Șoseaua așteptată de toți bucureștenii, din nou întârziată. Când se va putea circula pe drumul de mare viteză
Proiectul care ar trebui să schimbe traficul din Capitală e din nou blocat. Problemele nu se mai termină, iar șoferii își pierd răbdarea.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/autostrada.jpg?#)
Este vorba despre Autostrada de Centură A0 Sud, unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură rutieră din jurul Capitalei. Acest drum nu va fi gata pe 15 iunie, așa cum au anunțat inițial autoritățile. Potrivit Ministerului Transporturilor, deschiderea traficului pe Lotul 3 va fi, cel mai probabil, amânată până la sfârșitul lunii iunie.
Șoseaua așteptată de bucureșteni, din nou întârziată
Tronsonul are o lungime de 18 kilometri și este realizat de compania grecească Aktor. Este ultima bucată lipsă din inelul sudic al Autostrăzii A0. Până în prezent, întârzierea totală pentru acest proiect este de doi ani și jumătate. Segmentul care leagă A0 de Autostrada București – Piteșți este unul dintre cele mai așteptate drumuri din jurul Capitalei, în principal pentru că va fluidiza traficul rutier în zona de sud-vest a Bucureștiului.
Inițial, autoritățile anunțaseră că lucrările vor fi încheiate până la jumătatea lunii iunie, iar șoferii vor putea circula pe întregul semicerc sudic al autostrăzii. Reprezentanții constructorului grec promiseseră că vor solicita recepția lucrărilor pe 31 mai. Ulterior, autoritățile estimau că din acel moment se va putea circula neîntrerupt pe ruta Constanța – Curtea de Argeș (A2 – A0 – A1), dar și pe direcția Constanța – Craiova (A2 – A1 – DEx12).
Motivul pentru care drumul așteptat de toți bucureștenii nu a fost gata la timp
Cu toate acestea, din cauza ploilor neîntrerupte de la finalul lunii mai lucrările au fost întârziate, iar termenul a fost amânat. Oficialii din Ministerul Transporturilor au precizat că în prezent se fac pre-recepțiile, iar restul lucrărilor sunt în fază de finalizare. Potrivit acestora, mai trebuie montate parapetele, panourile antiorbire și marcajele rutiere, dar și finalizate unele pasaje.
„În funcție de durata Pre-recepției și a recepției la terminarea lucrărilor dar și de evoluția lucrărilor care sunt încă de finalizat în câteva zone, întârziate și de ploile din ultimele săptămâni, vom da în trafic și acest lot de autostradă, nu mai târziu de sfârșitul lunii Iunie”, anunța zilele trecute Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, pe Facebook.
Importanța acestui tronson este uriașă. Specialiștii în infrastructură îl consideră cea mai importantă lucrare rutieră care trebuie finalizată anul acesta. Când va fi deschis, șoferii vor putea evita orașul pe direcția A2 – A1, fiind o alternativă rapidă mai ales pentru transportatori.
Proiectul trebuie să fie finalizat în urmă cu doi ani și jumătate
De asemenea, impactul economic va fi resimțit în întreaga zonă de sud a țării, nu doar în București, mai ales în zonele comerciale din Ilfov și Giurgiu. Potrivit imaginilor publicate de asociația Infrastructura România pe 4 iunie, șantierul este aproape de final, iar echipele de muncitori lucrează intens.
Totuși, proiectul nu a fost lipsit de probleme. Conform CNAIR, termenul inițial de predare era noiembrie 2022, dar acesta a fost amânat până în noiembrie 2023, iar apoi de alte trei ori. În urma acestor întârzieri, compania Aktor a primit un certificat negativ și penalități de aproximativ 5 milioane de lei, la un contract total de 853 de milioane.
Care este reacția ta?






