Satul din România în care 50 de minore ar fi gravide. Doar trei merg la școală și primesc bursă de 700 de lei

Satul din România în care 50 de minore ar fi gravide se află în Maramureș. Dintre acestea, trei merg la școală și beneficiază de bursă

Jul 5, 2025 - 17:00
 0  0
Satul din România în care 50 de minore ar fi gravide. Doar trei merg la școală și primesc bursă de 700 de lei

Satul din România în care 50 de minore ar fi gravide se numește Ponorâta și se află în comuna Coroieni din județul Maramureș. Aici zeci de fete sub 18 ani ar urma să devină mame, iar cele mai mici ar avea doar 12 ani, după cum spun surse școlare.

Satul din România în care 50 de minore ar fi gravide

Aceste detalii șocante le-a făcut publice chiar un inspector școlar, care este îngrijorat de viitorul tineretului din județ. În cadrul unei întâlniri a autorităților locale s-a discutat despre incluziune socială, însă s-a ajuns la serioase semne de întrebare referitoare la eficiența măsurilor sociale și educaționale din zonă.

Iuliu Petky, inspector școlar pentru minorități la ISJ Maramureș, a declarat că a aflat cu stupoare despre numărul mare de mame minore din satul Ponorâta.

„Am fost într-o vizită de lucru la Coroieni, respectiv școala din Ponorâta și am aflat că avem 50 de minore gravide, dintre care doar trei sunt școlarizate. Ceea ce este și mai grav. După cum bine știți vorbim de o segregare geografică acolo. Pe lângă asta avem o problemă și legată de burse”, a declarat acesta pentru Vasile Dale.

Doar trei mame minore merg la școală

Ceea ce este cel mai grav este că printre fetele gravide s-ar afla și fetițe de doar 12 ani. Inspectorul șef ISJ Maramureș susține că situația este gravă, însă ceea ce se știe cu siguranță este că trei tinere mame au revenit la școală și beneficiază și de bursă.

„Noi nu avem această informație în mod oficial, dar știm că situația acolo este gravă. Este o situație complicată, o situație pe care încercăm să o gestionăm. Ce informații certe și sigure avem astăzi, este faptul că în școală avem trei eleve care sunt mame și care primesc bursa pentru mame minore atunci când își continuă școala”, a afirmat Mihai Pop.

În acest sens s-a solicitat și intervenția DGASPC. Directorul instituției a transmis că se vor face cercetări, iar dacă informațiile se confirmă, adolescentele vor primi sprijin psihologic și adăpost.

„În urma primirii acestei informații noi am făcut o adresă către Primăria Coroieni și i-am rugat să ne comunice toate datele de contact și să verifice dacă acel număr de mame minore este real și să ne parvină niște date concrete. Dacă sunt reale le vom consilia sau le vom primi în casele noastre”, a spus Silviu Ungur, directorul instituției.

Nu vor mai primi bani din 2026

Situația din Ponorâta are legătură și cu acordarea burselor pentru mame minore în valoare de 700 de lei. În timp ce acești bani erau destinați prevenirii abandonului școlar, efectele au fost diferite de așteptări, mai ales în comunitățile sărace.

„Am și fost informat la momentul 2023 când s-a introdus acest tip de bursă, am avut o discuție cu doamna director de acolo, care mi-a spus că din experiența dânsei situația ca urmare a acestei burse se va înrăutăți și probabil că a avut dreptate”, a mai afirmat Mihai Pop, inspector șef ISJ Maramureș.

Recent, Guvernul a anunțat că această bursă va fi eliminată începând cu anul școlar 2025 – 2026, fiind inclusă în bursele speciale, printre care și cele de incluziune și cele tehnologice.

Potrivit Eurostat, România a avut, în 2021, cel mai mare număr de mame sub 14 ani, respectiv 414.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow