma unor proteste.

Min. 90: Szalay ratează penalty-ul! Mingea se lovește în bară, asta după ce Krell intuise corect colțul.

Min. 87: Horațiu Feșnic dictează penalty pentru Csikszereda.

Min. 61: Ocazie mare Paszka! Fundașul lateral șutează puternic de la marginea careului, însă Krell respinge în bară și astfel că gazdele beneficiază de lovitură de colț.

Min. 46: A început repriza a 2-a.

Pauză: Horațiu Feșnic fluieră finalul primului act.

Min. 42: GOOOOOL Csikszereda! Bălbărău gafează uluitor și scapă o minge din mână, iar Eppel este „omul potrivit la locul potrivit” și împinge balonul în plasă.

Min. 22: Jyry ratează o ocazie imensă! Mijlocașul finlandez este lăsat singur cu Pap, însă nu poate trimite spre poartă.

Min. 18: Eppel vede cartonașul galben după un fault asupra lui Ricardinho.

Min. 14: GOOOOOL Petrolul! Horațiu Feșnic dictează penalty după intervenția VAR, iar Chică-Roșă transformă fără emoții.

Min. 9: Ocazie importantă pentru Csikszereda! Ceara trimite periculos dintr-o lovitură liberă de la marginea careului, însă balonul trece pe lângă poarta apărată de Bălbărău.

Min. 1: Horațiu Feșnic fluieră startul partidei.

UPDATE: Echipele de start din Csikszereda – Petrolul

  • Csikszereda: Pap – Bloj, Celic, Hegedus, Paszka – Veres, Bodo – Anderson, Jebari, Szalay – Eppel. Rezerve: Mate, Karacsony – Palmes, Gal-Andrezly, Dusinszki, Dolny, Novelli, Ferenczi, Kajan, Bakos, Szilágyi, Gergely. Antrenor: Robert Ilyeș
  • Petrolul: Bălbărău – Papp, Roche, Soares – Ricardinho, Mateiu, Dongmo, Sălceanu – Jyry, D.Radu – Chică-Roșă. Rezerve: Krell – Grozav, Doumtsios, Tolea, Doukansy, Onguene, Boțogan, Hanca, Paraschiv, Rafinha. Antrenor: Eugen Neagoe

Program complet din etapa 14 din SuperLiga

Urmează etapa 14 din SuperLiga și așteptăm cu nerăbdare să aflăm cine va rămâne lider la finalul acesteia. FC Botoșani și Rapid sunt la egalitate de puncte pe primele 2 poziții, însă niciuna nu va avea meci ușor în această rundă.

Vineri, 24 octombrie

  • ora 17:30 Csikszereda – Petrolul
  • ora 20:30 FC Argeș – Dinamo

Sâmbătă, 25 octombrie

  • ora 16:00 Oțelul Galați – U Cluj
  • ora 21:00 CFR Cluj – Farul

Duminică, 26 octombrie

  • ora 14:00 Metaloglobus – Universitatea Craiova
  • ora 20:30 FCSB – UTA

Luni, 27 octombrie

  • ora 17:30 FC Botoșani – FC Hermannstadt
  • ora 20:30 Rapid – Unirea Slobozia

Meciurile etapei 14 din SuperLiga – detalii și scoruri finale

Runda cu numărul 14 din SuperLiga ne va aduce față în față câteva meciuri interesante. Urmărește site-ul FANATIK.ro pentru a fi la curent cu toate  detaliile și scorurile de la meciurile tale preferate.

Csikszereda – Petrolul

Csikszereda – Petrolul Ploiești este duelul care va deschide această rundă din SuperLiga. Cele două formații se află pe o traiectorie pozitivă a formei și sunt la egalitate de puncte, 12 după 13 etape jucate în campionat, aflate pe locurile 13, respectiv 14. Va fi un meci aprig în care fiecare echipă va lupta până la ultima fază pentru maximul de puncte.

FC Argeș – Dinamo

FC Argeș – Dinamo este derby-ul primei zile din etapa 14 a SuperLigii. La fel ca în cazul meciului care ridică cortina, și aici avem două echipe aflate la egalitate de puncte 23, pe locurile 4 și 5 în clasament. Ambele formații vin după 2 meciuri mai puțin bune în campionat și vor încerca să își redreseze parcursul în SuperLiga.

