Șocul zilei în fotbalul european: victorie cu cotă 45.00 la meciul fostului atacant de la Craiova și U Cluj!

Cel mai nebun meci al zilei s-a încheiat cu o victorie neașteptată, chiar sub ochii unui român. Iar cota de 45.00 a fost una care putea aduce o groază de bani celor care mizau pe ea.

Dec 1, 2025 - 21:30
 0  1
Șocul zilei în fotbalul european: victorie cu cotă 45.00 la meciul fostului atacant de la Craiova și U Cluj!

Totul s-a petrecut în campionatul Ucrainei, acolo unde modesta formație SC Poltava a dat lovitura și a obținut o victorie fabuloasă pe terenul lui Dinamo Kiev, cu o cotă de 45.00 la casele de pariuri.

Cotă 45.00 pentru cea mai nebună victorie a zilei

Aflată pe ultimul loc în campionatul Ucrainei, cu o singură victorie în 13 meciuri, SC Poltava a realizat cea mai mare surpriză a sezonului și a câștigat în deplasare cu formația lui Vladislav Blănuță, scor 2-1, în etapa cu numărul 14.

Oaspeții au deschis scorul prin Volodymyr Odaryuk (45+1) și l-au majorat după reușita lui Yevgen Misyura (73). Gazdele, la care Blănuță a rămas pe banca de rezerve, au redus din diferență prin Oleksandr Yatsyk (79), dar nu au mai avut puterea să revină.

Este probabil una dintre cele mai mari surprize înregistrate în acest sezon în fotbalul european. Iar acest lucru se reflectă și în faptul că SC Poltava avea la anumite case de pariuri o cotă de 45.00 pentru victorie.

Vladislav Blănuță nu se impune la Dinamo Kiev

După ce în sezonul precedent a jucat la Universitatea Cluj sub formă de împrumut, Vladislav Blănuță a fost cedat în vară de FC U Craiova la Dinamo Kiev în schimbul a 2 milioane de euro, plus 20% dintr-un viitor transfer.

Însă, atacantul român născut în Republica Moldova a intrat imediat în colimatorul fanilor ucraineni, deoarece pe contul de TikTok a publicat mai multe videoclipuri cu un cunoscut om de televiziune din Rusia, considerat drept un propagandist al lui Vladimir Putin.

Toată această tevatură creată în jurul său i-a dăunat fotbalistului în vârstă de 23 de ani, astfel că nici evoluțiile sale nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. El a jucat doar 303 minute în 10 meciuri în toate competițiile și a marcat un singur gol. Reușita a venit în victoria cu Zrinjski, scor 6-0, în etapa a 3-a a grupei de Conference League.

Clasamentul campionatului Ucrainei

Dinamo Kiev are un sezon mai mult decât modest și se află doar pe locul 7, cu 20 de puncte, la 10 lungimi în spatele liderului Șahtior Donețk. Chiar dacă a obținut a doua victorie în campionat, SC Poltava a rămas în continuare pe ultima poziție.

 

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow