România cutremurată de o nouă crimă conjugală, a treia în doar cinci zile. O tânără de 25 de ani a fost ucisă de soţ, la Hunedoara
Un alt caz de femicid în România. O tânără de 25 de ani, mamă a doi copii, a fost ucisă în bătaie de soțul ei. Trupul femeii a fost găsit chiar în casa în care aceasta locuia
O altă crimă în care o femeie este ucisă a avut loc în municipiul Hunedoara. Acest caz vine după ce în doar o săptămână o femeie din Mureș a fost incendiată de fostul iubit, iar o alta, din Bihor, a fost bătută și ștrangulată de partener.
Tânără ucisă în propria casă de soț
Un alt caz șocant vine de data aceasta din Hunedoara. O tânără de aproximativ 25 de ani, mamă a doi copii, a fost găsită moartă în casa în care locuia. La sosirea autorităților, s-a constatat faptul că aceasta a fost bătută cu bestialitate.
Imediat după ce bărbatul și-a dat seama că aceasta și-a dat ultima suflare, s-a făcut nevăzut. Cu toate acestea, polițiștii au reușit să-l identifice și să-l prindă. Trupul neînsuflețit al femeii va fi transportat în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cauzelor exacte a decesului.
„În fapt, s-a reținut că la data de 10 iulie 2025, într-un imobil situat în municipiul Hunedoara, fost descoperit un cadavru de sex femeiesc ce prezenta urme de violență pe corp, iar datele deținute de organul judiciar erau în sensul că persoana decedată fusese victima unor agresiuni fizice exercitate de soțul acesteia”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Bărbatul a fost reținut, inițial, pentru 24 de ore. Ulterior, procurorii au cerut judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile, propunere ce a fost admisă.
Femeie strangulată de iubit
Tragedia s-a petrecut la doar câteva zile după crima șocantă din Mureș. Totul s-a întâmplat în satul Voivozi, comuna Popești, din județul Bihor. Acolo, o femeie de 58 de ani a fost bătută și ștrangulată de partenerul ei de viață.
Totul ar fi început de la o ceartă mai aprinsă între cei doi. Suspectul principal al crimei, un bărbat în vârstă de 50 de ani tot din Voivozi, a fost deja reținut și este anchetat pentru omor.
Care este reacția ta?