Surpriza pregătită de ultrașii naționalei României pentru meciul cu San Marino. Foto exclusiv
Meciul dintre România și San Marino este așteptat cu sufletul la gură la Ploiești. Chiar dacă „tricolorii” nu mai au șanse la locul 2, fanii Petrolului au pregătit o super scenografie
Simbolurile Ploieștiului vor veghea „tricolorii” la partida dintre România și San Marino, ultima din preliminariile lui CM 2026. Fanii Petrolului au pregătit o scenografie cu totul și cu totul deosebită.
Nichita Stănescu și Ion Luca Caragiale, în peluză la România – San Marino
România nu mai poate urca mai sus de locul 3 în Grupa H din preliminariile CM 2026. Astfel, meciul cu San Marino, de pe „Ilie Oană” va fi doar unul de palmares, în care „tricolorii” își pot îmbogăți palmaresul. Partida de de la Ploiești are loc marți, 18 noiembrie, de la ora 21:45 și va fi transmisă în direct pe Antena 1.
Cu o zi înaintea meciului care se va disputa pe arena „lupilor galbeni”, FANATIK a aflat în exclusivitate scenografia pe care au pregătit-o fanii Petrolului. La duelul cu San Marino, în Peluza Latină își vor face apariția și cele două mari simboluri ale orașului, Nichita Stănescu și Ion Luca Caragiale.
Sub chipurile celor doi mari scriitori români se poate citi și mesajul „ploieșteni sub un singur ideal”.

Câte bilete s-au vândut la România – San Marino
Biletele pentru meciul dintre România și San Marino, ultimul din preliminariile CM 2026 s-au vândut încă de luna trecută. Toată suflarea tricoloră se așteapta la un rezultat pozitiv în Bosnia, urmând ca, la Ploiești, echipa națională să joace pe masă cu clasarea pe locul 2.
Biletele pentru România – San Marino s-au vândut ca „pâinea caldă”. Tichetele au fost scoase la vânzare pe parcursul zilei de vineri, 24 octombrie, iar după doar 24 de ore au mai rămas disponibile doar 1000. Astfel, în ciuda faptului că partida nu mai are miză, duelul de pe „Ilie Oană” se va juca cu casa închisă.
- 15.500 de locuri este capacitatea stadionului „Ilie Oană” din Ploiești
Care este reacția ta?