Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Vinerea Mare. Te protejează de necazuri și e foarte puternică
Rugăciunea care trebuie rostită în Vinerea Mare este una puternică și te poate proteja de necazuri. Totodată, contribuie la iertarea păcatelor.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/04/rugaciune.jpeg?#)
Rugăciunea din Vinerea Mare poate fi rostită atât dimineața, cât și după apus. Aceasta este o rugăciune puternică, adresată Mântuitorului Iisus Hristos. Ea ajută la iertarea păcatelor și te păzește de necazuri.
Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare
Vinerea Mare este o zi extrem de importantă de sărbătoare. Aceasta este ziua în care Iisus Hristos a pătimit și a fost răstignit. Tradiția spune că se ține post negru în această zi. Și multe persoane respectă acest lucru.
Se spune și că cine ține post negru în Vinerea Mare va avea parte numai de bucurii și va fi ferit de necazuri. Totodată, viața acestor oameni va fi una cu mult mai ușoară, din toate punctele de vedere.
Ce tradiții și obiceiuri mai sunt respectate în vinerea Mare? În primul rând credincioșii participă după-amiaza la slujba Prohodului Domnului. Totodată, această zi este una de liniște și de rugăciune.
Și tot în Vinerea Mare nu se mănâncă urzici. Asta în contextul în care Iisus Hristos a fost bătut cu urzici. Un alt lucru interzis în Vinerea Mare este spălatul rufelor. De altfel gospodinele ar trebui să finalizeze treburile casnice încă de miercuri.
Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Vinerea Mare este și ea importantă în această zi de mare sărbătoare. La fel ca și postul negru, ea te poate proteja și totodată, ajută la iertarea păcatelor.
Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Vinerea Mare
Rugăciunea te poate scăpa de necazuri și totodată îți oferă o protecție puternică. De altfel se spune că aceasta ar fi cea mai puternică rugăciune dintre cele rostite în această zi.
„Doamne Iisuse Hristoase Mântuitorul cel dulce al sufletului meu în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.
Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţă, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.
Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tălharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.
Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa; Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul a mântuit lumea!
Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.
O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!
Şi fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă.
De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca, la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sunt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”, este rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Vinerea Mare.
Care este reacția ta?






