Se anunță stadion plin la Universitatea Craiova – CFR Cluj! Numărul uriaș de bilete rezervate de fanii olteni în doar 4 ore. Update

Conducerea clubului Universitatea Craiova a anunțat că intrarea va fi liberă la meciul cu CFR Cluj, iar fanii olteni au dat năvală în biletele gratuite! Câte tickete s-au dat în primele 4 ore de la publicarea anunțului.

Dec 3, 2025 - 12:30
 0  1
Se anunță stadion plin la Universitatea Craiova – CFR Cluj! Numărul uriaș de bilete rezervate de fanii olteni în doar 4 ore. Update

Universitatea Craiova a decis să ofere intrare liberă tuturor iubitorilor de „alb-albastru“ la derby-ul extrem de important cu CFR Cluj de la finalul săptămânii. Așa cum era de așteptat, fanii au răspuns pozitiv și au achiziționat un număr record de bilete gratuite în doar prima oră din momentul publicării anunțului pe pagina oficială a clubului.

UPDATE: Câte bilete gratuite au fost rezervate pentru Universitatea Craiova – CFR Cluj

Fierbinte Oltenia înaintea derby-ului dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj. Meciul din Bănie este programat duminică, 7 decembrie, de la ora 20:30. Peste 10.000 de bilete gratuite au fost rezervate deja de către fanii olteni în doar 4 ore din momentul anunțului că accesul pe stadionul „Ion Oblemenco” va fi liber.

„Peste 10.000 de olteni și-au rezervat biletele pentru meciul cu CFR Cluj în doar 4 ore!

Datorită cererii foarte mari și deoarece ne dorim cât mai mulți suporteri să aibă posibilitatea de a ajunge la partida cu ardelenii, am decis să limităm achiziția la maxim două bilete/persoană. Astfel, ne asigurăm că suporterii din toate colțurile

Olteniei vor avea posibilitatea de participa la Sărbătoarea alb-albastră.

Forza Știința”, a anunțat Universitatea Craiova prin intermediul paginii oficiale de Facebook.

Număr record de bilete gratuite date la meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj

Se pare că derby-ul din weekend dintre Universitatea Craiova – CFR Cluj se va juca cu casa închisă! Fanii olteni au epuizat în doar 60 de minute un număr record de bilete gratuite, pregătindu-se, astfel, pentru o atmosferă infernală în Bănie. Din informațiile FANATIK, peste 6.000 de bilete gratuite au fost însușite deja de către suporterii Științei în doar prima oră din momentul anunțului.

Fiecare persoană în parte poate revendica maximum 2 bilete o singură dată. De asemenea, cei care vor achiziționa bilete la Tribuna VIP trebuie să plătească, în schimb, suma de 150 de lei. Totuși, banii nu vor intra automat în conturile clubului. Spectatorii vor primi un voucher în valoare de 150 lei care poate fi folosit în magazinele clubului, de unde pot cumpăra tricouri, șepci, fulare, dar și alte produse cu logo-ul echipei.

Conducerea Universității Craiova, gest impresionant înainte de derby-ul cu CFR Cluj

Conducerea Universității Craiova a dat din nou dovadă de responsabilitate și empatie, transformând meciul de duminică cu CFR Cluj într-o adevărată acțiune de solidaritate. Fanii care vin pe „Ion Oblemenco” vor avea intrarea gratuită, iar în schimb clubul îi invită să aducă o pereche de ghetuțe noi pentru copiii din Oltenia care au nevoie de căldură în această iarnă.

„Încălțăm copiii Olteniei. Împreună! Împotriva CFR Cluj, duminică, Știința deschide porțile pentru toți suporterii — intrare liberă, pe baza biletului revendicat online sau de la case. Tot ce cerem în schimb este ceva ce poate schimba o iarnă pentru copiii cu nevoi din Oltenia: o pereche de ghetuțe noi, lăsată în locurile special amenajate la porțile de acces ale „Vulcanului“.

Universitatea Craiova și Fundația Zurli le vor duce mai departe copiilor din Oltenia care au cu adevărat nevoie de ele. Noi dăm fotbalul. Voi dați căldura. Împreună dăm speranță!“, se arată în comunicatul Universității Craiova.

Cum vede Sorin Cârțu lupta pentru play-off. Care echipe se bat pentru poziția a 6-a

Președintele Universității Craiova spune că vede o luptă crâncenă între mai multe echipe pentru play-off, asta după ce a fost de acord că sunt 5 formații care sunt cu șanse foarte mari să se claseze între primele 6. Cârțu e de părere că Universitatea Craiova, Dinamo, Rapid, FC Botoșani și FCSB vor fi în play-off la finalul sezonului regulat.

„(n.r. cine se va mai califica în play-off alături de Dinamo, Rapid, Craiova, FCSB și Botoșani) Cred că aici se va alege a 6-a echipă, dintre FC Argeș, Farul, U Cluj, Oțelul. Mi se pare mult mai constantă, FC Argeș, foarte greu de combătut. O echipă grea. Punctele avans se pot pierde ușor dacă ai câteva rezultate proaste. E o echipă care joacă, care are un echilibru în apărare și atac”, a spus Sorin Cârțu, la FANATIK SUPERLIGA.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow