Suporterii lui FCSB i-au desființat pe jucătorii lui Gigi Becali după 0-0 la pauză cu Inter Club D’Escaldes: „Varză! Ăștia sunt încă în vacanță?”

Fanii FCSB-ului au fost nemulțumiți de prestația campioanei României din prima repriză a partidei cu Inter Club D’Escaldes. Ce mesaje acide au lansat suporterii.

Jul 15, 2025 - 23:30
 0  0
Suporterii lui FCSB i-au desființat pe jucătorii lui Gigi Becali după 0-0 la pauză cu Inter Club D’Escaldes: „Varză! Ăștia sunt încă în vacanță?”

FCSB joacă în Andorra pentru calificarea în turul 2 preliminar al UEFA Champions League. Campioana din SuperLiga României a făcut o primă repriză slabă în duelul cu Inter Club D’Escaldes, iar fanii s-au aprins în secțiunea de comentarii.

Suporterii FCSB-ului, vehemenți la adresa jucătorilor după prima repriză a returului cu Inter Club D’Escaldes

După ce a câștigat partida tur cu Inter Club D’Escaldes, scor 3-1, FCSB s-a deplasat în Andorra pentru manșa retur a disputei din turul 1 preliminar al UEFA Champions League.

Jucătorii lui Elias Charalambous nu au avut o prestație deloc bună în prima repriză a partidei din Andorra, iar suporterii au criticat echipa patronată de Gigi Becali la pauza meciului.

„Vai mama lor de jucători, ăștia sunt încă în vacanță?”, „Suntem varză”, „Cu așa echipă, nu avem ce căuta mai departe”, „Rușine, rușine, rușine”, au fost câteva dintre mesajele suporterilor de la FCSB.

Campioana României este susținută de un grup de 15 suporteri, care au făcut deplasarea din țară pentru a fi alături de gruparea roș-albastră. În total, cu tot cu cei veniți din Spania, FCSB a avut peste 50 de susținători în Andorra.

Două schimbări în tabăra FCSB-ului la pauza meciului cu Inter Club D’Escaldes

Deși a început cu cel mai bun 11 posibil la returul cu Inter Club D’Escaldes, FCSB a arătat rău în prima repriză a partidei din Andorra, având puține șanse de a marca în poarta gazdelor.

Dennis Politic și Darius Olaru au fost schimbați la pauza meciului cu David Miculescu și Marius Ștefănescu. Căpitanul Olaru a fost unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren, fiind revenit pe gazon la finalul sezonului trecut.

El a fost criticat de Gigi Becali după primele meciuri oficiale din acest sezon, dar mijlocașul a stat mult timp departe de gazon, după accidentarea suferită la umăr la începutul acestui an.

 

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow