Sondaj INSCOP. Nicușor Dan i-a dezamăgit pe români. Câtă încredere mai au oamenii în președintele României
Nicușor Dan începe să îi dezamăgească pe români, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP. Cine sunt cei care nu mai au deloc încredere în președintele țării.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/nicusor-dan-romani-dezamagiti.jpeg?#)
România s-a împărțit în două. Potrivit celui mai recent sondaj al INSCOP, românii au păreri total diferite față de președintele României, Nicușor Dan. Doar 29,7% spun că sunt complet de acord cu felul în care își face treaba ca președinte. Încă 23,5% sunt „parțial de acord”, însă procentul celor care dezaprobă, total sau parțial, ajunge la 41,8%.
Românii, dezamăgiți de Nicușor Dan. Câtă încredere mai au aceștia în șeful statului
Potrivit sondajului realizat între 20 și 26 iunie, președintele României este susținut în principal de românii cu studii superioare, din mediul urban și mai ales din București. În schimb, românii de la sate, scorul de încredere este mult mai scăzut.
Astfel, potrivit INSCOP, românii cei mai dezamăgiți de președintele României sunt cei care trăiesc la sate, au venituri mici și un nivel de educație mai scăzut. Doar 36,3% dintre cei cu studii primare sunt de acord cu activitatea sa, față de 76,8% dintre cei cu facultate.
În București și în orașele mai mari ale României, gradul de încredere depășește 65%, însă în rural acesta coboară spre 45%. Potrivit datelor din barometru, Nicușor Dan primește sprijin aproape total din partea votanților USR (87,8%) și PNL (80%), în timp ce votanții PSD sunt ceva mai rezervați (66%).
Nicușor Dan, președintele orașelor mari. La sate, e altă poveste
În schimb, doar 23,2% dintre simpatizanții AUR îl susțin, restul fiind complet împotriva noului șef de stat. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1150 de persoane, prin interviuri făcute la telefon. Marja de eroare este de ±2.9%. Rezultatele sunt considerate reprezentative la nivel național și au fost publicate de platforma Informat.ro în parteneriat cu INSCOP Research.
”Rezultatele arată că activitatea lui Nicușor Dan ca președinte este susținută de 53,2% dintre respondenți, cu un sprijin mult mai mare în rândul votanților USR (87,8%) și PNL (80,0%) și PSD (66%), dar foarte scăzut în rândul votanților AUR (23,2%). Nivelul de educație influențează semnificativ percepția: persoanele cu studii superioare indică un nivel de aprobare a activității președintelui de 76,8%, în timp ce persoanele cu studii primare de doar 36,3%.
Locuitorii din mediul urban mare și din București sunt mai favorabili (65-68%), spre deosebire de cei din rural (45,8%). Datele arată faptul că provocarea principală pentru mandatul președintelui Nicușor Dan este de a-și extinde sprijinul de la electoratul urban-educat înspre segmentele din zonele rurale, mai conservatoare, cu venituri mai mici și, evident mai vulnerabile”, explică directorul INSCOP, Remus Ștefureac.
Care este reacția ta?