Oțelul Galați – U Cluj

Oțelul se află într-o formă foarte bună cu 6 puncte după ultimele 2 etape, însă elevii lui Laszlo Balint trebuie să fie precauți pentru a nu-și pierde locul de play-off. U Cluj va merge la Galați cu mai mult entuziasm datorită noului tehnician, Cristiano Bergodi, și ar putea să oprească forma de zile mari a gazdelor.

CFR Cluj – Farul

Deși cele două formații nu se află în formă maximă, ne așteptăm la un meci mare în Gruia. CFR Cluj a rămas, temporar, fără antrenor principal până la revenirea lui Dan Petrescu, așa cum anunță chiar patronul Neluțu Varga. Ardelenii vor vrea să îl aștepte pe fostul lor tehnician cu o stare de spirit mai bună, însă constănțenii vor încerca să profite la maxim de situația grea a gazdelor.

Metaloglobus – Universitatea Craiova

În teorie, Metaloglobus – Universitatea Craiova este un meci în care nu există necunoscute. Însă, după victoria bucureștenilor cu FCSB, lucrurile stau puțin diferit. Elevii lui Mirel Rădoi vor avea de înfruntat o echipă care oricând poate provoca surprize și aceștia trebuie să fie precauți pentru a-și apăra șansele pentru primul loc.

FCSB – UTA

FCSB primește vizita arădenilor antrenați de Adrian Mihalcea, o echipă afectată total după înfrângerea cu Oțelul din etapa precedentă, scor 0-4. Nici gazdele nu au un moral foarte pozitiv după înfrângerea surpriză cu Metaloglobus. Astfel, ne putem aștepta la un meci tare în care ambele formații își vor dori să își repare greșelile din runda anterioară.

FC Botoșani – FC Hermannstadt

FC Botoșani este cea mai în formă echipă din SuperLiga după 6 victorii consecutive. Moldovenii vor avea de înfruntat o echipă, FC Hermannstadt, care se confruntă cu rezultate negative în ultimele etape, iar moralul sibienilor nu este unul foarte ridicat. Așadar, echipa lui Valeriu Iftime are șanse foarte mari să își consolideze poziția de lider.

Rapid – Unirea Slobozia

Rapid – Unirea Slobozia este duelul care va închide cortina etapei 14 din SuperLiga. Giuleștenii nu vor avea un adversar la fel de facil ca al celor de la FC Botoșani și vor trebui să tureze mai mult motoarele pentru a rămâne în lupta pentru primul loc. Deși Unirea Slobozia a avut un parcurs foarte bun până în urmă cu 2 etape, lucrurile au început să scârțâie, semn că elevii lui Andrei Prepeliță sunt ușor epuizați.

Cine transmite la TV SuperLiga. Cum poți să vezi online, cum vizionează românii din diasporă

Ca de fiecare dată, toate meciurile din SuperLiga sunt transmise la TV pe programele Digi Sport și Prima Sport. Acestea pot fi urmărite și online pe Digi Online dacă ai conexiune de internet de la Digi, Prima Play și Orange TV Go, platforme de streaming care necesită abonament.

Clasament SuperLiga înainte de etapa 14

  1. FC Botoșani – 28 puncte (26-11)
  2. Rapid – 28 puncte (21-9)
  3. U Craiova – 27 puncte (24-14)
  4. Dinamo – 23 puncte (19-13)
  5. FC Argeș – 23 puncte (18-14)
  6. Oțelul – 19 puncte (19-11)
  7. Unirea Slobozia – 18 puncte (16-15)
  8. Farul – 16 puncte (14-17)
  9. UTA Arad – 16 puncte (16-20)
  10. U Cluj – 14 puncte (14-15)
  11. CFR Cluj – 13 puncte (19-24)
  12. FCSB – 13 puncte (15-20)
  13. Petrolul – 12 puncte (9-14)
  14. Csikszereda – 12 puncte (16-25)
  15. FC Hermannstadt – 10 puncte (10-18)
  16. Metaloglobus – 6 puncte (12-28)

Programul următoarei etape din SuperLiga

Vineri, 31 octombrie

  • ora 20:30 Dinamo – CFR Cluj

Sâmbătă, 1 noiembrie

  • ora 17:30 Unirea Slobozia – FC Argeș
  • ora 20:30 U Cluj – FCSB

Duminică, 2 noiembrie

  • ora 15:30 UTA – Metaloglobus
  • ora 17:45 FC Hermannstadt – Oțelul Galați
  • ora 20:30 U Craiova – Rapid

Luni, 3 noiembrie

  • ora 17:30 Farul – Csikszereda
  • ora 20:30 Petrolul – FC Botoșani

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow