Ștefan Târnovanu îi face praf pe Colțescu și Hațegan după CFR Cluj – FCSB 2-2: „Foarte ciudat, foarte dubios. Să mă ierte Dumnezeu”

Ștefan Târnovanu i-a „mitraliat” pe Sebastian Colțescu și Ovidiu Hațegan după CFR Cluj - FCSB 2-2. Campioana a solicitat două penalty-uri nedate în Gruia

Sep 1, 2025 - 01:30
 0  1
Ștefan Târnovanu îi face praf pe Colțescu și Hațegan după CFR Cluj – FCSB 2-2: „Foarte ciudat, foarte dubios. Să mă ierte Dumnezeu”

Ștefan Târnovanu (25 de ani) și-a ieșit din minți la flash-interviu după CFR Cluj – FCSB 2-2. Goalkeeperul campioanei a dat de pământ cu „centralul” Sebastian Colțescu și cu arbitrul VAR Ovidiu Hațegan. 

Ștefan Târnovanu, dur cu Colțescu și Hațegan după CFR Cluj – FCSB 2-2: „Mă mai întreabă lumea de ce ne supărăm”

FCSB a smuls un punct din deplasarea din Gruia, acolo unde a remizat la 2 împotriva lui CFR Cluj. Campioana en-titre a marcat primul gol din penalty, dar a mai solicitat alte două lovituri de pedeapsă în actul secund.

Roș-albaștrii au vrut 11 metri în două faze diferite. Mai întâi, Matei Ilie l-a tras evident de tricou pe Denis Alibec în careu, după care Adrian Păun a respins cu cotul o minge expediată de Adrian Șut. La ambele faze, „centralul” Sebastian Colțescu a lăsat jocul să continue, iar Ovidiu Hațegan, aflat în camera VAR, nu a intervenit.

„În a doua repriză am fost prinși de vreo două-trei ori pe contră, dar nu mi se pare că au avut multe ocazii. După asta egalăm, cu toate că înainte penalty clar! Să mă ierte Dumnezeu, mă mai întreabă oamenii de ce ne supărăm. Nu există. Penalty clar. VAR, nu știu. Să dăm vina pe asta? După aceea spuneți că jucăm noi slab și că suntem slabi.

Ok. Poate nu sunt eu cel mai bun și noi nu suntem cei mai buni, dar nu există. Nu există să nu dai ceea ce este. În prima repriză când e penalty nu vede. Poate nu e penalty, dar dă-mi corner. Foarte ciudat arbitrajul. Dar nu există, nu există așa ceva .

 M-am uitat pe fază și am văzut că Șut e lovit înainte de fază și arbitrul fluieră mingea indirectă. De ce le dai mingea lor să bată? Au avut mingea în control sau ceva? Nu înțeleg. Fluieră când e mingea în aer, pentru ce le dai tot mingea lor? Nu știu. Foarte ciudat, foarte dubios. Îmi pun foarte multe semne de întrebare”.

FCSB a primit un penalty în prima repriză, dar i s-au refuzat două în actul secund

Interesant este faptul că Sebastian Colțescu n-a dat penalty nici măcar în prima repriză, când Ovidiu Hațegan i-a atras atenția „centralului” craiovean că Anton Kresic a comis henț. Inițial, Colțescu dăduse aut de poartă pentru formația gazdă.

„Suntem foarte departe de primul loc. Campionatul e lung. Trebuie să începem să câștigăm. Avem acum pauză, iar după sper să legăm mai multe victorii.

Cine merge la națională va merge cu inima deschisă, cine nu, va sta acasă să se pregătească. Când vom reveni trebuie să începem bine”, a declarat Ștefan Târnovanu, după CFR – FCSB 2-2.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow