Surpriză: cine a fost cel mai bun jucător în amicalul de lux Dinamo – Petrolul 0-3! E fiul unui fost atacant român
Formația lui Liviu Ciobotariu s-a impus cu 3-0 în meciul amical de la Săftica, împotriva celor de la Dinamo. Andreas Niţă, fiul lui Robert Niţă, a tranșat soarta meciului
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/dinamo-petrolul-2.jpg?#)
Dinamo a picat primul examen al perioadei de pregătire împotriva Petrolului. Prahovenii s-au impus cu scorul de 3-0 la Săftica, iar fiul unui fost mare fotbalist român a fost remarcatul zilei după ce a contribuit decisiv la două dintre reușitele „lupilor galbeni”.
Prestație de senzație în amicalul Dinamo – Petrolul 0-3. Fiul lui Robert Niță a fost omul meciului, deşi a jucat doar în repriza a doua
Partida dintre Dinamo și Petrolul de la baza din Săftica a reprezentat primul amical al verii pentru ambele formații. Alex Musi a fost titular pentru „câinii roșii”, însă nu s-a evidențiat în joc, echipa sa pierzând cu scorul de 3-0, dar surpriza a venit din altă parte.
Intrat pe teren în repriza a doua, Andreas Niță, fiul lui Robert Niță, a fost decisiv pentru Petrolul Ploiești, echipă unde se află în probe, iar prestația sa din acest meci l-ar putea convinge pe Liviu Ciobotariu să-l păstreze în lot pentru următorul sezon de SuperLiga României.
Scorul a fost 0-0 până în minutul 70, când prahovenii au înscris prin Iustin Răducan. 8 minute mai târziu, Andreas Niță, remarcatul zilei, l-a servit perfect pe Raul Bucur, care a dublat avantajul „lupilor”. În minutul 88, același Andreas Niță a obținut un penalty, care a fost transformat de David Ilie, stabilind scorul final: 0-3.
Fiul lui Robert Niță are 21 de ani și a jucat meciuri pentru echipa de seniori a celor de la FC Voluntari. În sezonul 2023/2024, când iflovenii au retrogradat în divizia secundă, Andreas Niță a fost introdus în 7 partide și a reușit să marcheze primul său gol în Liga 1.
Andreas Niță a suferit o ruptură de ligament încrucișat la începutul anului 2024
În stagiunea recent încheiată din Liga a Doua, extrema dreaptă, cotată la 25.000 de euro de site-ul Transfermarkt, a bifat doar două apariții pentru FC Voluntari, care a ratat promovarea în prima ligă in extremis, la loviturile de departajare contra Unirii Slobozia.
La începutul anului 2024, Andreas s-a accidentat grav în cantonamentul de iarnă al echipei, din Antalya, și a lipsit o bună perioadă de timp. El a fost operat în Valencia la ligamentul încrucișat al piciorului drept și a lipsit aproximativ 8 luni, însă în acest moment este sănătos și gata să demonstreze că se poate impune la o echipă de prim eșalon.
Care este reacția ta?






