SuperLiga, live video etapa 28. Oțelul – U Cluj 0-1. Echipa lui Ovidiu Sabău urcă din nou pe primul loc. Cum arată clasamentul

Află tot ce trebuie să știi despre etapa 28 din SuperLiga. Televizări, cote la pariuri, clasament, echipe de start și programul complet al rundei.

Feb 21, 2025 - 23:00
 0  2
SuperLiga, live video etapa 28. Oțelul – U Cluj 0-1. Echipa lui Ovidiu Sabău urcă din nou pe primul loc. Cum arată clasamentul

SuperLiga vine cu etapa 28 în perioada 21-24 februarie. Hermannstadt – Gloria Buzău deschide runda vineri, de la ora 17:00. FCSB – Dinamo este marele derby al rundei, duminică, de la 20:00. Iar Farul – Rapid, luni, de la 20:00, va trage cortina peste etapa 28.

UPDATE: Cum arată clasamentul după Oțelul – U Cluj 0-1

Clasamentul după Oțelul - U Cluj 0-1

UPDATE: Oțelul – U Cluj 0-1

Min. 90+3: Final de meci. U Cluj pleacă cu toate cele 3 puncte și urcă temporar pe primul loc.

Min. 86: Teles trimite o torpilă pe poartă, însă doar bara o salvează pe U Cluj de la gol.

Min. 80: Dur-Bozoancă respinge în corner mingea expediată de Dan Nistor pe poartă.

Min. 78: Același Markovic se luptă pentru minge, reușește să obțină posesia, dar trage pe lângă poartă după o întoarcere foarte bună.

Min. 58: Markovic, intrat la pauză, driblează doi adversari și trage din 4 metri direct în plasa laterală.

Min. 55: Bară pentru U Cluj. Dan Nistor a fost aproape să marcheze după un șut din afara careului.

Min. 46: A început repriza secundă.

Min. 45+2: Final de primă repriză. Ardelenii merg la cabine cu un gol avantaj pe tabelă.

Min. 45: Artean a tras de la distanță la poartă. Balonul a trecut cu putere pe lângă poarta gazdelor.

Min. 35: Simion și-a încercat și el norocul la poarta lui Dur-Bozoancă, dar mingea a trecut pe lângă.

Min. 20: GOOOOOOL U Cluj! Chipciu centrează în fața porții, iar Fabry trimite balonul în poartă.

Min. 15: Teles a tras la poartă, iar mingea deviată de unul dintre fundașii ardelenilor a trecut milimetric pe lângă bară.

Min. 1: A început meciul de la Galați.

UPDATE: Echipele de start la meciul Oțelul – U Cluj

  • Oțelul: Dur-Bozoancă – Cisse, Angha, Bonilla, Gomes Silva – Lameria, Zivulic, Teles – Tănasă, Maciel, Bani. Rezerve: I. Popescu – Zhelev, S. Rus, Mitulețu, Maftei, I. Neagu, Cojocaru, Burcea, Al. Stan, Bourard, Andronache, Markovic. Antrenor: Ovidiu Burcă.
  • U Cluj: Lefter – Van der Werff, Masoero, I. Cristea, Chipciu – Simion, Bic, Artean – Nistor, Bettaieb, Fabry. Rezerve: Gertmonas – Boboc, Oancea, Mitrea, Lasure, Codrea, Rață, Oaidă, Bota, Silaghi, Miranyan. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

UPDATE: Hermannstadt – Gloria Buzău 2-1 (Goncalves 11, Neguț 81 pen. / Luckassen 9)

Final de meci – Hermannstadt se impune cu 2-1 în fața Gloriei Buzău și speră în continuare că poate prinde locul 6 care să o ducă în play-off.

sup

Min. 81 – GOOOL Hermannstadt!!! Neguț transformă cu siguranță penalty-ul pe care tot el l-a obținut după un fault comis de De Nooijer. Lovitura de la 11 metri s-a acordat după intervenția VAR.

Min. 50 – Lazar are încă 2 parade de excepție într-o singură fază. Prima dată scoate excelent reluarea din foarfecă a lui Murgia, iar apoi îl blochează miraculos pe Ianis Stoica.

Min. 48 – Ianis Stoica driblează doi adversari și șutează sub transversală, dar Lazar are un reflex fabulos.

Min. 46 – Start în repriza secundă.

Min. 45+1 – După o primă repriză spectaculoasă cu o mulțime de ocazii de poartă, Hermannstadt și Gloria Buzău intră la pauză la egalitate, scor 1-1.

Min. 42 – Budescu dă o pasă genială cu exteriorul, dar Dobrosavlevici nimerește bara. Fundașul buzoienilor este semnalizat în cele din urmă în poziție de ofsaid.

Min. 37 – Ianis Stoica mai ratează o ocazie mare, șutul său din voleu de la 12 metri se duce pe lângă poartă.

Min. 35 – Eroare mare în defensiva buzoienilor, dar șutul lui Ianis Stoica este scos de un fundaș din fața porții goale.

