Scene șocante într-un parc din Cluj: o femeie ar fi fost bătută de față cu fetița ei
Incident grav într-un parc din Cluj - Napoca, acolo unde o femeie acuză că a fost bătută crunt de față cu fetița ei. Cine ar fi agresat-o.
A fost scandal uriaș într-un parc din municipiul Cluj – Napoca. O femeie acuză că a fost bătută crunt chiar de față cu fetița ei. Victima mai spune că ar avea nevoie de mai multe zile de spitalizare.
Scene șocante într-un parc din Cluj: o femeie ar fi fost bătută de față cu fetița ei
O zi normală în care părinții și cei mici trebuiau să se bucure de soare și de vremea bună s-a transformat rapid într-un scandal monstru. S-a întâmplat într-un parc din Cluj.
Aici, părinții unor copii s-au certat extrem de violent. În urma încleștării, o femeie de 42 de ani susține că a fost lovită de un bărbat și are nevoie de 3 zile de îngrijiri medicale. Presupusa victimă și-a scos deja certificat medico-legal și a depus și o plângere la poliție.
Cum s-ar fi petrecut acest episod violent? Aflăm că totul a început în momentul în care fetița de 8 ani a femeii s-a certat cu un băiețel. Acesta din urmă era însoțit la locul de joacă de tatăl său.
Tensiunea a escaladat rapid, iar părinți minorilor și-au adresat mai multe replici dure. Ulterior, bărbatul ar fi lovit-o pe femeie cu podul palmei de mai multe ori, potrivit celor de la Știrile ProTV.
”El a început să o jignească și pe fiica mea. Eu am zis sunăm poliția, mergem și la Protecția Copilului și el a făcut repede un pas în fața mea și m-a scuipat în față. A început să mă lovească, cu mâna dreaptă”, acuză presupusa victimă.
Alte persoane din parc au încercat să intervină. Bărbatul acuzat de femeie ar fi devenit și mai violent
Mai multe persoane aflate în parc în momentul scandalului au încercat să intervină pentru a calma spiritele. Asta l-ar fi înfuriat și mai tare pe agresor. În loc să se aplaneze, conflictul a degenerat și mai mult. Femeia mai acuză că a fost strânsă de gât și pusă la pământ.
”A început să mă strângă așa, să mă prindă și m-a zgâriat, toate mâinile sunt zgâriate. Când el s-a apucat să mă strângă de gât, eu am reușit să-l iau de mână, l-am tras și, l-am mușcat aici că alt mod de apărarea nu am știut să fac, cu un bărbat de 2 metri. S-a apucat, m-a pus pe spate și eu îl țineam de umeri să țin distanța să nu facă mai rău”, a mai explicat victima.
Cazul din Cluj – Napoca a ajuns în atenția Poliției. IPJ Cluj precizează că a deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe. Suspectul este identificat și urmează să fie audiat, transmite instituția.
Care este reacția ta?