Sabrina Voinea a făcut gimnastică cu sute de copii chiar înainte de majorat. Sportiva, vizibil emoționată. Foto
Sabrina Voinea, una dintre cele mai valoroase gimnaste ale României și ambasador al campaniei BeActive, a îndemnat la sport sute de copii din orașul Constanța
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/sabrina-voinea.jpg?#)
Caravana BeActive Edenia a ajuns la Constanța: 300 de copii au făcut mișcare alături de campioana europeană Sabrina Voinea. Medaliata de la Campionatele Europene a participat la acest minunat eveniment chiar cu o zi înainte de a împlini frumoasa vârstă de 18 ani.
Sabrina Voinea, gimnastică cu 300 de copii, chiar înainte de a nu mai fi unul: pe 4 iunie împlinește 18 ani!
Caravana BeActive Edenia 2025 și-a continuat drumul prin România, iar oprirea de pe 3 iunie 2025 a fost orașul de la malul Mării Negre, Constanța. Una dintre cele mai valoroase gimnaste ale țării, Sabrina Voinea, alături de mama și totodată antrenoarea sa, Camelia Voinea, au făcut vizita Complexului Sportiv Tomis din Constanța, unde peste 300 de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 23 au participat la o oră specială de sport.
Evenimentul a fost prezentat de Roxana Ciuhulescu, persoană publică și consilier în cadrul Agenției Naționale pentru Sport. Sabrina Voinea a fost sărbătorită de toți elevii prezenți, cu ocazia zilei sale aniversare – gimnasta va împlini 18 ani pe 4 iunie. Copiii i-au cântat „La mulți ani”, au îmbrățișat-o și au făcut sute de fotografii cu ea. Vizibil emoționată, Sabrina le-a mulțumit tuturor copiilor pentru surpriza făcută.
Sabrina Voinea, una dintre cele mai valoroase gimnaste ale momentului
Născută chiar în Constanța, Sabrina Maneca-Voinea este una dintre cele mai promițătoare gimnaste ale României. În 2024, a cucerit două medalii de argint la Campionatele Europene, la bârnă și sol, și a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Paris. De asemenea, ea este medaliată și cu bronz la sol în anul 2023.
Cea care se ocupă de antrenamentele Sabrinei este chiar mama sa, Camelia Voinea, un nume emblematic pentru gimnastica din România. Povestea lor de succes din gimnastică este o adevărată sursă de inspirație pentru întreagă nouă generație de sportivi.
Caravana BeActive are ca scop să ajungă în cât mai multe locații din țară
Caravana BeActive Edenia promovează mișcarea și un stil de viață sănătos în rândul elevilor, prin sesiuni dinamice de „Ora de Sport” susținute de sportivi olimpici și ambasadori ai campaniei. Proiectul va ajunge în mai multe localități din întreaga țară – printre care București, Cluj, Constanța, Giurgiu, Otopeni, Snagov și Chiajna. Totodată, prin campania BeActive școlile beneficiază de echipamente noi pentru ora de Educație Fizică.
Ambasadorii campaniei
- David Popovici (înot)
- Cătălin Chirilă (canoe)
- Sabrina Voinea (gimnastică)
- Florin Marian Enache (atletism)
- Andrei Cornea (haltere)
- Simona Radiș și Ancuța Bodnar (canotaj)
- Vlad Stancu (înot)
- Ionuț Rada (fotbal)
Care este reacția ta?






