Suporterii români, escortați de poliție. Ce le reproșează ultrașii autorităților locale din Bosnia

Zeci de fani români susțin că nu au fost lăsați să ajungă la timp la partida cu Bosnia, de la Zenica. Ce le impută ultrașii polițiștilor, care ar fi făcut exces de zel.

Nov 16, 2025 - 00:00
 0  0
Suporterii români, escortați de poliție. Ce le reproșează ultrașii autorităților locale din Bosnia

750 de români erau așteptați să fie în tribune la partida Bosnia-România. Din nefericire, doar câțiva dintre ei au avut privilegiul să prindă fluierul de start pe stadion. Fanii au fost șicanați de autorități imediat ce au intrat în Bosnia.

Suporterii români, escortați de poliție, în drum spre Zenica

Din cauza nenumăratelor opriri ale polițiștilor pentru controale, mai mulți ultrași erau încă în drum spre Zenica când Daniel Bîrligea deschidea scorul cu o “scăriță” de mare efect. Escortați de oamenii legii, suporterii au vizionat prima repriză de pe telefoanele mobile.

Fanii susțin că autoritățile locale au făcut exces de zel și că de la început obiectivul lor a fost să nu-i lase să ajungă la timp la stadion. Pe rețelele sociale au fost urcate mai multe filmulețe în care se observă cum suporterii echipei naționale sunt conduși de poliție spre Zenica.

Ultrașii mai acuză că au fost controlați la sânge și că polițiștii i-au ținut din drum fără vreun motiv anume.

Ce au făcut suporterii Bosniei în timpul intonării imului României

Nu doar polițiștii au fost ostili cu românii, ci și fanii gazdelor. De altfel, ura s-a simțit încă de la imn. “Deșteaptă-te, române!” nu s-a putut auzi pe stadion. Suporterii Bosniei au fluierat continuu.

Din fericire, elevii lui Mircea Lucescu nu s-au lăsat intimidați de ultrașii gazdelor, reușind o primă repriză foarte bună.

De ce au cerut jurnaliștii din Bosnia ca românii să fie escortați afară din țară

Ostilitatea gazdelor nu trebuie, totuși, să surprindă. Amintim că înaintea duelului cu Bosnia, ultrașii români au afișat un banner scandalos la Belgrad.

Pe rețelele sociale a apărut o fotografie în care se vede mesajul scris în engleză: „Mladić este un erou al Europei, reduce musulmanii la zero”.

Jurnaliștii bosniaci au reacționat imediat după mesajul afișat de români și au solicitat blocarea accesului acestor fani în țară. De asemenea, au cerut autorităților să verifice dacă aceștia au intrat deja în Bosnia și, daca este așa, să-i escorteze afară.

Așteptăm reacția Federației de Fotbal din Bosnia și Herțegovina. Să anunțe UEFA și FIFA și să interzică românilor accesul pe Bilino Polje.
Mesajul rușinos al fanilor români dinamoviști transmis din Belgrad nu trebuie să fie o poveste care durează o oră sau două. Autoritățile trebuie să acționeze, iar Federația de Fotbal din Bosnia și Herțegovina trebuie să informeze FIFA și UEFA despre tot ce s-a întâmplat.

Era de așteptat ca această fotografie să provoace multe reacții. Mesajul rușinos și glorificarea unei persoane condamnate pentru genocid și crime de război este condamnabilă. Cei care s-au fotografiat cu acel banner trebuie să primească interdicție de intrare în Bosnia și Herțegovina.

Statul trebuie să acționeze, dar la fel trebuie să facă și Federația de Fotbal din Bosnia și Herțegovina, care trebuie să ceară de urgență autorităților să interzică accesul fanilor români în țară sau, dacă au intrat deja, să fie escortați în afara ei”, au notat cei de la sportsport.ba.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow