Sorin Cârțu și marea sa dorință la 70 de ani: „Ar fi frumos să luăm un trofeu!“. Care este regretul „legendei“ Universității Craiova și ce cadou fabulos a primit de la ginerele său

Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova, împlinește azi vârsta de 70 de ani! „Gloria“ Craiovei Maxima a oferit un interviu pe cât de amplu, pe atât de emoționant pentru FANATIK, un interviu în care îmbină amintirile de neuitat din vremea când încânta publicul de la nivelul gazonului cu marea sa dorință din postura de președinte.

Sorin Cârțu, vocea care încă „răsună“ din inima Științei

Într-o lume a fotbalului tot mai grăbită, unde loialitatea se măsoară în minute și pasiunea se diluează în cifre, Sorin Cârțu rămâne un reper de autenticitate, un simbol viu al Craiovei Maxima și al demnității oltenești. Nu e doar un fost jucător sau un antrenor cu palmares, ci un veritabil „paznic“ al flăcării „alb-albastre“, un om care respiră fotbalul cu aceeași intensitate cu care alții trăiesc marile iubiri. Pentru Craiova, Cârțu nu e doar un nume. Cârțu este un totem al fidelității, o lecție despre ce înseamnă să aparții cu trup și suflet unui ideal.

Ceva mai jos puteți trăi din plin un interviu în exclusivitate cu Sorin Cârțu, omul care a făcut din fotbal o profesie a credinței și din Craiova un legământ!

Dorința „supremă“ a lui Sorin Cârțu la împlinirea celor 70 de ani

Care e marea dorință la 70 de ani?

– Sănătate maximă pentru familia mea, pentru mine. Pentru echipă tot așa, sănătate maximă. Astea înseamnă îndeplinirea obiectivelor. Ar fi frumos să luăm un trofeu. Ar fi fost și mai frumos să se fi întâmplat treaba asta cu un antrenor preferat de mine, Mirel Rădoi.

Tot astăzi faceți un an de când ați revenit la Universitatea Craiova.

– Da? Tot așa am venit, pe 12 noiembrie?

Aveți o amintire mai specială din copilărie de la o zi de naștere?

– Toate au fost frumoase. Când erau meciurile de ziua mea, sau în preajma zilei mele de naștere, nu prea am avut rezultate bune. Am avut puține rezultate pozitive. Cam tot timpul când era ziua mea eram mohorât din cauza fotbalului. Și acum e puțin mohorâtă ziua mea. A fost înfrângerea asta cu UTA, cu toate că înainte a fost victoria de la Viena.

Ați primit un cadou mai special?

– Acum am primit un cadou special, la 70 de ani. Mi l-a făcut în avans ginerele meu, cu un prieten bun de-al lui, Cristi. Am fost la Real Madrid cu Barcelona, ăsta a fost cadoul lor pentru mine la 70 de ani. Da, a fost primul El Clasico. Nu prea am avut timp, au fost altele cu un iz mult mai puternic decât ăsta, dar dacă m-au prins în activitate, nu aveam cum să plec.

Sorin Cârțu și golul din finala Cupei României din 1977: „Era o primă performanță majoră pentru mine!“

Ați avut peste 300 de meciuri la nivelul primei ligi. Aveți vreun gol preferat?

– Golul din finala Cupei României, din 1977. Era o primă performanță majoră pentru mine, să câștigăm Cupa României (n.r. 2-1 cu Steaua). Au mai fost și golurile din cupele europene, am mai dat și câte 4 goluri, o dată Stelei, o dată Gloriei Buzău.

Mai țineți minte primul interviu pe care l-ați dat?

– Nu, nu mai știu.

Spuneați că vi se reproșează că sunteți prea tehnic și că ratați destul de mult.

– Eram un atacant care își crea foarte multe posibilități de a marca și nu tot timpul aveai inspirația asta majoră de a marca.

Mai spuneați că din cauza asta aveți puține selecții la echipa națională. E ăsta un regret?

– Da. Dar știi cum e, depinde de antrenorii care erau acolo, de viziunea lor. Plus de concurența care era pe vremea mea, erau foarte mulți atacanți buni, de valoare. E un regret că nu am jucat mai mult. Dar cel mai mare regret e că am fost de două ori vicegolgheter, ambele le-am pierdut la penalty. Eu nu executam penalty, dădeam goluri din acțiuni. Dar în momentul acela am bătut pentru a ajunge golgheter, dar am ratat unul cu Steaua, altul cu Progresul, de două ori, în 1981-1982 și 1982-1983. Deși în meciul cu Steaua am dat patru goluri, mi-a apărat Duckadam penalty.

Cum a ajuns Sorin Cârțu să antreneze Electroputere și Universitatea Craiova

Când v-ați dat seama că vreți să deveniți antrenor?

– În ultimii ani de jucat, îmi scriam antrenamentele. La vremea aceea îl aveam antrenor pe Mircea Rădulescu, mi-a dat o carte de specialitate de la Coverciano, scriam ce antrenamente îmi plăceau de acolo. Am făcut și dintr-un spirit de frontă, trebuia să plec afară în 1986, la Veria (n.r. club din Grecia), și nu s-a mai realizat. Nu a vrut Securitatea. Nu aveam pilele necesare ca cei de la Steaua și Dinamo, nu a vrut sistemul de atunci. M-am enervat și am zis că o să fac totul în fotbal pentru interesul meu. S-a ivit posibilitatea, pentru că de la Craiova a plecat Bondrea la Sibiu și au rămas fără antrenor. Atunci, conducerea de la Electroputere mi-a propus să fiu antrenor-jucător și mi-a reușit. În timp, am făcut și eu rost de cartea pe care o avea nea Mircea Rădulescu. Nu am stat mult la Electroputere, am stat vreo un an și jumătate, pe urmă m-a cerut Universitatea Craiova, unde am stat 4 ani.

Cine v-a zis prima dată Sorinacio?

– Nu mai știu. Era cineva de la Gazeta Sporturilor. Era prin anii 2000, se știa că sunt iubitor al fotbalului italian, că am o apărare mai intensă. E un nume care mi-a plăcut.

Aveți vreo echipă preferată din Italia?

– A fost la vremea respectivă Milanul. Mi-a plăcut și Juventus. Nu eram stabil pe o echipă. Îmi plăcea fotbalul italian. În biblioteca mea de antrenorat erau cărți numai de la Coverciano. Știu limba italiană și puteam traduce tot de acolo.

Ați avut vreun model de jucător?

– Îmi plăcea de la noi Dobrin, era un tip tehnic. Din străinătate mi-a plăcut Cruyff. Pentru mine a fost cel mai mare fotbalist. Ca antrenor îmi plăceau Leo Beenhakker și Giovanni Trapattoni.

Eventul din 1991, pentru totdeauna în memoria lui Sorin Cârțu

Care a fost cea mai frumoasă amintire ca antrenor?

– Când am câștigat campionatul și Cupa României, eventul din 1991. Alea sunt niște reușite care îți caracterizează munca, tot ce însemni tu ca antrenor.

Ar fi mai mare bucuria în acest an dacă Craiova ar reuși eventul?

– În oraș, da, se poate. Știi cum e, fanii au evoluat de cum se manifestau atunci. Pentru a ne da seama trebuie să fim puși în situația asta. Să dea Dumnezeu să fim puși în situația asta.

Puteați face mai mult ca antrenor și jucător?

-Da, se putea. Întotdeauna se poate mai mult. Puteam să antrenez mai mult. Nu trebuia să fac ce am făcut la Basel. Aia m-a tras în spate. Vezi, acolo nu am avut un echilibru emoțional. Mi-am găsit niște alibiuri. Era o boală foarte gravă pe care o aveam, hepatita C, acționa asupra mea. Era o oboseală psihică.

Ce ați vrea să se spună despre Sorin Cârțu peste 70 ani?

– Că pasiunea mea pentru fotbal și sacrificiul pe care l-am făcut, și ca fotbalist și ca antrenor, m-a făcut un om remarcat în fotbalul românesc. Am ajutat prin munca mea, prin jucătorii pe care i-am descoperit, am creat bucurie pentru oameni ca fotbalist, mai ales în zona mea, aici în Craiova. Cam asta aș vrea să se vorbească despre mine.

Sărbătoriți cu echipa astăzi?

– Nu, sunt cu ale mele. Sărbătorim în club. Le-am adus destule dulciuri. Am adus de toate. Și de la restaurant și de la cofetărie. Sunt ponderat, eu nu mă omor cu dulciurile. Mâine sărbătoresc cu neamurile, cu familia.