Min. 11 – GOOOL Hermannstadt!!! Bucuria buzoienilor a durat foarte puțin, deoarece Goncalves a restabilit egalitatea după o fază superbă de atac a gazdelor.

Min. 9 – GOOOL Gloria Buzău!!! Budescu îl pune în cursă de De Nooijer, acesta centrează excelent în fața porții și Luckassen răspunde prezent și împinge mingea în plasa porții lui Căbuz

Min. 3 – Oaspeți nu reușesc să scoată mingea din careu la un corner, Găman șutează de la 11 metri, dar Luckassen își salvează echipa și respinge de pe linia porții.

Min. 1 – Start în meciul de la Sibiu!

  • Hermannstadt: Căbuz – Balaure, Găman, Ionuț Stoica, Selimovic, Goncalves – Biceanu, Ivanov, Murgia – Ianis Stoica, Buș. Rezerve: Muțiu, I. Pop, Antwi, Bejan, Chițu, Gîndilă, D. Iancu, Kujabi, Mihart, Oroian, R. Popescu. Antrenor: Marius Măldărășanu.
  • Gloria Buzău: Lazar – Dobrosavlevici, Puerto, Cestor, De Nooijer – Mihai, Albu – Ciranni, Budescu, Tavares – Luckassen. Rezerve: Răilean, Greab, Benavente, Dumitrașcu, Ișfan, S. Pîrvulescu, Saveljevs, Turda, Vito. Antrenor: Eugen Neagoe.

Live video etapa 28 SuperLiga. FCSB – Dinamo, marele derby

Derby-ul FCSB – Dinamo este capul de afiș al rundei, dar foarte importante vor fi și partidele CFR Cluj – Petrolul, UTA Arad – Sepsi și Farul – Rapid.

Etapa 28 din SuperLiga, antepenultima din sezonul regulat, poate stabili configurația completă pentru play-off și play-out. Rapid, care închide etapa luni, de la 20:00, pe terenul Farului, își poate asigura locul în top 6, dacă învinge, iar Sepsi și Petrolul nu câștigă.

Cine transmite la TV meciurile din etapa 23 din SuperLiga. Program complet

Posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1 vor transmite la TV partidele din etapa 28 de SuperLiga. Iată programul complet al rundei:

Vineri, 21 februarie

  • Ora 17:00 FC Hermannstadt – Gloria Buzău
  • Ora 20:00 Oţelul Galaţi – U Cluj

Sâmbătă, 22 februarie

  • Ora 18:00 FC Botoșani – Universitatea Craiova
  • Ora 20:30 CFR Cluj – Petrolul

Duminică, 23 februarie

  • Ora 15:00 Unirea Slobozia – Poli Iași
  • Ora 20:00 FCSB – Dinamo

Luni, 24 februarie

  • Ora 17:00 UTA Arad – Sepsi
  • Ora 20:00 Farul – Rapid

Clasament SuperLiga după 27 de etape

Patru formații sunt sigure deja de prezența în play-off-ul SuperLigii. FCSB, Universitatea Craiova, U Cluj și CFR Cluj și-au asigurat acest drept cu 3 etape rămase de disputat.

Lucrurile sunt sigure și în partea inferioară. Oțelul, Unirea Slobozia, FC Botoșani, Poli Iași Gloria Buzău vor evolua în play-out. Hermannstadt, Farul și UTA Arad, cu 35, 34, respectiv 33 de puncte, mai păstrează șanse pur teoretice de a prinde locul 6.

În schimb, Petrolul și Sepsi, ambele cu 37 de puncte, speră în pașii greșiți ai Rapidului (45) în aceste ultimele 3 etape din sezonul regular. Totuși, în cazul în care cele două nu câștigă, iar giuleștenii reușesc să se impună, configurația play-off-ului și play-out-ului va fi stabilită încă din etapa 28 de SuperLiga.

Clasament SuperLiga după 27 de etape
Clasament SuperLiga după 27 de etape

Cote și ponturi pariuri etapa 28 SuperLiga

Judecând după cotele la victorie, CFR Cluj pare să aibă cel mai ușor meci din această etapă. Ardelenii au cotă 1,60 să se impună acasă în fața Petrolului. Pentru celelalte pretendente la primul loc, U Cluj are 2,05 pentru un succes la Galați, iar Craiova 2,10 pentru a învinge la Botoșani.

În marele derby, FCSB e favorită, cu 1,76 pentru o victorie cu Dinamo pe Arena Națională.

Vezi live video etapa 28 din SuperLiga. Clasamentul actualizat și meciurile fază cu fază

Pe FANATIK ai la dispoziție toate informațiile legate de etapa cu numărul 28 din SuperLiga, sezonul regulat. Echipele oficiale de start, meciurile fază cu fază, marcatori și detaliile care contează sunt aici.

Iar la finalul etapei, rezultatele și clasamentul actualizat sunt tot pe FANATIK.ro. Mai mult, poți citi toate declarațiile protagoniștilor la finalul partidelor și cele mai importante reacții din lumea fotbalului autohton.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow