România joacă la ore ireale dacă se califică la CM 2026! Programul complet din grupa D

Programul complet al grupei D de la Campionatul Mondial de Fotbal. Orele la care ar putea juca naționala României. FIFA a decis și orașele în care se vor desfășura meciurile.

Dec 6, 2025 - 21:30
 0  0
România joacă la ore ireale dacă se califică la CM 2026! Programul complet din grupa D

Naționala României și-a aflat programul complet de la Campionatul Mondial din 2026, asta în cazul în care tricolorii reușesc să treacă de barajul decisiv din luna martie. Fanii primei reprezentative vor trebui să se trezească dis-de-dimineață pentru a vedea meciurile favoriților.

România, cu gândul la Mondial după tragerea la sorți

Joi, pe 5 decembrie, la Washington, a avut loc tragerea la sorți a grupelor pentru Campionatul Mondial de fotbal din 2026, iar România, care face parte din careul de echipe din playoff-ul C pentru Europa, alături de Turcia, Kosovo și Slovacia, a picat cu Statele Unite ale Americii, Australia și Paraguay.

La prima vedere, grupa este una accesibilă, iar tricolorii au motive să spere. Totuși, acum jucătorii echipei naționale trebuie să își concentreze toată atenția pe barajul cu Turcia din luna martie. În cazul în care câștigă, România va juca finala cu învingătoarea din meciul Slovacia – Kosovo.

Programul complet al României la Campionatul Mondial

O zi mai târziu, pe 6 decembrie, FIFA a publicat programul complet al meciurilor din Grupa D, acolo unde ar putea juca România. Meciul de debut al tricolorilor ar putea fi cu Australia. Partida se va juca în Canada, la Vancouver.

În cazul în care România va ajunge la turneul final de anul viitor, fanii naționalei vor trebui să se trezească cu noaptea în cap pentru a vedea meciurile de la Campionatul Mondial. Aici tricolorii nu au avut la fel de mult noroc.

Programul în Grupa D, pe fusul orar al României:

  • Sâmbătă, 13 iunie 2026, ora locală 21:00 (7:00 în România, în 14 iunie 2026) vs Australia (Vancouver)
  • Vineri, 19 iunie 2026, ora locală 21:00 (7:00 în România, în 20 iunie 2026) vs Paraguay (San Francisco)
  • Joi, 25 iunie 2026, ora locală 19:00 (5:00 în România, în 26 iunie 2026) vs SUA (Los Angeles)

România ar putea avea de parcurs 2600 km la Campionatul Mondial

Mai mult, echipa care se va califica prin intermediul barajului va avea și o altă problemă la Campionatul Mondial. Toate cele trei meciuri din grupă se vor juca pe stadioane diferite. România ar putea juca cu Australia la Vancouver, cu Paraguay pe arena din San Francisco, iar cu SUA la Los Angeles.

Astfel, în cazul în care tricolorii se vor califica la turneul american, FRF va avea o misiune destul de complicată în a găsi o locație pentru cantonament, întrucât distanța totală pe care naționala ar trebui să o parcurgă este de aproximativ 2.600 km.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow