Românii, șocați de cât costă o sticlă de apă plată în Grecia: „La noi e pe prăduială”

Românii au rămas cu gura căscată atunci când au văzut cât costă o sticlă de apă plată în Grecia. În România nici sticlele de 0,5 litri nu mai costă atât.

Jun 26, 2025 - 22:30
 0  3
Românii, șocați de cât costă o sticlă de apă plată în Grecia: „La noi e pe prăduială”

Un turist român aflat pe insula Kefalonia a postat pe un grup de Facebook o fotografie cu prețul apei dintr-un supermarket: între 0,16 și 0,20 euro pentru o sticlă de 0,5 litri, adică între 80 de bani și 1 leu. Comparativ, în România, aceeași apă nu coboară sub 2,5 lei, iar în unele locuri se vinde chiar și cu 22 de lei.

Cât costă o sticlă de apă plată în Grecia

Postarea a stârnit zeci de reacții, majoritatea pline de frustrare față de prețurile din România. Internauții spun că în Grecia apa este considerată o necesitate și are un preț reglementat de stat. Chiar și în taverne, o sticlă de apă costă maximum 0,5 euro, iar în multe locuri clienții primesc gratuit carafe cu apă de la robinet.

Spre deosebire de România, Grecia are o reglementare clară care limitează prețul apei îmbuteliate, tocmai pentru a fi accesibilă tuturor, mai ales în timpul verii. În plus, legea încurajează restaurantele și cafenelele să ofere automat apă de la rețea, fără ca oamenii să fie puși în situația de a cere.

În România, „apa mică” poate ajunge la 22 de lei

Un articol PressOne arată că, deși există o lege în vigoare care obligă localurile să ofere apă de la robinet, aceasta nu este aplicată. Puțini clienți îndrăznesc să o solicite, iar unii ospătari nici nu știu de obligația legală. În schimb, o sticlă de apă de 0,5 litri poate ajunge să coste 15–22 de lei în restaurantele din București, conform Adevărul.ro.

Printre cele mai căutate destinații din Grecia se află insulele Zakynthos, Thassos, Creta, Corfu și Kefalonia. Pe lângă peisajele spectaculoase, turiștii sunt atrași și de prețurile mai prietenoase decât pe litoralul românesc. Mâncarea la tavernă, deserturile și băuturile sunt, în multe cazuri, la jumătate de preț față de stațiunile din România.

Cum sunt prețurile în Grecia comparativ cu România

Românii care au ales Grecia vara asta spun că e mai ieftin decât la Năvodari. Pe grupurile de Facebook curg întrebările despre prețurile din Thassos. Oamenii care și-au făcut concediul în această țară sunt foarte încântați și susțin că apa, sucurile și chiar și țigările sunt mult mai ieftine decât în România. În plus, plajele sunt curate și serviciile mai bune.

Mulți spun că nu mai are rost să cari sucuri și apă de acasă. Apa costă doar 2,5 euro baxul, iar sucurile sunt mai gustoase și mai ieftine decât cele din România. Până și Fanta are alt gust în Grecia, spun turiștii. Cei care au fost acolo în iunie au scris pe internet că Grecia este perfectă pentru o vacanță fără grija banilor și pentru relaxarea totală.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow