Ștefan Baiaram, la pământ după ce U Craiova a fost eliminată din Conference League. „E cea mai neagră seară de când m-am apucat de fotbal”

Supărare mare în tabăra oltenilor după AEK - U Craiova 3-2. Ce a declarat Ștefan Baiaram la finalul meciului de coșmar din Atena. „Nu m-aș fi gândit vreodată”.

Dec 19, 2025 - 03:30
 0  0
Ștefan Baiaram, la pământ după ce U Craiova a fost eliminată din Conference League. „E cea mai neagră seară de când m-am apucat de fotbal”

Coșmar pentru Universitatea Craiova! Oltenii au ratat dramatic calificarea în primăvara europeană. Echipa din Bănie a pierdut în minutul 90+15 duelul cu AEK Atena și a terminat abia pe locul 25 în clasament.

Dezastru la Atena! Universitatea Craiova, out din Conference League

Oltenii au făcut un meci bun în Grecia și au condus până pe finalul partidei cu 2-0. AEK Atena a revenit însă în mod incredibil pe final și a înscris trei goluri. Lovitura de grație a venit la ultima fază, atunci când elenii au marcat golul victoriei din penalty.

După acest rezultat, Universitatea Craiova părăsește UEFA Conference League. Echipa din Bănie a încheiat abia pe locul 25 și nu a prins biletele pentru primăvara europeană, deși părea foarte aproape de acest obiectiv. A fost supărare mare în tabăra oltenilor.

Ștefan Baiaram, distrus după AEK – U Craiova 3-2

Ștefan Baiaram, unul dintre marcatorii Universității Craiova, a venit la flash-interviu cu moralul la pământ. Atacantul oltenilor este de părere că echipa a meritat să se califice mai departe în Conference League și nu înțelege căderea din finalul partidei.

E prima oară când nu îmi găsesc cuvintele. E cea mai neagră seară de când m-am apucat de fotbal. Puteam să facem 3-0. Am luat gol în minutul 115. Nu mai știu ce să zic. Nu m-aș fi gândit vreodată. Nu mă așteptam nici să ne egaleze. Mai erau câteva minute de joc. Ne-au dat gol la ultima fază și ne-au bătut.

Clar, au jucători cu calitate, care au evoluat la echipe bune. Puteam totuși să facem 3-0. Mergem acasă supărați. Noi am arătat foarte bine în această campanie. Am învins echipe foarte bune. De asta suntem atât de supărați. Dacă ne-ar fi dominat de la început, ar fi fost altceva. Merităm să trecem mai departe.

Clar, am luat gol în minutul 98, în prelungiri, și asta a prelungit meciul. AEK a jucat pe teren propriu. Era clar că va trage puțin cu ei”, a declarat Ștefan Baiaram la Digi Sport.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow