Românul făcut praf înainte de finala Tottenham – Manchester United: „M-au înjurat 15 minute încontinuu”
Un personaj important din fotbalul românesc a fost înjurat minute bune de fanii englezi. Cum a rezolvat situația. „Dacă stau să explic la toată lumea”.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/aa-2025-05-21t195403428.jpg?#)
România va avea un reprezentant în finala UEFA Champions League dintre Tottenham și Manchester United. Radu Drăgușin a făcut deplasarea la Bilbao împreună cu colegii săi, deși el încă se recuperează după accidentarea suferită la începutul anului. Impresarul său a avut parte de o experiență șocantă în avion.
Tottenham – Manchester United, meci de vis în finala Europa League
Radu Drăgușin ratează finala de vis de la Bilbao. El și-a rupt ligamentele încrucișate în primăvară și va mai dura până va putea reveni pe teren. El speră, însă, ca echipa sa să obțină o victorie istorică în fața „diavolilor roșii”.
Florin Manea „s-a ars” înainte de finala Europa League. „M-au înjurat vreo 15 minute încontinuu”
Și Florin Manea, agentul fotbalistului, a mers la Bilbao. El este extrem de atent cu tot ce se petrece în jurul lui Radu Drăgușin. Totuși, impresarul a avut parte de un moment cu totul neobișnuit în avion.
Agentul FIFA a declarat că suporterii celor de la Tottenham l-au înjurat minute în șir, întrucât nu și-ar fi dat seama că este prezent. Până la urmă, Florin Manea a vorbit cu ei și s-au calmat. Impresarul a glumit pe seama acestui episod.
„Îți povestesc o fază mișto. Azi (n.r. – marți), când am ajuns de la Londra, erau numai suporteri ai lui Tottenham în avion. M-au înjurat vreo 15 minute încontinuu, nu știau că sunt acolo. Agentul lui Radu Drăgușin.
Cu ăștia am stins-o eu, că le-am explicat și au înțeles. Pentru mine nu contează… Dacă stau să explic la toată lumea… Important e să fie Radu bine”, a povestit Florin Manea la Digi Sport.
Radu Drăgușin va primi și el o medalie în cazul în care echipa sa, Tottenham, se va impune în finala de la Bilbao. Se anunță un meci pe cinste. Miza este una uriașă: calificarea în UEFA Champions League. Străzile orașului au fost pline ochi, iar suporterii celor două formații britanice vor face spectacol în tribune.
Care este reacția ta?






