Scandal în Franța cu George Simion şi o româncă în prim plan. „Ce mesaj aveți pentru părinții copiilor cu autism?”. Reacția candidatului AUR: „V-a trimis USR”. Video

George Simion, candidatul AUR la prezidențiale, s-a aflat în centrul unui nou moment tensionat, în Franța. Ce le-a transmis românilor

May 16, 2025 - 11:30
 0  0
Scandal în Franța cu George Simion şi o româncă în prim plan. „Ce mesaj aveți pentru părinții copiilor cu autism?”. Reacția candidatului AUR: „V-a trimis USR”. Video

Un nou moment controversat l-a avut în centrul atenției pe George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, după ce joi a avut un derapaj la adresa contracandidatului său, Nicușor Dan, pe care l-a catalogat drept „autist”.

Cum a fost așteptat George Simion în Franța: „Ce mesaj aveți pentru părinții copiilor cu autism?”

Modul peiorativ în care a folosit acest termen a stârnit reacții dure din partea părinților ai căror copii au autism, dar și din partea specialiștilor. Joi, înainte de interviul acordat televiziunii franceze CNews, George Simion a fost așteptat de câțiva români din Paris.

Liderul AUR a fost interpelat de o femeie din România cu privire la poziția sa față de persoanele care suferă de această afecțiune. Românca l-a întrebat direct: „Ce mesaj aveți pentru alegătorii români, părinți de copii cu autism?”

O altă persoană l-a chestionat pe George Simion referitor la fata care ar fi fost violată la o școală de vară AUR. Candidatul la prezidențiale a evitat să ofere răspunsuri clare, reacționând defensiv.

George Simion i-a acuzat pe românii respectivi că au fost trimiși de USR. „Cine îl folosește pe Nicușor Dan și v-a trimis aici? V-a trimis USR”, a răspuns George Simion, așa cum se poate observa în imaginile filmate de români.

Cine este românca din Paris care l-a „certat” pe liderul AUR

Gianina Fiordean, românca din Paris care l-a filmat pe liderul AUR, a publicat un mesaj critic la adresa acestuia, imediat după întâlnirea tensionată. Femeia spune că ar fi vrut să-i pună mai multe întrebări candidatului la prezidențiale.

Aceasta susține că George Simion se teme să participe la dezbateri serioase și preferă să apară doar în medii unde el poate controla tot. „În 2019 spuneați că ‘nu faceți politică’. Astăzi sunteți liderul unui partid extremist cu agendă clar politică. Mințeați atunci sau mințiți acum?

Spuneți că sunteți ‘anti-sistem’, dar ați participat la negocieri politice, ați încercat alianțe cu partide clasice și vă trageți banii din subvențiile parlamentare. Nu e ăsta sistemul pe care pretindeți că îl detestați?

De ce vă temeți să participați la dezbateri serioase, cu jurnaliști sau experți reali, și preferați doar camerele voastre live, unde controlați tot?

Cât de patriot poate fi cineva care își face capital politic din instigare, frică și dezinformare, dar refuză să ofere soluții reale, sustenabile?”, se arată în mesajul publicat de Gianina Fiordean, pe Facebook.

George Simion in Franta

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow